Copiii si cadourile
Spuneam, in randurile de mai sus, ca poti invata un copil sa fie cuminte, doar prin simpla amenintare ca nu mai vine Mos Craciun. Daca e sa ne gandim, cam tot ce se intampla in viata noastra functioneaza pe acelasi sistem: invata la scoala, ca sa ajungi sa ai meseria pe care ti-o doresti; fa curatenie in camera, ca sa nu te cert; mananca tot din farfurie, ca sa cresti mare; joaca-te frumos, ca sa ai prieteni; nu mai plange, ca sa te consideram baiat mare; joaca-te cu papusile, ca sa fii integrata in randul fetitelor („Rolurile de sex si gen, o greseala care ar putea fi evitata”). Privind prin aceasta prisma, copilaria este o lunga perioada de invatare conditionata – un dresaj uman menit sa ne faca sa devenim asa cum „trebuie”, concept despre care, in multe dintre articolele site-ului nostru, am incercat sa dovedesc ca este un punct gresit de pornire, in educatie.
Craciunul, o reintoarcere la propria copilarie
Cand eram mica, mama facea brad in fiecare an, „pentru mine”, asa cum motiva atunci. Acum, inca mai face, desi eu sunt adult si am plecat de mult de-acasa. La fel se intampla si in cazul cadourilor. Asadar, bradul, cadourile si intreaga atmosfera specifica Sarbatorilor erau, de fapt, pentru mine – copilul sau pentru ea – adultul?
De fapt, copilul nici nu ar astepta cadouri, daca nu ar exista acea invatare sociala de care spuneam mai sus. Nici nu ar sti ce e aceea atmosfera de Craciun, daca nu ar trai-o si testa-o de mai multe ori. Asadar, pentru cine este toata aceasta tevatura, a Sarbatorilor?
Pentru copilul care salasluieste in adult. Putem considera Sarbatorile de Craciun ca una dintre cele mai acceptate regresii la vasrta mica, atunci cand, lipsiti de griji, mama facea curatenie, gatea si impodobea bradul, pentru a isi aduce aminte de propria copilarie. Pentru acea atmosfera de lumina si caldura sufleteasca, care imbraca familia si, in care, toate tensiunile si conflictele erau lasate la o parte, pret de o saptamana.
Asadar, este Craciunul o sarbatoare incarcata de altruism, asa cum se crede? Nu, este una in care fiecare dintre noi, ne dorim sa fim mai buni, sa daruim, sa ne luminam casa, asa cum era atunci cand eram mici. Craciunul, din punctul acesta de vedere, este unul dintre cele mai egoiste momente ale anului, mascat sub o forma social acceptata.
Un cadou scump, pentru copii, sau unul simbolic?
Ieri, aflandu-ma in vizita la o prietena, mi-a spus ca multi parinti cumpara haine de copii, ca sa le daruiasca de Craciun. Imi aduc aminte, ca atunci cand eram mica, mai mult de jumatate dintre cadourile primite erau formate din haine. Este, totusi, aceasta combinatie practica facuta de catre parinti, a utilului cu placutului, un lucru bun?
Deloc, si va explic imediat de ce. Un obicei pe care eu il cataloghez astazi a fi unul foarte „prost”, era ca invatatoarea sa ne intrebe, pe fiecare, ce am primit ca si cadou, dupa ce trecea o astfel de perioada. Astfel, intr-o clasa de 30 de elevi, se formau, sa le spunem „nivele sociale”, in functie de marimea si pretul cadoului. Spiritul practic al parintilor se transforma, astfel, intr-o stigmata a copilului: eu, faceam parte din „nivelul de jos”, al celor care primeau haine, iar cel de sus era reprezentat de catre cei care primeau jucarii. Drept urmare, desi imbracata intr-o rochie sau o bluza noua, care ma bucura, totusi, eram un copil frustrat, clasificandu-ma, singura, ca facand parte dintr-o clasa sociala de jos (ceea ce, pe de o parte, a fost bine, pentru ca mi-a creat ambitii pe care altfel nu le-as fi avut).
In acelasi timp, il pastrez si acum pe „Blanita”, un catel de plus cumparat de catre bunica mea, de la un magazin, care a costat mult mai putin decat rochiile sau bluzele primite de la parinti. Nu doar pentru ca e oa amintire venita de la o persoana draga, ci pentru ca a fost printre putinele jucarii primite cadou in copilaria mea. De restil, insa, nici macar nu imi mai aduc aminte.
Am spus aceasta scurta poveste, pentru a ilustra diferenta dintre un cadou potrivit si unul care, desi se potriveste planurilor financiare ale parintilor, este total inadecvat. Copilaria presupune joaca si, de aceea, cadourile care ar trebui facute unui copil ar trebui sa implice acest aspect. Cadoul, in sine, ar trebui sa reprezinte interesul persoanei care il primeste si, desi pentru o persoana adulta pare imposibil ca hainele, mancarea sau banii sa nu se incadreze in ariile de interes ale unei alte persoane, copiilor mici le sunt indiferente toate acestea.
Cadoul nu este despre pret, ci despre efectul pe care acesta il are asupra persoanei care il primeste. De aceea, uneori, o simpla floare poate crea o emotie ult mai mare decat un cadou cu o valoare financiara foarte mare. Secretul, insa, este ca acesta sa se muleze pe nevoile celui care il primeste. Iar, la varsta copilariei, nevoile principale sunt joaca si cunoasterea.
Cadourile, ca si troc
Sa fim sinceri, o secunda: Craciunul, 1 Martie sau zilele de nastere sunt niste perioade care ne cam golesc buzunarele, fapt care ne lasa cu un gust destul de amar. Nu prea ne convine ca, din putinul care ne mai ramane, dupa plata facturilor si a utilitatilor, in loc sa ne luam, noi, ceva frumos, trebuie sa il dam altcuiva. Iar daca te gandeai ca acesta este doar un atribut al celor saraci, te inseli: cei care au foarte multi bani sunt si mai economi si mai „stransi la punga”.
Asadar, putini sunt cei carora cumparatul cadourilor le face o reala placere, cel putin din punct de vedere financiar. Unde mai pui ca, pentru a gasi un dar potrivit, trebuie sa mergi prin zeci de magazine, sa te gandesti dinainte, sa... Noroc ca s-a inventat internetul si magazinele online! Dar atunci, de ce se mai pastreaza acest obicei?
Cadoul se poate traduce, in fapt, prin propozitia „iti dau ca sa imi dai”. Este o forma de troc mascat, social acceptata, prin care, in momentul in care daruiesti cuiva, ceva, astepti ca, la randul tau, sa primesti altceva, pe viitor. Asadar, umblam acum dupa cadou, pentru ca, pe viitor, el ne va ramane prieten bun sau ne va darui, la randul sau, un cadou. Mai mult, s-a dovedit ca cei care dau foarte multe cadouri, sunt si cei mai „dezamagiti” oameni, acestia asteptand sa primeasca, inapoi, foarte mult – fapt care, desigur, nu se intampla.
Cadourile primite sunt oglinzi ale gandurilor
Tot ceea ce gandim despre noi are conexiune in impresiile noastre despre ceilalti. Cand cumperi un cadou, il alegi in functie de ceea ce tu crezi ca persoana respectiva isi doreste. Pentru o mai buna lamurire, voi da un exemplu practic.
Eu trebuie sa cumpar un cadou unei prietene, in casa caruia am vazut 4 ghivece de flori. Fiind ecologista, din fire, ma gandesc ca are acele plante pentru ca ii plac. Nici o secunda nu imi trece prin minte ca s-ar putea sa le fi primit cadou si ca, daca tot le are, le si ingrijeste, iar ca ei nici nu-i plac florile. Asa ca, de Craciun, ii cumpar o Craciunita. Reflecta asta gusturile ei sau propria mea personalitate? Sau, de ziua mea, am primit cadou trandafiri. Ecologista fiind, asa cum spuneam mai sus, imi plac florile vii si nu cele pe cale sa moara. Insa, se pare ca cine mi le-a daruit e de parere ca „asa se daruieste unei femei”. Mai mult, persoana in cauza este si una foarte conformista. Sa aduc aminte despre nenumaratele aspiratoare si alte utilitati casnice daruite sotiilor?
Asadar, cadoul daruit reflecta, intotdeauna, personalitatea celui care il daruieste si nu asa cum se crede, in mod normal, a celui care il primeste. El este oglinda gandurilor, a relatiei dintre cele doua persoane, a propriei perspective asupra persoanei caruia ii daruim ceva. Cersetorii nu au nevoie de bani ci de o noua filosofie de viata insa, noi le daruim bani, pentru ca ne inchipuim lumea lor ca una mizera si saraca (fapt rareori adevarat, avand in vedere cate rapoarte asupra retelelor de cersetorie exista).
De aceea, cadourile devin, astfel, manifeste ale daruitorului si, poate, cea mai buna cale de a afla nu doar impresia lui despre noi, ci propriile sale probleme, frustrari, ideologii si caracteristici.