Adeseori, se minimizeaza functia sexuala a mamei, deoarece lipsa timpului si preconceptiile sociale care, in ciuda faptului ca aceasta este o situatie des intalnita, astazi, inca persista, fac greu de gasit un partener care sa accepte o situatie de acest tip.

Responsabilitatile unei mame singure cresc, atat in ceea ce priveste mediul familial cat si cel exterior, social. Indiferent de statut – vaduva, divortata sau necasatorita – aceasta va avea nevoie de ajutor venit din partea celorlalti, tocmai pentru a nu se supune riscului contractarii unor conditii psihice deloc placute.

Monoparentalitatea care rezulta in urma unui divort aduce, adeseori, cu sine, o scadere a implicarii mamei in educatia copiilor, fapt demonstrat in studiul facut de catre Bawin–Legros. Acesta se explica prin suprasolicitarea emotionala a mamei. Dupa o astfel de ruptura, capacitatea de a „fi parinte” este puternic micsorata, drept urmare aparand si o comunicare mai slaba din punct de vedere calitativ, dar si o afectivitate mai scazuta.

Problema cea mai grava, insa, in ceea ce priveste o mama singura ramane asa numita „feminizare a saraciei”. Statisticile au aratat ca 2/3 dintre mamele singure din Marea Britanie se confrunta cu grave probleme economice, ce le afecteaza atat pe ele, cat si pe copiii aflati in grija lor. Tot in aceeasi statistica s-a aratat ca procentul de mame singure care au grija de copii aflati la varste foarte mici este mai mare decat cel de tati singuri. Astfel, femeile se vad in imposibilitatea de a lucra, adeseori, si, deoarece cel mic este dependent, inca,de ele, in necesitatea de a renunta la studii, conducand, astfel, la un cerc vicios prin care, chiar si dupa ce cel mic poate fi lasat singur, ele nu isi pot gasi un loc de munca.

Uneori, mama poate „abdica” de la rolul de parinte, incercand sa creeze o relatie de prietenii cu cel mic, sa l transforme intr-un fel de „partener”. De aceea, asa cum s-a demonstrat in studiul lui Glenwick, in 1986, ea poate cere de la copil un grad mai mare de maturitate decat acesta poate da. Copilul, la randul sau, isi asuma rolul de confident, total nepotrivit pentru varsta sa. Problemele vor aparea treptat, deoarece, fiecare traind un alt rol decat cel normal, se va ajunge la o situatie de imitare a conflictelor dintre cei doi parinti, chiar daca acum este vorba despre mama si copil. Presat fiind, sa preia rolul de confident – partener, copilul va fi pedepsit, inconsteint, de catre mama, pentru „pacatele” fostului partener. Mai mult, deoarece copilul nu se afla la un stadiu de dezvoltare suficient pentru a isi intelege si exprima conflictele si emotiile, acestea pot deveni frustrari ce il vor marca pe termen lung.

Vazand cata influenta are statutul acesta asupra mamei, nu este de mirare ca cei mici devin, la randul lor, confuzi si deloc usor de crescut si educat. Daca, de exemplu, situatia actuala este data de divortul parintilor, exista nenumarate metode prin care copilul poate reactiona. Acesta poate deveni agresiv, trist, frustrat, confuz, anxios, rusinos, revoltat, etc. Factorii de care depind comportamentul lui de dupa divortul parintilor sunt dintre cei mai diversi: conteaza sexul, varsta, temperamentul, calitatea relatiilor cu parintii sai si multe altele.

Copilul dezvolta un complex de inferioritate fata de acei copii care provin din familii biparentale, aceasta situatie lasand semne profunde, ce se vor manifesta si multi ani dupa ce el a parasit cuibul parintesc, in special atunci cand vine vorba despre integrarea sa sociala.

Apar carente si in planul educativ, deoarece mama, singura acum, nu mai are timp sa se ocupe de el asa cum ar fi facut-o cand ar fi fost toate treburile impartite la doi. De asemeni, aceasta situatie este cauzata si de lipsa unei cantitati suficiente de comunicare intre mama si copil, motivata, si ea, de lipsa de timp.

S-a aratat, statistic, ca baietii proveniti din familiile monoparentale au o rata mai mare de prezenta a comportamentului deviant, cauzate de imposibilitatea de a se indeplini unele functii caracteristice unei familii biparentale. De asemeni, copiii proveniti din familii monoparentale au, in general, probleme de socializare, cauzate nu doar de complexul de inferioritate, despre care discutam in randurile de mai sus, dar si de lipsa afectivitatii paterne sau de imposibilitatea de a invata unele obiceiuri care, in mod normal, s-ar invata in cadrul familial format din ambii parinti.

In studiul realizat de catre Bawin – Legros (1988), s-a aratat ca cele mai multe probleme de comportament (abandon al copiilor, nasteri ilegitime, abandon sau esec scolar, tulburari de personalitate sau delicventa) apar in familiile in care copiii au fost crescuti de catre un singur parinte. Adeseori, acestea cad prada saraciei, copiii avand tendinta de a repeta modelul familial.

Traumele psihologice si relationale sunt, adeseori, cele care marcheaza viata unui copil trecut prin divortul parintilor sai. Intr-un alt studiu s-a aratat ca fetele provenite din familii in care tatal a fost absent sunt mai atrase, in mod inconstient, de prezentele masculine din jurul lor, dect cele din familiile biparentale.

Saracia are, si ea, influente asupra psihicului unui copil. Sansele unei dezvoltari normale, de-a lungul timpului, sunt puternic afectate, de multe ori aparand devalorizarea mediului scolar si a menirii educatiei.

Adeseori, daca este vorba despre o relatie mama – fiica, apare gelozia si competitita in ceea ce priveste intalnirile si realizarile educationale si profesionale, din partea amandurora, situatie data tocmai prin presarea copilului de a prelua unele dintre atributiile tatalui, ca cea de suport moral.

Totusi, pentru un copil este mai indicata o familie formata dintr-un singur parinte decat una in care ambii sunt prezenti, insa, exista certuri si conflicte permanente. Daca, adeseori, unul dintre parinti sta cu celalalt, in ciuda tuturor divergentelor, motivandu-si actiunea cu binecunoscuta replica „de dragul copilului”, aceasta situatie nu este, nicidecum, benefica pentru cel mic, ci pentru adultul in cauza care, de frica asumarii responsablitatii, plaseaza, in mod inconstient, povara pe umerii copilului.

Exista doua modele familiale pe care o mama singura le poate adopta. Primul este reprezentat de clasicul sentiment de marginalizare. Al doilea, insa, este imaginea unei familii alternative, un alt fel de a trai, poate mult mai matur si mai apropiat de realitate decat cel traditional.

Monoparentalitatea se transforma, incet – incet, dintr-un stigmat intr-un element comun, din anormal in normal. Argumentul cel mai consistent in aceasta privinta este cel conform caruia peste un sfert dintre familiile din Romania sunt monoparentale! Ideologia adoptata de catre mama este cea care sta la baza formarii unui intreg, de care sa depinda dezvoltarea ulterioara a copilului dar si sanatatea psihica si multumirea mamei.