În ultima luna de sarcina, cervixul se înmoaie si contractiile uterului încep sa se faca simtite. Copilul coboara în pelvis. Contractiile devin tot mai puternice, cervixul începe sa se deschida si copilul se muta din ce în ce mai jos, eventual chiar în canalul de nastere. Cu fiecare contractie, durerea trimite un semnal catre creier si astfel se elibereaza oxitocina. Odata ce aceasta e eliberata, contractiile cresc în intensitate, durerea din timpul contractiilor creste si tot mai multa oxitocina este eliberata, iar contractiile devin si mai puternice.

Femeile se tem cel mai mult de durerile din timpul travaliului. Este foarte important însa sa întelegem ca durerea din timpul contractiilor este foarte utila. Este o modalitate importanta prin care natura ajuta de fapt femeile sa îsi gaseasca propriul mod de a usura nasterea. Durerea din fiecare contractie ghideaza femeia pe parcursul travaliului. Pozitiile si activitatile pe care le alege ca si raspuns la ceea ce simte de fapt ajuta în timpul travaliului crescând puterea si eficienta contractiilor si încurajând copilul sa se angajeze pentru nastere si sa coboare. Când durerea este îndepartata în totalitate, sistemul de feedback este întrerupt, iar travaliul este încetinit si devine mai putin eficient. Pe masura ce travaliul avanseaza si durerile cresc, se elibereaza si mai multe endorfine. Rezultatul este o scadere în perceptia durerii, chiar naturala.

Nivelul crescut al endorfinelor contribuie de asemenea si la trecerea de la un comportament bazat pe gândire, rationament, la unul mai degraba instinctiv. Endorfinele creaza o stare ca de vis, care ajuta femeia aflata în travaliu. Trairile interne devin mai importante decât mediul înconjurator, si pe masura ce travaliul avanseaza si durerile cresc în intensitate, femeile devin mai concentrate la ceea ce fac.

O femeie înconjurata de familie, prieteni si medici, care îi reamintesc de puterea travaliului si o încurajeaza încet si cu rabdare este o femeie careia nu îi este teama. Echipa ei de suport este prezenta si îi ofera confortul de care are nevoie pe parcursul travaliului. Ea manânca si bea si chiar si atunci când travaliul dureaza de mult timp, ea gaseste energia pentru a merge mai departe. Se odihneste între 2 contractii, nimeni nu se uita la ceas, fiecare are încredere în procesul nasterii si crede ca ea are puterea si întelepciunea de a da nastere. Femeia se misca în raspuns la ceea ce simte. Indiferent daca va naste într-un spital sau acasa, ea poate sa opteze pentru o mare varietate de masuri de confort; de exemplu, sa se miste liber, sa asculte muzica, sa faca un dus sau o baie, sa I se maseze mâinile si picioarele. Ea este capabila sa creeze o atmosfera care sa fie exact ceea ce are nevoie în timp ce ea se axeaza pe travaliu si pe nastere. Ea împinge copilul jos în canalul de nastere, raspunde presiunii contractiilor si copilul se roteste prin pelvis si coboara din ce în ce mai mult. Ea se misca, îsi schimba pozitia si uneori chiar îsi tine respiratia – toate ca si raspuns la ceea ce simte. Astfel, nu numai ca protejeaza muschii canalului de nastere si perineul, dar îsi protejeaza si copilul. Adrenalina asigura starea de alerta a mamei, chiar daca aceasta se afla dupa un travaliu prelungit. Ea este concentrata în totalitate asupra copilului, fiind pregatita si nerabdatoare sa îl îmbratiseze. Si copilul este de asemenea în stare de alerta si dornic sa iasa.

Cu bebelusul în brate, mama este împlinita, linistita, mândra, si uluita de miracolul pe care l-a produs. Nimeni nu îi spune ce sa faca. Ei stiu ca ea stie ce trebuie sa faca – si asta nu pentru ca ar fi citit carti sau ar fi fost la cursuri Lamaze, ci pentru ca drumul lor i-a pregatit fizic si emotional pentru acest moment. Greutatea copilului pe ombilicul ei ajuta uterul sa se contracte si sa expulzeze placenta.

Bebelusul sta în bratele mamei sale si stie ce trebuie sa faca pentru a supravietui în lumea în care a intrat. El este treaz si priveste de jur împrejur. În câteva minute sau secunde, este cu mânutele în gura, si, fara a fi obligat, se întinde cu gurita catre sânul mamei pentru a fi alaptat. În timp ce alapteaza, uterul mamei se contracta, asigurându-se astfel o sângerare moderata. Cei doi se simt excelent împreuna, sunt încrezatori si pe parcursul urmatoarelor ore si zile vor ajunge sa se cunoasca si se vor îndragosti unul de celalalt fara putinta de scapare.