Studiile au aratat ca fata este cea mai de incredere sursa, atunci cand vine vorba despre aflarea emotiilor si sentimentelor unei persoane. Fericirea, surpriza, contemplarea si furia sunt comunicate prin elemente vizuale, in timp ce frica se manifesta prin cele auditive, cel mai adesea. Pentru a intelege starea de spirit a unei persoane, trebuie, in primul rand, sa urmariti miscarile muschilor faciali: incercati sa observati felul cum ei se contracta sau se relaxeaza, cum apar liniile fine din jurul gurii sau cum ridurile din jurul ochilor se adancesc.

Exista aproximativ aceleasi manifestari pentru furie si contemplare, in timp ce muschii relaxati sunt un semn al bunatatii si prieteniei. Insa, acestea trebuie sa se reflecte si in privire: o gura ce rade fara ca ochii sa faca acest lucru, exprima falsitate si este un semn ca persoana in cauza nu este de incredere.

Sprancenele care se ridica si coboara rapid inseamna acceptare sociala, in timp ce cele care raman ridicate semnifica surpriza si mirare – poate si indignare. Atunci cand sprancenele ridicate vin la un loc cu o clipire, este semn de flirt.

Lacrimile si rasul le consideram, adeseori, cele mai usor de interpretat. Totusi, lacrimile sunt folosite pentru a exprima foarte multe sentimente – parere de rau, rusine, fericire, furie. Zambetul poate fi un semn al fericirii si al prieteniei, dar poate insemna si ironie sau contemplare. Uneori, chiar, putem sa radem daca suntem speriati – acest gest putand aparea ca mecanism de aparare, pentru a face fata unei situatii incarcate emotional („Mecanisme de aparare ale adolescentilor”).

Toate gesturile explicate in randurile de mai sus se aplica si in cazul copiilor. Asadar, daca observati unul dintre ele la cel mic, veti sti, acum, ceea ce simte, chiar daca el nu stie sau nu vrea sa exprime. Totusi, sa iesim putin din aria generala si sa aflam mai multe despre interpretarea gesturilor copiilor.

Undeva de-a lungul primilor ani de viata, copiii invata sa falsifice anumite comportamente, pentru a obtine ceea ce isi doresc. Poate ca vi s-a intamplat ca una dintre prietenele fetitei dumneavoastra sa vina in vizita si, desi toata lumea spune ca este un „ingeras”, sa observati anumite gesturi care va fac sa va intrebati daca intr-adevar asa stau lucrurile. In special daca ati observat schimbari in comportamentul ei, atunci cand un adult aparea prin preajma. Acest copil a invatat, deja, manipularea prin gesturi.

Deoarece comunicarea nonverbala manipulativa este invatata – de la rude, parinti sau media – acest comportament poate aparea, pentru unii, foarte devreme in copilarie, iar pentru altii niciodata. Nu puteti sa va feriti copilul de la a invatat acest lucru, insa, daca observati ca il foloseste pentru lucruri nu foarte onorabile, precum mintitul sau profitatul de alte persoane, incercati sa il opriti. („Minciuna, moralitatea si varsta copilului”). Totusi, nu trebuie sa il pedepsiti prea aspru, deoarece, daca pentru un adult este usor de inteles cum sta treaba cu moralitatea, pentru un copil este foarte dificil sa renunte la sentimentul de putere pe care il ofera manipularea.

Nu este deloc greu sa va dati seama cand un copil mic minte sau spune adevarul. Trebuie sa va uitati dupa semne de nervozitate, care sunt, in general, foarte usor de vazut – atat timp cat stiti dupa ce trebuie sa va uitati. Este foarte important sa stiti ce comportament este normal pentru copil si care nu. Daca, de exemplu, obisnuieste sa clipeasca foarte des, tot timpul, atunci nu puteti lua acest gest in considerare atuncic and incercati sa determinati daca minte sau nu. Daca, totusi, clipeste mai rar, poate ca e cazul sa nu il credeti.

Un semn care adeseori functioneaza atat la cei mari cat si la cei mici, este privitul spre stanga sus, in cazul unei minciuni. Acest fapt se intampla deoarece, atunci cand mintim, apelam la imaginatie, al carui centru se afla in partea stanga a creierului. Cel al memoriei – pe care il folosim cand incercam sa aducem in constient amintirile, se afla in partea dreapta, astfel incat o privire spre acest punct indica prezenta adevarului.

Iata cateva semne ale nervozitatii:

• clipitul excesiv
• evitatul contactului vizual
• agitatie
• incercarea de a evita discutia
• inrosire a fetei
• isi pune mana la gura
• isi ascunde mainile

Nu am discutat niciodata, pana acum, in articole, despre acest sindrom, insa promit ca, pe viitor, sa revin asupra ideei, aducand informatii mult mai detaliate. Pe scurt, daca este normal ca pana la 2 – 3 ani, un copil sa aiba reactii sfidatoare, dupa aceasta varsta, daca se mentine constant un comportament lipsit de cooperare si ostiil, atunci este posibil ca cel mic sa sufere de aceasta conditie. Totusi, daca observati acest comportament, va recomand intai articolul „Noi metode de a crea cooperarea la copii” si seria din care face parte si, daca dupa ce ati aplicat aceste metode tot nu ati obtinut un rezultat, o vizita la psiholog, alaturi de cel mic.

Intelegerea limbajului corporal folosit de catre un copil sfidator este cruciala pentru a afla care este sursa opozitiei lor si, in consecinta, ce trebuie sa faceti legat de acest lucru. Daca un copil manifesta doar un pseudo – comportament sfidator, este posibil sa doreasca doar mai multa atentie. Daca, insa, acest comportament este unul hotarat si persistent, este un indicator clar ca nu vor capitula, oricate gesturi de afectiune ati face, si ca nu manifesta un grad de obedienta foarte mare fata de autoritati.

Daca un astfel de copil simte ca are controlul situatiei, atunci va incerca sa manipuleze situatia si sa creeze o reactie din partea parintilor, in avantajul sau. Pentru ca parintele sa ramana in control, atunci el trebuie sa aiba, in primul rand, control asupra propriului limbaj corporal.

Pentru a afla ce reactie trebuie sa aveti, este foarte important sa cititi semnalele mimimice si sa descoperiti ce cauzeaza reactia agresiva a copilului, astfel incat sa puteti inlatura cauza. Daca, de exemplu, veti insista sa ramaneti in preajma unui copil care vrea spatiu liber, atunci, in mod sigur, doar veti agrava situatia. Daca, dimpotriva, veti ignora un copil care este in cautarea atentiei, riscati sa ii confirmati cele mai rele frici. In orice caz, un parinte ar trebui sa isi pastreze calmul si sa fie atent la toate semnalele pe care cel mic le transmite.

Bebelusii folosesc doar limbajul corporal pentru a transmite ceea ce vor. Ca de exemplu, bebelusii par sa planga incontinuu insa, daca veti sta destul de mult prin preajma lor, veti observa ca sunt tipuri diferite de plans, in functie de ceea ce doresc sa primeasca.

Un bebelus se simte obosit daca manifesta unul dintre urmatoarele semne:

• pleoape cazande sau ochi inchisi
• miscari molatice
• smiorcait si irascibilitate
• frecatul ochilor
• vrea in brate

Probabil ca cea mai legitima intrebare pe care v-o puteti pune acum, dupa ce ati citit toate aceste lucruri, este „Ce ar trebui sa imi invat copilul in legatura cu limbajul corpului si la ce varsta ar trebui sa o fac?”.

Cred ca este responsabilitatea fiecarui parinte sa incerce sa isi integreze copilul cat mai bine in mediul social si sa il invete pe acesta unele trucuri care sa ii creeze o cale mai usor de parcurs. Acest lucru include sa il invatati cel putin lucrurile de baza despre comunicare, printre acestea numarandu-se, in primul rand, limbajul corporal. Esential pentru un succes interpersonal dar si in cariera, limbajul corporal ar trebui invatat de catre cei mici la o varsta mica, astfel incat sa aiba timp sa isi dezvolte abilitati de citire sau control al acestuia, inainte de a isi face intrarea independenta in societate.

Incepeti sa ii explicati copilului despre limbajul corporal de indata ce el este capabil sa inteleaga aceste lucruri (in jurul varstei de doi ani) si cresteti, odata cu el, si gradul de dificulate al explicatiilor. Dati-i exemplu de actiuni si explicati-i ce inseamna fiecare, apoi discutati despre acestea. Totusi, este important ca informatiile pe care i le explicati sa fie bazate pe stiinta si nu pe informatii venite, ca de exemplu, din revistele glossy.

Iata 10 lucruri pe care le poti explica celui mic, despre limbajul corporal, pentru a il ajuta sa isi dezvolte inteligenta emotionala si pe cea sociala, astfel incat sa aiba un drum mai usor prin viata:

1. Toata comunicarea nonverbala (limbajul corporal) are un inteles. Chiar daca unele gesturi nu le putem intelege sau chiar percepe, asta nu inseamna ca nu au o explicatie.
2. Creierul controleaza toate miscarile noastre fizice, incluzand expresiile faciale sau gesturile pe care le facem. Avem control asupra corpului nostru si tipul mesajelor pe care acesta le transmite la exterior. Trebuie sa ne gandim in permanenta si la acestea, in acelasi mod cum o facem atunci cand vorbim.
3. Corpul comunica toare emotiile pe care le simtim, asa cum un bebelus comunica daca se simte trist sau nu. Este evident pentru oricine. Atunci cand suntem fericiti sau entuziasmati, toti pot vedea asta prin zambet, energie si gesturile mainilor.
4. Ceea ce corpul transmite are o acuratete mult mai mare decat vorbele, chiar inainte sa le pronuntam. Asadar, intotdeauna trebuie sa fim atenti, deoarece putem transmite tot ceea ce simtim, chiar si fara sa spunem ceva.
5. Putem sa ne simtim mai bine cu prietenii nostri daca putem sa le citim limbajul corpului, deoarece vom fi capabili sa stim daca ei sunt fericiti sau tristi, furiosi sau pusi pe sotii, mohorati sau entuziasmati. Daca invatam sa citim limbajul corporal al celor din jurul nostru, acestia vor gasi confort in noi, pentru ca vom sti intotdeauna ceea ce simt.
6. La fel cum cuvintele pot rani, si limbajul corporal o poate face. Atunci cand ne ridicam ochii in tavan sau cand ne intoarcem si plecam, spunem, la fel ca si cum am fi tipat, ca nu ne pasa si nu ii respectam pe ceilalti.
7. Putem folosi limbajul corporal pentru a le permite celorlalti sa stie ca ne plac si ca ne pasa de ei, fara a trebui sa spunem vreun cuvant. Exact ca atunci cand imbratisam sau tinem de mana pe cineva, iar el stie ca este iubit, fara sa ii spunem acest lucru.
8. Atunci cand vrem sau cautam ceva, corpul nostru spune asta intr-un mod clar. La fel cum se intampla si atunci cand vrem sa plecam sau sa evitam o persoana. Intentiile sunt, de asemeni, comunicate prin limbaj corporal.
9. Unii oameni sunt foarte sensibili in ceea ce priveste spatiul personal, asadar, atunci cand ne asezam sau ne apropiem prea mult de ei, se vor simti inconfortabil. Trebuie sa tinem cont ca uneori, copiii si adultii au nevoie de spatiu personal.
10. Daca propriul nostru corp se simte inconfortabil in apropierea altor persoane, acest lucru ar trebui discutat cu o persoana care intelege, pentru a se afla cauza. In cazul copiilor, este vorba despre parinti, iar in cazul adultilor, despre un psiholog.