Oare de cate ori in viata nu ne-am zis "eu n-am sa fac cum a facut mama" sau, dimpotriva, "eu voi fi ca mama mea"?!?!?

In dezvoltarea psihica a unui copil are o importanta deosebita modul de manifestare, modul de reactie, de gandire al parintilor, modul in care ii cearta/bate sau ii iarta, modul in care ii rasfata sau le este aproape zi de zi. Stim toti ca bataile suferite in copilarie sau la care participam pasiv sau orice alte evenimente neplacute sau chiar tragice se pot transforma in adevarate traume in viata de adult. Apar asa-numitele fobii, care in majoritatea lor sunt cauzate de participarea activa sau pasiva la anumite evenimente tragice in copilarie (din proprie experienta va spun de frica mea de apa, peste care nu voi trece poate niciodata si care se datoreaza faptului ca in copilarie am fost la un pas de innec) sau devieri de comportament (unde as aminti urmarile unui viol sau a unor batai in copilarie). Toate se pot trata in timp, cu ajutorul unui psiholog sau chiar al unuia din parinti.

De ce am deschis acest subiect? Pentru ca si noi la randul nostru traim anumite traume si suntem parinti. Traim intr-o lume a stresului, o lume in care ne dedicam aproape in totalitate profesiei si castigului de bani, plus urcarea pe treapta sociala (in sensul cumpararii unui imobil, a unei anumite masini, etc). E o lume in care copii cresc alaturi de calculator si play station mai mult decat langa parinti. Asta ma doare cel mai mult... Ca sa nu spun de cazurile in care copii participa la scene violente intre parinti sau sunt pusi la mijloc in cazul unor divorturi. Trebuie sa constientizam ca toate acestea au efecte dureroase asupra puiului de om, il afecteaza psihic puternic si ii "deregleza" traiectoria in viata.

In discutie apar iminent si viciile parintilor, vicii in mijlocul carora se dezvolta un alt OM, un alt suflet.

La toate astea se mai adauga si reactia societatii atunci cand treci printr-o trauma. Oare mai gasim atunci prieteni sa ne ajute sa trecem peste??

Am sa va intreb: cum credeti ca functioneaza ideile preconcepute ale oamenilor, ce efect au ele asupra psihicului nostru?? (V-as spune doar ca in copilarie am fost exclusa de multe ori pe motiv ca parintii imi erau divortati...atunci ma durea reactia lor...acum nu)

La final
Vreau sa va dau o tema de gandit: credeti ca sunteti niste exemple bune de urmat pentru copiii vostrii???