Adeseori intalnita in cazul femeilor, comunicarea indirecta are menirea sa creeze confuzie si ea este, de cele mai multe ori, motivul neintelegerilor familiale. In acest sens, ea trebuie inlocuita cu mesaje clare, sincere si directe, astfel incat sa nu existe nici un dubiu in legatura cu acestea.

Exemplu: In loc de „Faci prea multa galagie”, de unde se va intelege ca putina galagie este, totusi, ok (De altfel, galagie nici nu are termen de comparatie. Exista galagie sau nu exista.), este preferabil sa folosesti o exprimare de tipul „Fa liniste!” sau, mai bine, „Ai vrea sa faci liniste?”

Acest mesaj incearca sa creeze o motivatie, insa vine sub o forma ambigua, cerinta nefiind formulata in el. Pentru a obtine un rezultat, este nevoie sa se formuleze o cerere clara, directa. Prin sublinierea unui anumit fapt, asa cum s-a facut in exemplul de mai sus („faci prea multa galagie”), nu ajuta la crearea cooperarii, in special pentru ca, la varste mai mici, copiii nici nu au o moralitate foarte dezvoltata, astfel incat sa faca singuri diferenta intre ce e bine si ce e gresit („Minciuna, moralitatea si varsta copilului”).

In articolul „Strategii de stimulare a motivatiei elevilor” am mentionat faptul ca exista motivatie intrinseca si motivatie extrinseca, dar si faptul ca acestea doua se anuleaza reciproc, atunci cand sunt puse in aceeasi ecuatie. Motivele tale, pentru a face un anumit lucru, s-ar putea sa nu fie si cele ale copilului si, de aceea, este bine sa il lasi pe el sa le gaseasca, singur, pe cele de care are nevoie.

Atunci cand tu oferi motivul tau unui copil, pentru a face un lucru, ii oferi, de asemeni, si lipsa posibilitatii de a refuza. In mintea lui se formeaza mesajul „Trebuie sa faci asta pentru ca...” ceea ce presupune, implicit, o revolta din partea lui.

Desigur, nici nu trebuie sa cazi in cealalta extrema si sa nu oferi copilului un motiv atunci cand il cere. Insa, este bine, in aceste momente, sa ii explici de ce acea actiune l-ar avantaja pe el, si nu pe tine.

Iti ofer, desigur, exemple de astfel de mesaje, care nu creeaza cooperare:

Predicile au un efect chiar mai negativ decat motivele oferite in timpul cererilor. Ceea ce este corect si ce nu, bine sau rau, nu are nici un sens pentru copil si nu ofera absolut nici o motivatie, in special daca acesta este de o varsta frageda.

Singurul moment potrivit pentru a tine unui copil o predica este atunci cand acesta o cere. In rest, singurul efect obtinut prin predici este acela de revolta. Acest lucru se intampla atat din cauza faptului ca o predica lunga oboseste si creeaza, astfel, dorinta de a scapa de ea, ceea ce conduce la o respingere inconstienta a mesajului, dar si pentru ca, astfel, nu sunt atinse motivele de care copilul are nevoie – cele proprii, acestea fiind doar motivele pentru care parintele nu ar face acest lucru.

Atunci cand se apeleaza la santaj emotional pentru ca o alta persoana sa execute o actiune, acest lucru se intampla deoarece el va fi facut sa se simta vinovat de o anumita emotie creata celuilalt. In caz contrar, acesta se va simti manipulat si se va opune. Insa, in educatia pozitiva este vorba despre cooperare, iar santajul emotional presupune orice altceva decat acest lucru. In plus, santajul emotional este o forma de agresivitate verbala, asa cum am aratat in articolul „Violenta verbala este tot o forma de violenta!”.

Santajul emotional duce, intr-un final, la ruperea comunicarii dintre parinti si copii, deoarece acestia din urma ajung la saturatie si nu mai suporta sa fie facuti sa se simta vinovati. Acesta este un bias cognitiv, un mecanism de aparare al psihicului („Voi reusi sa fiu o mama buna?”), prin care avem tendinta de a fugi de culpabilitate. Mai mult, santajul emotional face parte din ceea ce specialistii numesc „comunicare schizoida”, semn al unei tulburari psihice, despre care vom vorbi intr-un articol viitor.

Cand se apeleaza la santaj emotional, copilului ii raman doar doua optiuni: fie sa se simta vinovat, fie sa nu mai ia in considerare aceste mesaje. Daca, intr-o prima instanta, efectul va fi cel scontat de parinte, intr-un final, acesta va incepe sa fie indiferent.

Nu folosi copilul ca si modalitate de descarcare a propriilor emotii. Acestea ar trebui sa fie spuse unui adult si nu unei fiinte care nu este capabila, inca, sa isi gestioneze nici propriile emotii si sentimente.

Cea mai importanta regula, insa, pentru a obtine cooperare, este sa te implici tu insuti in actiunile propuse. „Hai sa facem impreuna” sunt cuvintele care ii pot convinge chiar si pe cei mai incapatanati dintre noi, nu doar pe copii.

Atunci cand vrei ca cel mic sa te ajute la curatenie, spune-i „Hai sa facem curatenie! Ai vrea sa faci curatenie in camera ta?”, in loc de „Fa curatenie in camera!”.

Nu este greu sa iti faci copilul sa devina cooperant, insa e nevoie de foarte multa practica pentru a obtine rezultate bune si a o face intr-un mod corect. De aceea, atunci cand vorbim despre educatia pozitiva, nu vorbim doar de cea a copiilor ci, in primul rand, de cea a parintilor, pentru ca, de multe ori, in felul in care comunica ei constau problemele. Asadar, ai vrea sa invatam sa ne educam copiii intr-o maniera mai buna?