SAPTAMANA A 35-A DE SARCINA
COPILUL
Fatul cantareste acum in jur de 2500 grame si masoara cam 50 – 51 cm. In saptamanile care vor urma nu va mai creste foarte mult in lungime, insa va continua sa creasca in greutate.
Creierul continua sa se dezvolte, iar oasele capului sunt inca moi, permitand iesirea relativ usoara la nastere a fatului.
Grasimea continua sa se acumuleze intr-un ritm rapid, ajungand acum la circa 15% din totalul greutatii, si urmand sa ajunga la 30% la nastere.
MAMA
Daca fatul s-a pozitionat deja cu capul in jos, pregatindu-se pentru nastere, veti simti o nevoie mai accentuata de a urina mai des. Nu trebuie sa reduceti cantitatea de lichide pe care o consumati ! Intariti-va musculatura pelviana cu ajutorul exercitiilor Kegel.
SIMPTOME DE SARCINA IN SAPTAMANA 35
- Arsuri epigastrice sau indigestii. Datorita uterului aflat in continua expansiune, care impinge in sus stomacul, arsurile epigastrice pot sa apara mai des si sa fie mai neplacute ca pana acum. Evitati sa stati intinsa imediat dupa ce ati mancat.
- Dureri de cap ocazionale: Discutati cu medicul dvs si vedeti daca va recomanda vreun medicament pentru reducerea acestor dureri de cap. Daca nu, puteti sa incercati sa iesiti putin afara, la aer curat, sa va plimbati, sau sa deschideti macar fereastra, daca nu puteti iesi afara.
- Modificari ale pielii: Daca aveti brusc mancarimi, sau va apare vreo iritatie pe burta, discutati cu medicul dvs. Este posibil sa aveti o urticarie.Vedeti ce remedii va recomanda medicul dvs.
- Uitarea: Volumul celulelor din creier se micsoreaza si aceasta poate cauza micile uitari… Ceata va disparea in cateva luni de la nasterea bebelusului.
- Contractiile Braxton Hicks: Acestea sunt normale si le puteti distinge de cele reale prin faptul ca dispar daca va schimbati pozitia.
- Oboseala: Pe masura ce sarcina avanseaza, va veti odihni din ce in ce mai greu. Unii spun ca acest lucru va ajuta sa va acomodati pentru stilul de viata de imediat dupa nastere, cand va trebui sa va adaptati bebelusului, sa il hraniti si in timpul noptii, sa fiti alaturi de el atunci cand plange. Altii sunt de parere ca insomniile sunt cauzate de ingrijorarea si teama pe care o aveti fata de sanatatea copilului, de modul in care va decurge travaliul, nasterea, de cum va veti descurca in postura de mamica. De asemenea, si plimbarile dese la toaleta sau durerile de spate sunt factori importanti care diminueaza calitatea si cantitatea somnului.
Tata:
Daca pana acum nu v-ati jucat cu bebelusul dvs atunci cand lovea in burtica, o puteti face acum. Daca tineti mana pe burtica mamei veti simti imediat o lovitura din partea bebelusului. Incercati sa bateti cu un deget usor in burtica si veti vedea cum va raspunde bebelusul.
Discutati pe forum despre saptamana a 35-a de sarcina
<< Saptamana a 34-a de sarcina
Saptamana a 36-a de sarcina >>
Atentie! Acest articol este pur informativ. Fiecare sarcina se dezvolta diferit. Daca aveti intrebari sau nelamuriri, adresati-va medicului dvs ginecolog.