Atunci cand esti mic, este normal sa iti fie frica, in special de necunoscut, precum intunericul sau oamenii straini, insa, daca aceste frici persista chiar si pe masura ce copilul creste in varsta si incepe sa inteleaga mediul inconjurator, intreaga experienta poate deveni frustranta nu doar pentru acesta, ci si pentru parintii sai.

Fobiile sunt o forma patologica a anxietatii. Anxietatea de separare, cea despre care vorbeam mai sus, este normala in perioada copilariei, si poate fi tradusa prin frica de a experimenta, atinge sau vedea orice este diferit de zona de confort pe care o ofera parintii. Este vorba despre acel „altceva”, despre care nu stim nimic si pe care ne este teama sa il incercam, din cauza fricii consecintelor care ar aparea. Atunci cand cel mic se afla, insa, in preajma mamei sale, de exemplu, aceasta teama este intr-un fel depasita, astfel incat prezenta necunoscutului devine suportabila – datorita sentimentului de siguranta pe care il ofera figura parinteasca – desi teama de el inca mai persista.

Fobiile copilariei sunt necesare, asa cum considera nu doar natura, ci si psihologii. Ele feresc copilul de la a experimenta situatii nesigure pentru integritatea lui si ii ofera, astfel, o sansa in plus de a supravietui. Totusi, acestea sunt necesare doar la varste mici, pe masura ce copilul creste si devine, mai apoi, adult, ele interferand cu functiile sale sociale si fiind responsabile de o calitate slaba a vietii acestuia.

Totusi, desi explicatiile de mai sus par destul de logice, caracteristica principala a fobiilor este ca frica aparuta este total ilogica. De aceea, oricat i-ati spune copilului dumneavoastra ca nu are rost sa ii fie frica de intuneric sau oricat ati incerca sa ii dovediti ca nu se ascunde nici un monstru sub pat, vorbele nu vor avea nici un rezultat, deoarece, in ciuda faptului ca el este constient de aceste lucruri, nu isi poate controla reactia organismului in astfel de cazuri.

La copii, fobiile se manifesta ca si la adulti: o preocupare exagerata fata de un anumit obiect sau situatie, sau fata de cele din clasa adiacenta. Conform Institutului de Sanatate Mentala, „fobiile copilariei variaza in intensitate, frecventa si durata; ele au tendinta de a disparea, pe masura ce copilul creste”. Fricile pot fi un rezultat al unei perceptii gresite: atunci cand un copil se afla intr-o situatie amenintatoare, corpul sau manifesta o reactie de rezistenta. Exista o sansa mai mare ca el sa aiba aceeasi reactie, atunci cand se va afla intr-o situatie sau langa un obiect asemanator. Aceste frici ar trebui sa fie trecatoare, ca un rezultat al dezvoltarii celui mic.

O temere a copilariei se dezvolta intr-o fobie, atunci cand incepe sa interfereze cu viata de zi cu zi. Drept urmare, nu este rar ca cel mic sa regreseze la un stadiu anterior dezvoltarii („Mecanismele de aparare ale adolescentului”). Starile acute de frica pot sa se manifeste prin respiratie profunda si rapida, tremurat, senzatie de lesin, slabiciune a muschilor, greata, diaree si disturbante in coordonarea miscarilor. De exemplu, un prescolar poate uda, adeseori, patul, daca este nevoit sa se confunte des cu una dintre fricile sale. De asemeni, el poate sa inceapa sa gangureasca, in aceeasi situatie. Fobiile copilariei exista sub multe forme, au multe nivele de intensitate si pot fi tolerate si pana la imposibil de suportat.

Ca si in cazul adultilor, si copiii au dezvoltate anumite mcanisme de aparare cu care sa se apere de efectele nefaste asupra organismului pe care le au fobiile. („Mecanisme de aparare ale adolescentilor”)

Cel mai des intalnit comportament este evitarea, manifestat adeseori prin refuzul categoric de a lua contact cu frica sa. Daca, insa, copilul este obligat de catre parintii sai sa isi confrunte temerile, apare un comportament menit sa faca situatia mai suportabila, si anume folosirea unui obiect, in care cel mic sa refuleze. Adeseori, un ursulet de plus este folosit pentru copiii care au o frica de intuneric. In cazul in care acesta nu functioneaza sau nu este disponibil, urmatorul mecanism de aparare ce va fi activat va fi cel de fuga sau aruncare, in cazul in care vorbim despre fobia unui obiect.

Exista doua tipuri de fobii: cele de obiecte si cele de situatii, fiecare avand propriile sale caracteristici si tipuri de rezolvare. In prima categorie, specifice copilariei, se pot da exemplul fobiilor alimentare: un copil manifesta o frica incontrolabila fata de un anume aliment. Cele situationale sunt cauzate de prezenta copilului intr-un anumit loc, de anumite actiuni ale celorlalti sau de prezenta unei persoane. Cel mai bun exemplu si, de altfel, si cel mai des intalnit, este frica de intuneric.

Pentru inceput, temerile apar inca de cand cel mic este bebelus. Astfel, cel mic reactioneaza la zgomot, la singuratate, etc. Pe masura ce acesta creste, apar temeri sub o forma mai concreta, ca de exemplu cea de intuneric. Aceste temeri sunt foarte normale, ele facand parte din dezvoltarea sistemului mental propriu-zisa.

Distinctia dintre fricile normale si fobii este facuta si in DSM IV, unde fobia este definita ca avand urmatoarele caracteristici:

• O frica persistenta si imposibil de controlat fata de un obiect, o activitate sau o persoana, care apare atunci cand un individ este expus acestuia/ acesteia. In copilarie, individul trebuie sa fie capabil a avea reactii normale sociale, caracteristice stadiului sau de dezvoltare. Atunci cand o reactie de frica apare, cand se afla alaturi de adulti sau copii de aceeasi varsta, atunci el se confrunta cu o fobie.
• Orice expunere la un obiect anume sau siuatie noua creeaza un anumit tip de anxietate. Pentru copii, aceasta s-ar putea manifesta prin isterie, inghetare, plans, fuga.
• Reactia de frica este una excesiva.
• Situatia este evitata sau, daca este imposibil de evitat, apar reactii specifice stresului intensiv.
• Reactia de frica interfereaza cu rutina normala.
• Reactia apare pentru o perioada de mai mult de 6 luni.