Rolul inteligentei emotionale in relatia cu viitorul copil
Inteligenta intrapersonala si influenta ei, in relatiile cu ceilalti
Motivul pentru care natura a facut sa fim egocentristi, intr-o foarte mare masura, in perioada copilariei, si intr-una mai mica (sau mai „mascata”, pentru a defini mai bine) este unul deopotriva complex si fascinant.
Prin egocentrism, putem realiza care ne sunt dorintele, nevoile, placerile, gandurile si parerile. Intr-un cuvant, crezand ca noi „suntem centrul Universului”, putem sa ne cunoastem. Cunoscandu-ne pe noi, cu bune si cu rele, putem, astfel, nu doar invata sa observam psihicul celorlalti, dar sa il si intelegem. Asadar, prin exersarea inteligentei intrapersonale, o crestem, direct proportional, pe cea interpersonala. De asemeni, studiindu-i pe ceilalti si incercand sa ii intelegem si sa le intuim emotiile, putem sa ne cunoastem, mai bine, pe noi insine.
Si in cadrul unei familii, cu cat ne cunoastem mai bine pe noi, cu atat ii putem cunoaste mai bine pe ceilalti, in special atunci cand vine vorba despre copii. Pana la urma, cei mici poarta 50% genele noastre, astfel incat, daca am reusit sa ne autocunoastem suficient, putem spune ca ii stim, pe jumatate, si pe ei.
Totusi, o idee rupta din filosofie (sau din vorbele bunicilor, daca este sa ne aducem aminte de „stai langa un om o viata si tot nu ajungi sa il cunosti”), trebuie sa retinem ca niciodata nu vom putea sti tot ceea ce tine de o persoana, nici chiar de a noastra, primul motiv al acestui lucru fiind faptul ca experientele si concluziile lor sunt dinamice, ele schimbandu-se, de fiecare data. Ca de exemplu, desi amandoi vom vedea un film - Portocala Mecanica (pe care il recomand tuturor parintilor), concluziile pe care le vom trage vor fi diferite: eu, cu experienta in psihologie, voi percepe cateva probleme de ordin psihic, in timp ce tu – desi si tu ai acumulat ceva experienta in acest domeniu, dupa ce ai citit nenumaratele articole de pe site-ul nostru – poate vei percepe doar importanta liberului arbitru sau, daca ai o inteligenta emotionala foarte ridicata, starea de mizerie sufleteasca in care se afla personajul principal. Desigur, amandurora ni se va parea un film bun – aceasta fiind o variabila constanta, insa, fiecare va invata altceva din el.
Teoria mintii
Adrian Nuta a adus in discutie, intr-unul dintre articolele sale, semnele prin care iti poti da seama tu, ca si client, daca ai de a face cu un psiholog intr-adevar bun sau cu unul nu chiar atat de profesionist. Acesta a propus ca, inainte de a accepta sa ai o sedinta cu el, sa il intrebi ce este teoria mintii, un subiect relativ nou in psihologie, de care doar o persoana cu adevarat interesata de progresul acestei stiinte si de acumularea unor noi cunostinte stie.
Teoria mintii reprezinta abilitatea de a atribui stari mentale – credinte, intentii, emotii, dorinte, cunostinte – propriei persoane, dar si celorlalti, si de a intelege ca ceilalti au stari mentale diferite fata de ale noastre. Asadar, lipsa acesteia, este opusul unei inteligente emotionale ridicate. Lipsa ei este un semn al unui caz patologic, fiind foarte des intalnita atunci cand avem de-a face cu boli psihice, precum autismul, schizofrenia, ADHD sau abuzul de alcool.
Cu alte cuvinte, teoria mintii, la fel ca si inteligenta emotionala, reprezinta capacitatea de a intelege ca ceilalti gandesc altfel decat noi si ca ideile noastre nu sunt un adevar universal valabil.
Cum ne crestem inteligenta emotionala?
Asadar, cum facem sa identificam, mai bine, emotiile celorlalti si pe ale noastre, astfel incat sa avem relatii interpersonale inteligente si placute? Nimic mai simplu, fiind necesari doar cativa pasi:
1. Sa ne identificam propriile emotii
Un subiect des neglijat, desi dictonul troneaza in minti si pe ziduri de mii de ani, autocunoasterea este una dintre principalele modalitati prin care ne putem mari inteligenta emotionala. Din pacate, consecintele acestei neglijari sunt dintre cele mai neplacute si, adeseori, o vedem manifestata prin proiectare (invinuirea celorlalti de propriile incapacitati si varsarea propriilor nervi asupra lor).
Te-ai gandit, vreodata, ca, dupa o zi obositoare la munca, nu vecinul care s-a decis sa isi monteze rafturi pe pereti este cel care te deranjeaza, ci ca propriile tale rateuri sunt vinovate de aceasta stare de nervi? Desigur, numesc „rateuri” acele vise, de cand eram mici, si viata de adult ni se parea una roz, in care vom reusi sa devenim faimosi, medici sau printese, piloti de avioane sau zane, dar care, intre timp, s-au materializat sub forma unui program de la 8 la 17, ce nu ne mai permite nici sa visam si nici sa suportam zgomotele persoanelor care nu au intentie directa sa ne deranjeze, insa, s-a nimerit ca tocmai atunci sa isi decoreze casa. Ce vreau sa exemplific, de fapt, este ca, in general, dam vina pe cauzele imediate, insa nu cautam sa aflam adevaratul motiv al emotiilor noastre, ratand, astfel, o sansa de a ne autocunoaste si a deveni mai buni, astfel.
2. Asumarea responsabilitatii pentru emotiile pe care le-ai identificat
Te-ai enervat atunci cand ti-am spus ca, daca ajungi obosita si nervoasa de la munca, inseamna ca nu aceasta este cariera la care ai visat? De ce? Sa iti spun un mic secret: ne enervam doar atunci cand ne este atins un punct sensibil, iar aceasta sensibilitate este data tocmai de faptul ca este un adevar pe care refuzam sa ni-l recunoastem (Sau sa il recunoastem in fata celorlalti). Daca nu ar fi fost asa cum am spus eu, nu ar fi avut nici un sens sa te enervezi, nu? Ti-ai fi spus „lasa, ce stie ea, sa trec mai departe si sa citesc acest articol foarte interesant, ca sa invat cum sa imi cresc inteligenta emotionala” (daca ti-ai spus acest lucru, nu pot decat sa te felicit, esti printre cei 2% dintre romani care fac meseria pe care si-au dorit-o dintotdeauna si de care sunt profund multumiti). Totusi, afirmatia mea a creat o emotie in sufletul tau: eu, un necunoscut, care nu am nici o influenta in viata ta, decat prin randurile articolelor mele si doar daca tu imi permiti acest lucru.
Intr-un cuvant, de multe ori ne este foarte greu sa acceptam unele emotii pe care le traim, motiv pentru care si psihicul nostru le mascheaza, dand vina pe vecini sau traind o alta emotie. Totusi, recunoasterea si acceptarea unei probleme este primul pas spre rezolvarea ei si, de aceea, trebuie sa faci acest lucru nu doar pentru o inteligenta emotionala mai mare, ci si pentru a iti oferi dreptul la o calitate mai buna a vietii.
3. Invatarea compasiunii si a empatiei
Nota glumeata pe care am abordat-o in randurile de mai sus se estompeaza, atunci cand ma gandesc la cat de putine cazuri de compasiune sau empatie am vazut. Desigur, altruismul nu exista decat ca un egoism mascat sub un cuvant acceptat social (dam bani cersetorilor pentru a ne simti mai bine cu noi insine), insa, compasiunea si empatia par a se transforma intr-o rara avis, in zilele noastre. Nu este greu de ghicit de ce: intr-o lume aflata intr-un ritm atat de rapid, cine mai are timp sa se gandeasca si la emotiile si dorintele altor persoane? Totusi, daca ne-am gandi mai des ca, manifestand aceste doua forme, principalii care ar avea de castigat am fi noi, poate ca ele ar deveni calitati la ordinea zilei si nu doar cuvinte intr-un dictionar sau subiecte de stiri.
Asadar, incearca, in fiecare zi, sa manifesti empatie pentru cel putin o persoana din jurul tau. Daca nu intelegi emotiile pe care le traieste, observa-l si, in curand, ii vei invata manifestarile. Repeta acest gest de cate ori poti si, in curand, vei putea sa identifici foarte usor o emotie traita de cineva.
<< Prima parte