Aflat la varsta in care face primele sale descoperiri, copilul este din ce in ce mai curios de orice lucru mic si neinsmnat care ii atrage atentia. La tot pasul, descopera noi atractii, care il fac sa exploreze necunoscutul. Placerea lui este una debordanta, avand in vedere ca se bucura si se minuneaza de lucruri care, pentru noi, adultii, ar putea parea nesemnificative. El nu stie inca sa puna pret pe lucrurile materiale, motiv pentru care le trateaza pe toate la fel, in egala masura.

In plin proces de cunoastere a mediului inconjurator, copilul se expune la tot felul de riscuri. Ca parinti, e de datoria noastra sa il supraveghem, sa fim cu ochii pe el. Privindu-l cu mare atentie, vom putea anticipa incotro se indreapta adrenalina ce l-a cuprins. Astfel, vom putea preconiza care ar urma sa fie rezultatul actiunilor sale. Grijulii, cu siguranta ca vom avea tendinta de a il avertiza inca dinainte de impact. De ce? Pentru ca asa este fiecare parinte in parte, ii vrea binele copilului sau si nu doreste sa il vada pe acesta indurerat pret de nicio secunda.

Cel mic inca nu are un filtru propriu, prin care sa treaca fiecare situatie in parte. El, acum, este abia la etapa in care percepe doar pe baza simtului tactil. Astfel, fiecare obiect il ia in mana, il studiaza indelung si, uneori, fara a realiza, ii gaseste noi intrebuintari. Acestea sunt direct proportionale cu varsta avuta si cu nivelul la care a ajuns imaginatia copilului. („Crizele de dezvoltare”)

In masura in care ne dam seama ca actiunile copilului l-ar putea pune in pericol, ar trebui si avem tot dreptul sa intervenim. E mai bine sa previi, decat sa vindeci. Pe acelasi principiu, domol, parintele isi poate atentiona copilul, pe un ton calm, ca urmeaza sa se indrepte spre o zona periculoasa. Bineinteles, depinde ce intelegeti prin notiunea de „pericol”. In functie de sensibilitatea fiecarui parinte in parte, adultii pot defini diferit ce reprezinta o situatie periculoasa. Daca, spre exemplu, pentru un parinte poate fi periculos ca cel mic sa treaca neacompaniat strada, pentru un altul ar fi un adevarat exercitiu, pentru a vedea cat de precoce si de atent a fost copilul la sfaturile sale. („Respectarea autonomiei copilului”)

Momentul in care alegeti sa interveniti este crucial. In functie de acesta, copilul va trage sau nu foloasele de care are el cu adevarat nevoie pentru a intelege realmente ceea ce dumneavoastra ati vrut sa ii transmiteti initial. Astfel, s-ar putea sa intrati in situatia creata fie prea devreme, fie prea tarziu.

Daca nu lasati copilul sa experimenteze, riscati sa il privati de autonomia de vointa care trebuie stimulata si dezvoltata inca de la varste fragede. Cel mic trebuie lasat sa se convinga singur ce e bine si ce nu pentru el insusi. In caz contrar, el va urma doar un comportamrnt trasat in mod rigid de catre parintii sai. Desi bine intentionati, parintii i-ar provoca un fel de handicap micutului, caci nu i-ar permite sa isi faca propriile alegeri. In acest mod, copilul nu se va responsabiliza niciodata si nici nu va intelege de ce lucrurile s-au intamplat asa si nu altfel, caci alegerile sale nu vor fi personale, ci impuse. Daca, la o varsta timpurie, este ok ca parintele sa hotarasca in locul copilului, lucrurile trebuie sa se schimbe la un moment dat. Cand anume? Exact atunci cand copilul da semne ca a ajuns la maturitatea intelectuala, care sa ii dea posibilitatea de a distinge in mod relativ binele de rau. („Tu ce stil parental ai adoptat?”)

La polul opus, daca asteptati prea mult, s-ar putea sa interveniti prea tarziu. In acest punct, raul a fost facut si nimic nu se mai poate schimba. Astfel, copilul fie a cazut, fie s-a lovit, ori a intrat in coliziune cu alte lucruri, sau chiar si alte persoane. Nu puteti da timpul inapoi pentru a evita durerea resimtita de copil. Acum, trebuie sa incercati a ii calma, in primul rand, spaima. Se spune ca, mai mult decat lovitura propriu-zisa, ceea ce ii ingrozeste pe copii, este frica. De ce? Pentru ca ei nu stiu cum sa reactioneze in acel moment. Priviti un copil cazut, aflat pe jos. Ce va face prima data? Va tipa de acolo, de jos, unde se afla el? Nu, intr-o prima faza nu va spune nimic, nici nu va icni, abia apoi vor incepe tipetele si plansetul. La impactul cu solul, copilul nu isi da seama ce s-a intamplat. Asta, deoarece, in cele mai multe cazuri, cazaturile au loc foarte rapid, inainte ca altcineva sa poata interveni si sa salveze copilul.

Pe langa tonalitate, trebuie avut mare grija si la contextul in care copilul se manifesta. Daca, de exemplu, se afla la terenul de joasa, nu este indicat sa urlam la el, cand cel mic se afla la o distanta considerabila de noi. S-ar putea sa nici nu ne auda, asa ca riscam a-i deranja pe ceilalti participanti la joaca in mod inutil. Oricum, pana ca cele transmise sa ajunga la el, distanta ar putea distorsiona ceea ce noi dorim cu adevarat a-i spune propriului copil.

Frecventa cu care ii comunicam copilului ce nu ar trebui sa faca nu este recomandabil sa fie una foarte ridicata. Asa, cel mic nu ar mai apuca sa faca nimic, fiind mereu avertizat ca nu poate, nu are voie sa faca anumite lucruri. Nu doar ca il va inhiba, dar ii va taia din elanul caracteristic varstei. In plus, riscati sa va izolati copilul. Ceilalti copii vor sesiza si ei interventia dumneavoastra repetata in jocul lor. Niciunui copil nu ii place sa fie controlat de un adult, altul decat parintele sau, atunci cand e in timpul sau liber, la recreere. Unii copii sunt chiar rautaciosi, asa ca ar putea incepe sa faca glume pe seama copilului dumneavoastra Ei nu vad in dumneavoastra doar un protector, ci un tiran, care vrea sa le monopolizze jocul. Astfel, dumneavoastra deveniti inamicul lor, dusmanul de care nu doar ca trebuie sa se fereasca, dar vor incepe si sa il asocieze cu odrasla sa.

Concluzionam asadar ca micile sfaturi, prin care va ghidati din umbra copilul, trebuie sa fie subtile, dar suficient de clare incat acesta sa le poata distinge. Gasiti explicatii pe intelesul celui mic, pe care, mai apoi, sa le poata pune in practica, atunci cand nu sunteti langa el. Abia in acel moment veti avea certitudinea ca v-ati facut inteles si ca, intr-adevar, copilul nu doar ca v-a ascultat, dar a si priceput de ce i-ati explicat ce are voie si ce nu. Degeaba copilul dumneavoastra invata mecanic povetele pe care i le oferiti, daca nu este in stare sa isi explice lui insusi care a fost adevaratul motiv pentru care ati facut-o initial. („Cum sa-ti faci copilul sa inteleaga mesajele pe care vrei sa i le transmiti”)

Indiferent cat de calm v-ati impune sa fiti, ca parinte, niciodata nu veti putea anticipa cu exactitate cum va fi urmatoarea lovitura pe care o va incasa copilul dumneavoastra. Degeaba va inarmati cu rabdare, calm si tact, caci realitatea va va lua prin surprindere de fiecare data. Temele de acasa nu vi se vor potrivi in cele mai multe cazuri. Veti fi supusi la ipostaze la care, poate, nu v-ati fi gandit ca i s-ar putea intampla fix copilului dumneavoastra. Traiti cu impresia ca, atunci cand i-ati facut instructajul, ati luat in considerare toate locurile si obiceiurile care l-ar putea pune in pericol. Acest lucru este doar o alta foaie din scenariul parintilor, in care isi inchipuie in ce mod urmeaza sa se desfasoare viata copilului lor. De fapt, e acea schema pe care lor le-ar place ca traiectoria vietii celui mic sa o urmeze. Cotidianul ne ia pe nepregatite cu fiecare actiune a micutului nostru. Gandirea noastra nu are cum sa fie pe aceeasi lungime de unda cu a lui. Din acest motiv, previzibilitatea manifestarilor lui de vointa, este din ce in ce mai mica.

Atunci cand sunteti in mijlocul unei situatii tensionate, nu e cazul sa agitati si mai mult spiritele. Ganditi-va ca, daca dumneavoastra sunteti speriat, copilul trebuie sa fie de-a dreptul terifiat, mai ales ca va vede cum va panicati. Ar trebui sa incercati sa aplanati intreaga situatie, nu sa ii conferiti o amploare si mai mare. Tocmai din aceea, nu e momentul oportun pentru a incepe a il certa pe cel mic. Explicatiile si reprosurile sunt de prisos atunci cand el este lovit. Nu va retine nimic din ceea ce ii veti spune exact in acele momente, pentru ca durerea ii va apacara simturile, deci si puterea de a rationa. In clipa respectiva, scopul dumneavoastra principal este sa il readuceti pe copil la un stadiu de relativ calm, in care sa se poata discuta cu el. De ce? Pentru a afla cauza loviturii, precum si gravitatea ei. In functie de aceste coordonate, se poate verifica starea generala a copilului, respectiv daca se impune sau nu transportarea lui la un consult medical.

Nimeni nu va condamna pentru faptul ca va ingrijiti de starea de bine a copilului dumneavoastra Din contra, este laudabila atitudinea fireasca, pe care fiecare parinte ar trebui sa o aiba. Totusi, atunci cand exagerati, deveniti hiperprotectiv, iar acest lucru trebuie corectat. Nu doar ca nu este normal, dar il va putea afecta chiar pe copil. Dorindu-i binele, in realitate, i-ati putea face mai mult rau.

Copilul care are mereu siguranta ca mami sau tati este cu ochii pe el, se va avanta in nestire, caci e constient de faptul ca, inainte de impact, el va fi salvat. Nechibzuinta va fi ceva la ordinea zilei pentru cel mic. Si, cand va ganditi, ca totul este doar din dorinta dumneavoastra de a-l feri de pericole. O astfel de atitudine nu este sanatoasa pentru ca nu mereu veti putea fi alaturi de el. Astfel, atunci cand va fi departe de dvs., cine il va mai griji? In lumea adultilor, stiti bine, fiecare este pe cont propriu. Copilul, ajuns adult, nu se va sti proteja de pericole. Mai mult, nici nu va avea curajul sa se apropie macar de ele. El nu le va cunoaste, nu va indrazni sa incerce lucruri noi. De ce? Pentru ca protectia lui, intotdeauna, era slujba altcuiva, era sarcina dvs., a parintilor sai. Veti avea astfel un copil adult, care inca nu a invatat ce isneamna preintampinarea situatiilor pericoloase si care, astfel, nu a ajuns a se responsabiliza. Chiar va doriti asta pentru propriul copil?

In schimb, copilul care, din cand in cand, este lasat in voia lui, pana la limita normalului, va reusi a se descurca e unul singur. Prin trairile personale, va putea distinge chiar el ce e periculos si ce nu. Micile lovituri, julituri abia perceptibile, ar fi astfel adevarate lectii pentru cel mic. Urmatoarea data, amintindu-si ce a patit, va intelege inca dinainte de coliziune ce urmeaza sa se intample. Scenariul cu siguranta nu se va mai repeta. Instinctele si simturile ii vor fi puse in alerta si vor actiona la timp, tocmai pentru a-l feri pe cel mic de ceea ce dumneavoastra va era atat de teama. Veti remarca faptul ca loviturile nu vor mai fi atat de dese, chiar faca ca dumneavoastra sa faceti ceva in acest sens.