Deci, cum se face că este atât de dificil pentru noi să vorbim despre experienţa de a fi părinţi ?Se pare că există o serie de factori, unii voluntari şi alţii involuntari. De exemplu există efectul de "amnezie părintească" care îi face pe părinţi să uite momentele de criză odată ce acestea sunt depăşite, indiferent dacă s-au întâmplat în ultima lună sau în ultimul an. Pe de altă parte, un alt factor este chiar societatea, care din dorinţa de a face bine încearcă să ferească viitorii părinţi de nişte griji în plus. (Cine ştie, poate aceştia vor avea noroc şi vor avea primul adolescent fără probleme din lume, aşa că ce sens are să-i încărcăm cu tot felul de poveşti despre problemele pe care le-am avut noi ?). Şi nu în ultimul rând, există şi un factor egoist, şi anume nu vrem să recunoaştem că nu ne-am descurcat întotdeauna în calitatea noastră de părinţi. Chiar dacă putem admite că vasele se adună nespălate în chiuveta de la bucătărie, sau că trebuie să căutăm destul de mult pentru a găsi a găsi o bluză curată pe uscătorul de haine, suntem reţinuţi în a cerem sfaturi altora dacă băieţelul nostru de 9 ani se dovedeşte a fi un bătăuş la şcoală sau dacă fata noastră de 16 ani începe să experimenteze drogurile şi sexul.

Chiar dacă fiecare familie are problemele ai specifice, se pote totuşi învăţa o mulţime din experienţa altor părinţi. Iată câteva lucruri pe care nu vi le va spune nimeni, dar pe care trebuie cu siguranţă să le ştiţi:

• Nu există "fişa postului" pentru meseria de părinte. Puteţi să vă imaginaţi că acceptaţi un post pentru care nu există o fişa a postului, nu există programe de instruire şi fără criterii de evaluare a performanţei ? Aceasta este în esenţă meseria de părinte. Până când nu începi munca nu ai nici o idee despre ce se presupune că trebuie să faci sau cât de dificil este, ceea ce explică cred, de ce atât de mulţi dintre noi aplică pentru acest job.
• Nu există un asemenea lucru ca "vârsta perfectă" S-ar putea să auziţi des părinţii vorbind despre cât de mult aşteaptă să ajungă copilul lor la o anumită vârstă, deoarece este "vârsta perfectă". Ei bine îmi pare rău să vă dau asemenea veşti rele, dar nu există un asemenea lucru. Fiecare vârstă vine cu propriile bucurii şi provocări. A spera că pe măsură ce copiii cresc, lucrurile se simplifică, este total greşit. Cel mai bun lucru este să te concentrezi asupra problemelor pe care le ai chiar atunci, pentru că în mod sigur acestea vor trece, iar alte probleme la fel de complicate le vor lua locul.
• Nimic în meseria de părinte nu se întâmplă într-o manieră previzibilă, uniformă. Dacă ar fi existat o lege a lui Murphy's despre meseria de părinte, ea ar fi sunat cam aşa: "Cu cât sunteţi mai convinşi că a-ţi depăşit o perioadă dificilă din dezvoltarea copilului dumneavoastră, cu atât create probabilitatea ca acesta să facă imediat 'trei paşi înapoi". Ce bine ar fi dacă am putea programa copiii ca pe roboţi să facă paşi mici înainte la intervale constante (lăsăm deoparte faptul că ar fi super plictisitor, vorbim aici despre eficienţă). Aşa cum vă poate spune ori ce părinte "veteran", procesul de învăţare pentru copii are loc în general după regula "doi paşi înainte, un pas înapoi". Există cazuri în care anumite aspecte comportamentale pot să reapară chiar după câţiva ani.
• Nu există experţi care să aibă toate răspunsurile. Este suficient să urmăriţi un topic despre creşterea copiilor în mai multe locuri şi veţi constata că aşa zişii experţi sunt foarte rar de acord asupra majorităţii subiectelor. Rezultatul pe care îl are acest fapt asupra părinţilor este o saturare cu informaţii contradictorii, aşa că cel mai bun lucru pe care îl aveţi de făcut în aceste cazuri este să vă încredeţi în instinctele dumneavoastră.
• Meseria de părinte este cu mult mai complicată în realitate decât apare în mass media. Acesta, datorită faptului că în mass media se încearcă prezentarea unei versiuni mai "roz" a ceea ce înseamnă meseria de părinte. Luaţi de exemplu serialele care se axează pe probleme familiale ("Super nani","Schimb de mame",etc). Problemele cu care se confruntă acestea sunt întotdeauna simplificate, iar soluţiile întotdeauna vin mult prea uşor. Reacţiile părinţiilor sunt întotdeauna mult prea corecte, iar de obicei nu au nimic de-a face cu realitatea. Faptul că problemele unor părinţi de zi cu zi pot fi rezolvate în 30 de minute este chiar o jignire.
• Meseria de părinte este un proiect pe termen lung. Ideea este că rezultatele le veţi vedea abia la sfârşit. De multe ori vă veţi dori să aveţi un glob de cristal pentru a şti dacă deciziile pe care le luaţi acum ca părinte vor avea rezultatul scontat la sfârşit. Este dificil să iei decizii acum pentru copilul tău fără a şti ce-i rezervă viitorul.
• Meseria de părinte vă poate reduce simţitor respectul de sine. Încrederea dumneavoastră în abilităţile de părinte va fluctua de-a lungul timpului. Au fost zile când mă întrebam cum de m-a lăsat cineva să fiu părinte. Casa era un dezastru, copilul era neascultător şi cu toane, iar eu ţipam mereu. Iar pe de altă parte au fost zile în care ne-am bucurat realizând ceva împreună, mirându-mă de cât de multe ştie şi cât de repede învaţă copilul meu. (evident acest lucru i-ţi redă încrederea şi respectul de sine).
• Nimic nu vă poate pregăti pentru dragostea intensă pe care o veţi simţii pentru copilul vostru. A venit momentul pentru ultimul adevăr despre părinţi : "Indiferent cât vă vor spune despre meseria de părinte alte persoane, chiar şi dintre cele în care aveţi încredere, nu cred că există nimic care să vă pregătească deplin pentru dragostea pe care o veţi simţii pentru copilul vostru. Emoţiile sunt atât de intense şi puternice, încât nu vi le puteţi imagina până când nu le veţi experimenta singuri. Cea mai mare provocare ca părinte nu este să poţi să faci să treacă ori ce durere, ci incapacitatea de a-i proteja de cruzimea societăţii, incapacitatea de a explica ce înseamnă războiul, incapacitatea de a explica de ce nişte părinţi proşti cred că e în regulă să invite doar jumătate de clasă la petrecerea unei zile de naştere, .......