Fertilizarea in vitro (FIV)

Fertilizarea in vitro (FIV) este o tehnica prin intermediul careia ovulele sunt fecundate in afara corpului femeii. Aceasta este o metoda folosita in cazurile in care toate celelalte metode pentru a reusi sa conceapa au esuat si este un tratament major in infertilitate.

Procesul implica controlarea hormonala a procesului ovulatoriu, extragerea ovulelor din ovarele femeii si fertilizarea acestora de catre sperma intr-un mediu fluid. Ovulul fertilizat (zygotul) este transferat apoi in uterul femeii sperand ca sarcina sa se prinda si sa rezulte o sarcina reusita.

Tehnica a fost dezvoltata in Marea Britanie de catre doctorii Patrick Steptoe si Robert Edwards. Primul asa numit “copil in eprubeta”, Louise Brown, s-a nascut in Oldham, Anglia. Dezvoltari si contributii importante au aparut si in Australia, sub conducerea lui Carl Wood, Alan Trounson si Ian Johnston. Al 3-lea copil din lume nascut prin aceasta tehnica de FIV, Candice Reed, s-a nascut e 23 iunie 1980, in Melbourne, Australia.

Primul tratament de succes pentru FIV in USA a avut loc in 1981 sub conducerea doctorilor Howard Jones si Georgeanna Seegar-Jones in Norfolk, Virginia. De atunci fertilizarea in vitro a explodat efectiv in popularitate, astfel incat, acum peste 1% din nasteri au bebelusi conceputi in-vitro. In Danemarca deja acest procent a ajuns la 4%.

Initial FIV a fost dezvoltata pentru a escalada problemele de fertilitate datorita problemelor legate de trompele uterine, dar s-a dovedit a fi foarte utila de asemenea si in restul cazurilor de infertilitate. Introducerea injectiei intracitoplasmice cu sperma a rezolvat si problema infertilitatii masculine, pe scara larga.

De aceea, pentru ca o fertilizare in vitro sa fie reusita putem spune ca este nevoie de ovare sanatoase, sperma care sa poata fertiliza si un uter care sa poata purta sarcina. Costurile insa sunt destul de ridicate, de aceea este luata in calcul aceasta metoda numai dupa ce toate celelalte incercari au esuat.

Metoda Fertilizarii in Vitro

Stimularea ovariana

Ciclurile de tratamente incep de obicei in a 3-a zi a menstruatiei si consta intr-un regim de medicatie pentru fertilitate pentru a stimula dezvoltarea mai multor foliculi in ovare. La majoritatea pacientilor se foloseste gonadotropina injectabila si sunt supravegheati indeaproape. O astfel de supraveghere verifica des nivelul de estradiol si cresterea foliculilor.

Cand se considera ca foliculii au ajuns la maturitate, se administreaza human chorionic gonadotropin (βhCG). Aceasta va cauza ovulatia la aproximativ 42 de ore dupa injectie, dar inainte de aceasta are loc si o procedura de extragere a ovulelor. Ovulele sunt extrase de la pacienta folosind o tehnica transvaginala ce implica o strapungere a peretelui vaginal cu un ac ghidat via ultrasunete pentru a ajunge la ovare. Prin acest ac foliculii pot fi aspirati si lichidul folicular este dat mai departe catre laboratorul de fertilizare in vitro pentru a identifica ovulul. Aceasta procedura dureaza cca 20 min si se face fie sub anestezie locala, fie sub anestezie generala.

Puteti afla mai multe informatii despre stimularea ovariana citind si articolul: "Stimulare ovariana - cine, ce si de ce".

Laboratorul de Fertilizare in Vitro

In laborator, ovulele identificate sunt separate de celelalte celule si pregatite pentru fertilizare.

Intre timp, sperma furnizata de catre partener este pregatita si ea pentru fertilizare, inlaturand celulele inactive si fluidul seminal.

Sperma si ovulul sunt incubate impreuna intr-un mediu de cultura pentru cca 18 ore. In acest interval, fertilizarea ar fi trebuit sa aiba loc si acest lucru se poate vedea pe ovulul fertilizat. In cazurile in care sperma nu este buna, ea este injectata direct in ovul, folosind o injectie intracitoplasmica a spermei.

Ovulul fertilizat este trecut apoi intr-un mediu special si lasat cca 48 ore pana cand atinge stadiul de 6-8 celule. In mod normal sunt necesare cca 10 zile de injectii.

In mod normal, embrionii care au atins nivelul de 6-8 celule sunt transferati inapoi in uter in 3 zile de la data de la care au fost recoltati.

Transferul Embrionilor

Embrionii care se considera a fi “cei mai buni” se transfera apoi in uterul pacientei printr-un cateter foarte subtire, din plastic, care se introduce prin vagin si cervix. De obicei se introduc mai multi embrioni in uter pentru a creste sansele de implantare si sarcina.

Pacienta trebuie sa astepte 2 saptamani inainte sa revina la clinica pentru un test de sarcina. In acest timp, pacienta ar putea sa primeasca progesteron – un hormon ce pastreaza uterul subtire si numai bun pentru implantare.

Sansa de reusita este de aproximativ 20-30% pentru fiecare ciclu de fertilizare in vitro. Sunt mai multi factori ce pot determina rata de succes incluzand aici si varsta pacientei, calitatea ovulului si a spermei, durata infertilitatii, sanatatea uterului, etc. De obicei se opteaza pentru implantarea mai multor embrioni, ceea ce poate sa duca si la riscul de a dezvolta o sarcina multipla.

Cea mai mare complicatie este riscul de a avea mai multi copii, datorita transferului mai multor embrioni. Mai multi copii cresc riscul pierderii sarcinii, pot duce la complicatii obstetricale, prematuritate si posibila mortalitate la nastere.

Problema defectelor la nastere ramane una controversata in cazul fertilizarii in vitro. Majoritatea studiilor un arata o crestere semnificativa dupa folosirea tehnicii FIV.

Defectele majore la nastere includ anormalitati cromozomiale, defecte genetice, si multiple anormalitati legate de organe.

Mai jos aveti un film care explica fertilizarea in vitro (din pacate nu este in Romana):