Capacitatea de a fi singur – si nu din punct de vedere fizic, se poate ca o persoana sa poata sta singura intr-o incapere insa sa experimenteze o suferinta emotionala foarte mare, este invatat, pe parcursul copilariei, inca de la primii pasi. Astfel, atunci cand aceasta capacitate este invatat, un copil poate afirma ca si-a conturat propriul Eu, ca a reusit sa se desprinda de catre mama sa. Chiar si Freud afirma acest lucru: "dominatia principiului placerii poate lua cu adevarat sfarsit abia in momentul in care copilul ajunge sa se detaseze psihic complet de parintii sai".

Astfel, "baiatul mamei" corespunde perfect portretului unui dependent emotional: el este gelos pe afectivitatea acordata de catre mama altor persoane – adeseori acest lucru fiind folosit de catre ea pe post de santaj emotional; manifesta, de cele mai multe ori, semnele nevrotismului, avand iesiri nejustificate; reiau ciclul, incercand sa faca persoanele din jurul lor sa fie, la randul lor, dependente emotional de ele.

O relatie cu un astfel de baiat devine, asadar, imposibila, nu doar datorita implicarii mamei sale– ce portretizeaza imaginea "soacrei acre", ci si pentru ca el, acumuland nenumarate frustrari, si le va varsa asupra partenerei sale de cuplu.

Cel mai cunoscut caz de dependenta emotionala vine chiar din Biblie, unde Cain si-a omorat fratele atunci cand tatal sau l-a amenintat ca il priveaza de iubirea sa. Asadar, putem trage concluzia ca dependentul emotional poate fi in stare de orice pentru a nu pierde iubirea persoanei de care este atasat.

Asa cum spuneam in randurile de mai sus, santajul emotional este o forma de abuz psihologic si, mai mult, este pedepsit chiar si de lege. Asta nu impiedica, totusi, mamele, sa apeleze la el pentru a ii face pe cei mici sa duca la indeplinire dorintele lor. In articolul "Violenta verbala este tot o forma de violenta!" am explicat cat de daunator poate fi acest lucru, pentru psihicul unui copil. Sa vedem, acum, ce inseamna santajul emotional aplicat unui adult dependent emotional.

Exista 5 forme principale de manifestare a santajului emotional, pe care le putem intalni nu doar in relatia mama – baietel, ci si in oricare alta relatie interumana:

Manifestare: „Eu nu vreau sa...” „Nu iti dau voie sa...” „Nu te du”/ „Du-te” „Nu fa”/”Fa”.

Scop: incercarea de a controla actiunile fiului

Cauza: mama nu ia in calcul ideea ca este dreptul copilului de a alege daca doreste sau nu sa intreprinda anumite actiuni si elimina, din start, refuzul.

Raspuns, in caz de refuz: pentru o secunda, mama ramane perplexa – nu se astepta a fi refuzata. Este posibil ca discutia sa se opreasca aici (uneori este indeajuns o luare de atitudine pentru a opri manipularea din partea cuiva) sau va trece la o alta forma de santaj, cel mai adesea victimizarea.

Manifestare: „Dupa ce ca te-am crescut si m-am zbatut atat pentru tine” „Niciodata nu ma ajuti” „Si tu si taica-tu’ faceti la fel”

Scop: inducerea sentimentului de vinovatie, astfel incat fiul sa raspunda pozitiv la cererile sale pentru a scapa de aceasta stare psihica negativa

Cauza: adeseori, victimizarea este folosita atunci cand alte metode de santaj emotional nu functioneaza. Exista, insa, si asa zisele „victime”, pentru care aceasta stare de spirit este una predominanta, in caracterul lor, fiind intalnita in toate activitatile pe care le fac. Astfel, ele chiar ajung sa se simta ca niste victime insa, la nivel inconstient, ele stiu ca, prezentandu-se sub acest rol, vor obtine mila celorlalti si, implicit, beneficii.

Raspuns, in caz de refuz: este cel mai probabil ca o astfel de persoana sa treaca la manifestarea unui comportament agresiv, fie verbal, fie fizic, sperand ca, prin intimidare, sa obtina raspunsul asteptat. De asemeni, este posibil sa continue in jucarea acestui rol, incepand sa planga.

Manifestare: „Nu faci nimic bun”, „Intotdeauna gresesti” „Esti bun de nimic” „Nu te descurci singur” „Numai tu esti vinovat”

- apare sub forma de:critica inflexibila – reprezentand o nemultumire constanta

Scop: scaderea increderii in sine a fiului si distruge sentimentul propriei valori

Cauza: aratandu-i fiului ca nu este bun si inducandu-i nesiguranta propriei valori, mama se asigura, astfel, ca el devine dependent de ea si ca ii va recunoaste suprematia.

Raspuns, in caz de refuz: fie va apela la un comportament agresiv, prin care sa ridice tonul sau sa aduca in vedere fapte intamplate in trecut, fie il va lasa singur sa execute anumite actiuni (in special pe cele care sunt imposibil de facut pentru o singura persoana), in speranta ca, atunci cand fiul va vedea ca nu se descurca, se va intoarce la ea. Aceasta modalitate este si mai grava, cu cat exista riscul sa apara un efect Pygmalion (Efectul Pygmalion. Cercul vicios care ne defineste rezultatele) si fiul chiar sa ajunga la credinta ca ii este imposibil fara mama sa.

Manifestare: „Esti un prost” „Daca nu faci cum spun eu, ne certam”

Scop: incercarea de a exploata frica fiului fata de ea, in ideea indeplinirii dorintelor sale egoiste

Cauza:in cazul agresiunii verbale, in general, vorbim de doua principale cauze: fie se repeta un tipar, dupa care s-a invatat ca frica este un punct slab al oamenilor (un tata sau un sot violent), fie este vorba despre tendinte agresive dominante, pronite dintr-o stima de sine foarte slaba sau o lipsa de autocontrol pentru propriile instincte.

Raspuns, in caz de refuz: se trece la actiune, reprezentata de punerea in aplicare a amenintarilor sau se pune in practica agresiunea fizica.

Manifestare: „Stiu ca ai sa faci asta pentru mine” „Stiu ca tu faci doar alegeri bune” „Nici nu intra in calcul sa ma refuzi”

Scop: inducerea imposibilitatii unui refuz. Care copil – indiferent de varsta, ar dori sa isi dezamageasca parintii?

Cauza: pentru a face un astfel de santaj emotional este nevoie de o inteligenta ridicata si de o acuta personalitate manipulatoare. Astfel, mama vrea sa isi atinga scopul fara posibilitati de a inregistra un esec si stie ca aceasta este una dintre cele mai bune metode.

Raspuns, in caz de refuz: urmeaza un val de critici si invinovatiri. De altfel, pentru astfel de parinti, critica este la ordinea zilei, deoarece ei chiar asteapta tot ceea ce este mai bun de la copil si, adeseori, se simt dezamagiti, invinovatindu-l pe acesta de starea lor.

In multe dintre articolele care trateaza acest subiect se trateaza doar efectele pe care aceasta situatie le are asupra relatiei de cuplu insa nici unul nu ofera situatii concrete. Totusi, astfel de relatii mama – copil nu doar ca distrug relatiile de iubire ale acestuia insa ii pot distruge fiecare alt plan al vietii, incepand de la social si terminand cu cel psihic, intern. Cu siguranta, a fi „baiatul mamei” nu este bine pentru nici o persoana implicata si, de aceea, daca sunteti mama si cititi acest articol, incercati sa va feriti, pe cat putinta, sa va aduceti copilul intr-o astfel de situatie.

In primul rand, mama in cauza are nevoie de ajutorul unui psihoterapeut, care sa o ajute sa isi rezolve propriile probleme. Din pacate, de cele mai multe ori, persoanele in cauza nu realizeaza ca ele sunt cauza pentru nefericirea lor si a copilului lor, astfel incat vor refuza, categoric, o asteld e propunere, care, mai mult, va conduce la niste episoade de santaj emotional foarte grave.

Astfel, fiul este singurul ce, adeseori, trebuie sa se rupa de sub puterea mamei sale. Si in aceasta privinta este foarte greu pentru ca, de cele mai multe ori, fara „mamica” el se vede pierdut si in imposibilitatea de a se descurca singur. Daca, totusi, in cazul fericit, acesta a realizat ca este implicat intr-o situatie de dependenta emotionala fata de mama sa, atunci recomandarea mea se indreapta spre o „pauza”, insotita de vizite la psihoterapeut. Ca si in cazul despartirilor de cuplu, va exista o perioada de doliu, peste care, daca se va trece, relatia mama – copil va intra pe fagasul normal, asa cum s-a aratat si in articolul „Parinti si copii: momentul separatiei”.

In orice caz, o astfel de relatie intra in sfera patologicului, neputand fi caracterizata ca si relatie normala sau de dragoste intre mama si fiu, asa cum, de multe ori, cei implicati o caracterizeaza. Astfel, luarea unei masuri nu este doar necesara ci obligatorie, pentru ca altfel, lucrurile ar putea degenera si copilul – adult claca, dezvoltand alte boli psihice, mult mai complicate. De altfel, aceasta este si singura metoda prin care el sa isi poata trai propria viata si nu pe cea a mamei sale.