Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai
Asa cum, adeseori, mentionam in articolele de pe site-ul nostru, comunicarea sta la baza tuturor relatiilor sanatoase, indiferent daca acestea sunt cu copiii, cu partenerul sau cu restul membrilor societatii in care traiesti.
Exista un tip de comunicare ce, desi considerat ca normal, ca facand parte din viata de zi cu zi, el este profund gresit si creeaza doar frustrari. Despre el am vorbit in articolul „Violenta verbala este tot o forma de violenta!”, exemplificand toate modalitatile de conversatie ce trebuiesc evitate, daca dorim sa avem relatii bune cu ceilalti si sa obtinem rezultate favorabile. Despre opusul sau vom vorbi in randurile care urmeaza.
In articolul „Noi metode de a crea cooperarea la copii”, am mentionat de ce aceasta este esentiala pentru o buna intelegere cu cei mici. Atunci cand copiii par a nu isi dori cooperarea, inseamna ca ceva este in neregula si ca ei doresc altceva. Este important ca parintii sa identifice si sa inteleaga aceasta alta nevoie si, cu siguranta, acest lucru se face cel mai bine printr-o comunicare constructiva, venita din partea copilului, si nu prin ghicitul parintilor. Intelegerea corecta a respectivului motiv pentru care apare incapatanarea copiilor este, adeseori, suficienta pentru ca aceasta sa fie indepartata.
De ce se impotrivesc cei mici?
Principalul gand atunci cand un parinte se uita la copilul sau este „De ce are el nevoie?” Copiii nu stiu, inca, sa isi exprime nevoile si sentimentele si, datorita gandirii lor egocentrice specifice acestei varste („Prietenii imaginari ai copiilor – cand acestia nu mai sunt normali?”) ei cred ca parintii lor le inteleg aceste nevoi si ca nu vor sa le indeplineasca. Drept urmare, acestia raspund in oglinda, impotrivindu-se la randul lor. Intr-un cuvant, ceea ce parintilor li se pare a fi incapatanare, este, in fapt, incercarea celor mici de a spune ca isi doresc altceva.
Drept rezultat al perceptiei acestei impotriviri din partea parintilor, va fi scaderea ei din partea copiilor. Sa luam exemplul nostru, al adultilor: atunci cand ne dorim cu ardoare ceva, insa cei din jur ne ofera altceva, simtim o rezistenta pe care, nu de putine ori, o si manifestam? Desigur. Dar ce se intampla cand cei din jur ne spun ca inteleg importanta dorintei noastre si ca vor incerca sa o multumeasca, daca vom face, intai, ceea ce este nevoie? Rezistenta noastra scade si dorinta de a face (mai repede) ceea ce e nevoie creste. La fel se intampla si in cazul copiilor, daca parintii stiu sa le comunice aceste mesaje, pe intelesul lor.
Sa luam drept exemplu o situatie comuna: copilul care vrea sa manance ceva dulce, inainte de masa. La refuzul mamei sale, acesta izbucneste intr-o criza de furie: „Vreau acum!” Ce poate face mama sa in aceasta situatie? Sa isi asigure copilul ca ii intelege dorinta de „acum”, dar ca exista unele reguli care trebuiesc respectate: „Inteleg ca vrei acum”, urmat de o pauza in vorbire, timp in care copilului ii scade rezistenta. Dupa ce el s-a calmat, se poate adauga „regula”: „dar trebuie sa astepti pana dupa masa”.
Atat timp cat copilul intelege ca parintii sai ii percep nevoile si dorintele exact asa cum sunt, el nu va manifesta nici un fel de frustrare, adeseori exemplificata prin accese de furie sau plansete. Unii copii au chiar nevoie de mai multa de rabdare din partea parintilor, decat cel din exemplul meu de mai sus.
De exemplu, un copil refuzat in felul exprimat mai sus, poate manifesta, in continuare, un alt tip de rezistenta, nascut din tristetea si dezamagirea lui. „Niciodata nu-mi dai” este o replica ce, la randul sau, dezamageste parintii. Totusi, acest din urma sentiment vine din neintelegerea emotiilor manifestate de copil, si anume tristetea. Asa cum el este trist, asa vrea sa te simti si tu trist/a, insa fara a fi cu rea intentie.
Din nou, metoda de a scadea rezistenta este asigurarea copilului ca este inteles. „Da, stiu ca esti trist si ca ai mult de asteptat. Inteleg cum te simti”. Totusi, este posibil ca si de aici incolo, copilul sa manifeste tristete si revolta. Acum va intra in faza pe care psihologii o numesc „targuire”: „Niciodata nu primesc ce vreau. Macar o gurita daca m-ai lasa”. Trebuie sa stiti ca targuirea vine inainte de acceptare si ca, de aici, mai este doar un pas pana la „prajitura de dupa masa”. Asigurand copilul ca isi va primi portia de dulce, dupa ce va manca, si ca oricum il iubiti, acesta se va simti inteles, sprijinit si iubit, iar cererea lui va fi conform dorintei mamei.
Cand parintii nu asculta
Desigur, metoda prezentata mai sus necesita multa rabdare si timp, dar si o dorinta puternica din partea parintilor pentru a creste un copil folosind niste principii corecte. Din pacate, multi parinti nu au timpul necesar pentru a isi asculta copiii si a incerca sa le inteleaga emotiile.
Sa facem o analiza a timpului nostru, in general. Intr-o saptamana, petrecem aproape o zi, in masina. O jumatate din ea, stam la serviciu. O alta zi intreaga, la cumparaturi si, intr-un final, reusim sa dormim, o alta parte. Petrecem zeci de ore, facand lucruri pentru copiii nostri. Totusi, sunt toate acestea mai importante decat sanatatea psihica a copilului nostru? Faptul ca am cautat 2 zile prin magazine, sa ii luam cadoul perfect pentru Craciun, il va ajuta, in vre-un fel, atunci cand va fi mare si se va confrunta cu stima de sine scazuta? Oare nu este mai important sa fim acolo, ascultandu-ne copilul, ori de cate ori are nevoie, decat sa ii oferim ultima jucarie Barbie?
Ascultarea atenta nu necesita decat 5 minute in plus. Mai mult, prin ascultare si incercarea de a intelege nevoile copiilor nostri, economisim timpul pe care, altfel, l-am irosi, incercand sa le calmam accesele de furie si plansetele. Mai mult, atunci cand copilul va deveni acea persoana cooperanta si, la randul sau, intelegatoare, pe care ne-o dorim, noi – parintii – vom avea mult mai mult timp pentru propriile noastre nevoi!
Poate ca, prin amenintari si dezaprobari ai, pe moment, senzatia ca ai castigat timp. Totusi, asa cum am spus si in alte articole, pe termen lung acestea vor conduce la o rezistenta si mai mare si, intr-un final, la o revolta in adevaratul sens al cuvantului. Da, copilul tace acum si face ceea ce doresti insa, pe viitor, in mod sigur iti va arata cat ai gresit.
Frustrarea din interiorul nostru ia nastere si creste, fara ca nimeni – si nici macar noi – sa isi dea seama. Uneori, poate dura si ani intregi pana cand aceasta rabufneste, asemenea unui vulcan care a tacut pret de cateva sute de ani. Iar atunci cand el rabufneste, in loc sa fie un siroi firav de lava, ce poate fi cu usurinta stavilit si calmat, asemeni vulcanului, va fi imposibil de calmat si va aduce, cu sine, un sir lung de probleme, ce vor lasa cicatrici asupra tuturor celor implicati. Rezistenta copiilor poate fi comparata cu firicelul subtire de lava, care, daca i se permite sa se scurga, intr-un mod controlat, nu va cauza nici un fel de problema insa, daca el este inabusit... Ei bine, majoritatea problemelor grave din adolescenta si viata de adult au ca punct de pornire greseli ale parintilor.
Doua reguli ale comunicarii
Comunicarea, in general – si aici nu face nici o exceptie nici cea cu cei mici – are nevoie de doua persoane: una care sa transmita mesajul si una care sa il inteleaga. Putem spune ca exista comunicare intre oameni si pisici? Ambele folosesc un limbaj, insa nici una nu poate intelege ceea ce se transmite prin intermediul sunetelor, decat cel mult prin ton.
De aceea, este important ca tu – parintele – sa poti sa transmiti mesajul, iar copilul sa il poata intelege. Problema apare atunci cand parintele, de multe ori prea obosit si lipsit de rabdare, nu ii explica celui mic ceea ce se vrea a fi transmis, pe intelesul lui. Poate ca tie, parintele, ti se pare normal ca cel mic sa nu se indeparteze de tine, atunci cand iesiti la plimbare. Insa, de ce crezi ca pentru el ar fi normal acest lucru? Si, asa cum am aratat si in articolul „Logica in perioada prescolara si scolara”, la varstele mici nici nu poate intelege, iar la cele mari oricum nu mai conteaza foarte mult acest aspect.
Desigur, si in comunicare, exista anumite abordari care functioneaza sau nu, in functie de personalitatea celui mic. Un copil sociabil va aprecia mai mult replica „Stiu ca vrei o prajitura acum. Si eu as vrea, dar trebuie sa asteptam pana dupa masa”, decat un simplu „Trebuie sa astepti pana dupa masa”. In felul acesta, „coalitia” nou formata va face ca asteptarea sa para mult mai usor suportabila si tristetea mai bine inteleasa. Un copil mai activ, insa, va prefera sa i se spuna „Stiu ca ai lasat orice aveai de facut ca sa vii sa mananci ceva dulce, dar trebuie sa astepti pana dupa masa. Mai joaca-te putin si imediat este gata totul.”
Parinte dur vs Parinte iubitor
Am mentionat si in articolul „Educatia bazata pe dragoste versus educatia bazata pe frica” acest subiect, insa am evitat sa aduc in discutie comunicarea, pentru a ii rezerva un articol dedicat.
Cei care abordeaza o comunicare autoritara, traiesc dupa principiul gresit ca, daca nu vor manifesta duritate fata de rezistenta copiilor lor, acestia vor deveni alintati si vor iesi de tot din cuvantul lor, in timp. Ei cred ca, astfel, copiii isi vor „aminti cine este seful”.
Aceasta este o gandire partial adevarata. Desigur, copiii trebuie sa stie cine este „seful”, pentru a nu deveni alintati, insa acest cuvant capata alte conotatii, in educatia moderna, fata de cea invechita. Astazi, „seful” este persoana responsabila, persoana care se preocupa de griji si care ii ofera copilului alternative dintre care sa aleaga. Prea multe alternative, vor conduce la rasfat. Prea putine, insa, vor crea un adult frustrat si lipsit de „coloana vertebrala”.
Reusita in viata nu se datoreaza doar respectarii regulilor si, nu de putine ori, am putut vedea ca cele mai multe cazuri de succes au ocolit sau incalcat regulile comune, pentru a razbate. De aceea, nu este nevoie sa infranezi dorinta copilului de a vrea altceva – ba chiar este indicat sa o lasi libera – dar sa ii expui in asa fel problema, incat el sa inteleaga necesitatea uor anumite actiuni sau comportamente.
Totusi, nici cealalta extrema nu este buna. Atunci cand renunti la ceea ce „trebuie facut” doar pentru ca cel mic opune rezistenta si doresti sa il vezi fericit, nu va conduce la nici un rezultat. Acest tip de parinti stiu ca insultele si bataia nu aduc nimic bun, insa nu cunosc o altfel de metoda, pe care sa o foloseasca.
Cea mai echilibrata metoda este acordarea unor posibilitati de alegere. Explicand, cu argumente, avantajele si dezavantajele, copilul va face, intotdeauna, ceea ce doresc parintii, daca acestia au stiut sa comunice pe intelesul lui mesajul. Negocierea – calitate importanta a unui viitor antreprenor si nu numai – se invata inca de la varste fragede, prin alegerea intre alternative.
Prin folosirea acestui tip de comunicare, specific educatiei pozitive, cei mici invata sa isi amane recompensa: „Fac asta acum, iar mai tarziu fac ce imi doresc eu”. Studiile au aratat ca, acei copii care au invatat sa faca acest lucru, au obtinut rezultate mult mai bune in multe domenii. Acestia au invatat ca este nevoie de rabdare si perseverenta pentru atingerea scopurilor si ca doar pentru ca nu obtin „atunci” ceea ce isi doresc, nu este nevoie sa isi renege si indeparteze visele.