Inca de cand se naste, copilul este supravegheat. Ocrotirea celui mic revine in sarcina parintilor. Acestia se straduiesc sa il fereasca pe copil de factorii cu un grad ridicat de periculozitate. Asta include atat lucrurile, situatiile care i-ar putea face rau, dar in special persoanele ce reprezinta o amenintare pentru cel mic. („Anxietatea fata de straini, in cazul copiilor”)

Copilul se poate manifesta in voie, dupa bunul plac, caci parintii lui sunt cu ochii pe el. Explorand lumea, care are atat de multe aspecte necunoscute pentru el, cel mic intra in tot felul de contexte situationale care-l fac sa fie expus. Parintii nu pot sa fie intotdeauna pe urmele copilului. Oricum, o asemenea hiperprotectivitate nici nu ar fi una fireasca. Astfel, el poate cu usurinta deveni victima unor oameni mai abili decat el, cu intentii ascunse. Cand creste, ajunge la randul sau sa poata deosebi intentiile personelor cu care intra in contact. Cu toate acestea insa, de la victima la agresor, este doar un pas infim, iar trecerea se poate face cu usurinta. Asadar, nu va preocupati doar de binele copilului, ci fiti atenti si la cel al persoanelor din jurul lui. Chiar daca nu va vine sa credeti, propriul copil, pe care l-ati crescut si l-ati educat cum ati stiut mai bine, poate sa faca rau, in mod voit, premeditat chiar.

Limba romana nu are un corespondent exact pentru termenul englezesc „bullying”. In incercarea de a realiza o traducere apropiata de adevaratul sens al cuvantului, s-a apelat la sinonime precum „intimidare”, „agresiune”, „brutalizare”. In fapt, bullying-ul reprezinta un act de violenta, atat fizica, dar si psihica. Aceasta actiune de amenintare este una brutala, efectuata de persoanele batause, cu apucaturi de huligani. („Violenta verbala este tot o forma de violenta!”)

Bullying-ul, ca forma de violenta, este de o actualitate covarsitoare. Chiar daca nu toti suntem constienti de intensitatea si de amploarea acestei miscari, ea este mai prezenta decat credeam. Zilnic sunt inregistrate noi victime in acest domeniu. Multe dintre ele insa, raman anonime, caci fie nu semnaleaza autoritatile competente sa stopeze aceasta violenta, fie sunt reduse la tacere, prin indimidare, chiar de catre batausi.

Gandindu-ne la profilul unui agresor, probabil ni-l imaginam ca pe o persoana impunatoare, puternica, cu trasaturi nu tocmai frumoase. Lucrurile nu stau deloc asa. Forta fizica nu face neaparat o persoana sa devina agresor.

Ba mai mult, chiar de la varste fragede, se inregistreaza nu doar victime ale fenomenului de bullying, ci si agresori. Da, asa este, copiii nostri, oricat ar parea de inocenti, pot fi chiar ei agresori. In cercul lor de prieteni, la scoala, sau chiar in casa, in familie, ii pot agresa pe ceilalti,. Acestia din urma nu trebuie neaparat sa fie mai mici ca segment de varsta. Nu scrie nicaieri ca un agresor nu poate fi mai mic decat victima sa. Intr-adevar, pare greu de crezut, insa nu este bine sa subestimam capacitatile de intimidare si metodele la care o persoana poate sa apeleze pentru a constrange o alta. („Un copil agresiv! De ce?”)

Vi s-a intamplat, vreodata, sa nu va puteti explica de ce copilul dumneavoastra refuza sa mearga intr-un anumit loc, respectiv grup? Sa luam, spre exemplu, scoala, care este cel mai elocvent mediu in care copilul poate fi victima unor agresiuni.

Cand vine momentul sa inceapa o noua zi, in care trebuie sa mearga la scoala, copilul invoca tot felul de scuze. De ce? Pentru a obtine o scutire de la dumneavoastra. Cu aceasta motivare semnata de parinte, nu doar ca ar trisa, dar ar reusi sa se sustraga de la mersul la scoala. In fond, de ce se comporta astfel? Nu ar trebui sa ii placa la scoala, in compania colegilor, unde invata tot felul de lucruri noi, care, pana cu ceva vreme in urma, il atrageau? Studiind problema, ar trebui sa priviti mai in profunzime. Acolo veti gasi adevaratul motiv al comportamentului sau straniu.

Copilul face tot ceea ce poate pentru a se sustrage nu de la scoala, ca institutie propriu-zisa. El nu fuge nici de programa scolara, deci nu are o problema cu orele de curs sau cu profesorii. De fapt, ceea ce il agita pe el, sunt colegii, sau, in ansamblu, ceilalti elevi care studiaza in acelasi loc cu el. Mai mult ca sigur, unul sau mai multi dintre ei ii fac copilului dumneavoastra zile fripte.

Satul sa mai indure teroarea pauzelor, cand intalnirea lor e facilitata, copilul nu se descurca de unul singur sa puna capat umilintelor. Ba mai mult, ii este rusine sa vorbeasca cu dirigintele sau chiar cu dumneavoastra. Probabil, a fost avertizat de consecintele ce se vor rasfrange tot asupra lui daca va vorbi cu vreun adult. Astfel, a gasit cea mai usoara metoda de a fugi de scoala, scuza ca, spre exemplu, ar fi bolnav. Stiind cat sunt de grijulii parintii sai, spera ca, prin induiosara acestora, sa castige macar o zi de stat acasa, o zi in care sa nu mai trebuiasca a isi face griji ca va fi iar victima batausilor si a huliganilor.

Bineinteles, ca parinti, puteti discuta cu copilul dumneavoastra. Puteti incerca sa il invitati la un dialog deschis, in care sa ii cereti sa va marturiseasca ce il deranjeaza, ce ii pricinuieste starea asta de agitatie cand vine vorba de mersul la scoala. Ce credeti ca veti realiza cu asta? Mai nimic, caci, daca era vorba sa puteti comunica, ar fi venit el, de la inceput, sa va informeze. Asa, a preferat sa recurga la unele tertipuri, care nu ar fi presupus demascarea adevaratei situatii in fata dumneavoastra („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”)

Tocmai pentru ca va izbiti de reticenta propriului copil, munca de detectiv trebuie sa o faceti tot dumneavoastra. Interesati-va, asadar, de activitatea copilului dumneavoastra. Cel mai bine ar fi sa chestionati persoanele direct interesate in aceasta privinta, pe langa dumneavoastra. Profesorul diriginte, cat si directorul institutiei la care copilul invata, sunt persoanele cele mai competente a va furniza raspunsuri la intrebarile pe care le aveti. Din pacate insa, studiile arata ca, in majoritatea cazurilor, doar unul din patru profesori remarca vreo tendinta de agresivitate intre elevi, chiar la clasa la care preda. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca, asa cum deja am amintit, aceste „intalniri” organizate dintre bataus si victima sa, au loc in timpul pauzelor si in locuri mai retrase, unde ochii vigilenti ai profesorului de serviciu nu prea ajung, de asta asigurandu-se gasca ce il insoteste pe bataus.

In fiecare cerc, fie ca este al nostru, fie ca nu, se gaseste mereu un copil-problema. Asa este numit de catre adultii care nu il inteleg si, deci, nu il pot controla. Problemele, de fapt, sunt la adulti, cei care, stiindu-se responsabili de actiunile copilului, capituleaza in fata acestuia. Le este mult mai usor sa puna o eticheta si astfel sa scape de eventualele mustrari de constiinta ca ar fi putut face mai multe, dar au preferat sa nu.

Pedepsirea acestuia, in mod evident, nu iese din discutie. Cu toate astea insa, inainte de a finaliza atat de repede acest proces, in care sunt implicate multe trairi emotionale, trebuie sa vedem imaginea de ansamblu. Copilul respectiv nu s-a nascut bataus, indiferent ce gene poarta. El nu a devenit un agresor peste noapte. Asadar, trebuie mers pe fir, pentru a identifica acele cauze care l-au determinat sa se manifeste astfel. Cu siguranta ca, desi uneori nici nu constientizeaza, prin actiunile sale, incearca sa ne transmita ceva. Tot ceea ce face e un strigat mut de ajutor, un semnal de alarma pe care noi, adultii, il scapam din vedere. La substrat, agresivitatea sa asupra celorlalti copii are un inteles, doar ca inca nu am reusit sa il deslusim. Pentru asta, trebuie sa ne transpunem in locul copilului agresor, sa ii intelegem mecanismul de gandire si, abia apoi, sa ii catalogam faptele.

Daca un copil victima refuza sa vorbeasca, acelasi lucru e foarte usor de preconizat in cazul copilului agresor. Acesta din urma are si mai multe motive sa refuze dialogul, mai ales ca are ca interlocutori niste adulti. Persoanele care il pot sanctiona, indiferent de natura pedepsei, sunt ultimele cu care el si-ar dori sa fie pus fata in fata. Totusi, aceasta intrevedere nu mai tine de el. Odata reperat, agresorul trebuie analiazat si consiliat. Nu va vrea, desigur, insa e spre binele lui, desi in ochii lui, noi, adultii, am parea adevaratii agresori.

Fiecare persoana isi gaseste propria motivatie care sa o propulseze in actiunile sale. Fie ca este vorba de una pozitiva, fie una negativa, acea forta care determina persoana sa iasa din zona sa de confort si sa faca ceva, exista. Agresorul are o gandire diferita, cu care nu toti ne identificam, desi avem deja aceste porniri in noi, transmise pe cale genetica. Diferenta e ca noi ni le infranam, iar el nu doar ca nu o face, dar a ales si sa le maximizeze ca intensitate si pericol.

In incercarea de a intelege rationamentul dupa care huliganul isi alege si agreseaza victimele, in cele ce urmeaza, va vom oferi niste exemple situationale concrete.

Familiile cu un trecut istoric violent ofera un mediu optim pentru dezvoltarea agresorilor. Copii fiind, asta vad in familie, deci au modele de urmat in acest sens. Din aceste considerente, nu va mai fi o mirare pentru nimeni sa constate ca violenta domestica naste, la randul ei, agresori.

Copiii cu tulburari de personalitate, pentru ca nu se inteleg, isi varsa nerve pe cei din jurul lor. De regula, ii vor alege pe cei mai slabi, care pot fi mai usor intimidati. Placerea lor e sa se impuna in fata unor fiinte care stiu ca nu au alta scapare. Sadismul si cruzimea actiunilor lor pot intrece orice limite, daca nu sunt descoperite la timp. („Adolescentul tau – cum si de ce tinerii sunt mai susceptibili la tulburari psihologice”)

Invidia s-a infiltrat chiar si-n randul copiilor mici. De ciuda ca un anumit coleg are ceva ce el nu isi va permite, agresorul, pentru a nu fi acuzat de furt, convinge victima sa-i predea de bunavoie respectivul item. In sinea lui, va fi impacat ca a scapat de catalogarea drept „hot”. Pentru asta, va avea grija sa apeleze la acele manevre care cu siguranta vor face victima sa cedeze. Indirecta cerere, venita din partea batausului, va fi insotita aici cu amenintarile aferente eventualului refuz generat de vitcima. Astfel, aceasta din urma, este incunostiintata de ce urmeaza a pati daca nu se conformeaza.

La randul lor, agresorii se pot simti victime. Pentru ca nu stiu cum sa se apere, recurg la violenta, uneori chiar sexuala. De ce? Pentru ca le este la indemana, pentru ca e singura limba pe care o vorbesc. Le este mai usor sa isi faca singuri dreptate, mai ales daca masa musculara este de partea lor. In detrimentul sau, victima nu are alta optiune decat sa stea sa incaseze lovituri, fizice sau psihice. Acestea din urma sunt cel mai greu de indurat, caci au o durabilitate mult mai lunga in timp asupra mentalului. Daca o cicatrice va disparea in timp, creierul nu se regenereaza chiar atat de repete precum am fi sperat, asa ca, spun psihologii, e mai complicat sa iti revii dintr-o trauma, chiar si din copilarie. Imaginati-va impactul pe care l-ar avea violul asupra unui copil si cat de greu i-ar fi acestuia sa se recupereze din acest incident nefast, chiar daca a fost simplu privitor, deci nu neaprat victima.

Copiii care se simt neiubiti, simt tendinta de a se razbuna pe cei pe care ii percep mai norocosi decat ei insisi. Aici nu vorbim neaparat de iubirea parinte-copil. Spre exemplu, la scoala, in cercul de colegi, prieteni, un baiat place o anumita fata. Aceasta, nu doar ca nu il simpatizeaza pe el, dar manifesta o afinitate pentru un alt coleg. Constient de faptul ca nu poate prezenta mai mult interes pentru fata, primul baiat se razbuna pe acela care a reusit sa ii intre in gratii fetei. Chiar daca, practic, acesta nu i-a facut nimic gresit agresorului, se trezeste in postura de victima.

Indiferent daca aveti un copil aflat in postura de victima, sau de agresor, trebuie sa luati atitudine. Aceasta situatie nu mai poate continua, pentru binele ambelor parti implicate. Cineva trebuie sa faca in asa maniera incat agresiunea sa inceteze si sa se inceapa de indata a se remedia consecintele ei.

Ca parinte, s-ar putea sa nu fiti capabili a va implica pe cat de mult v-ati fi dorit. Nu din cauza ca nu incercati suficient, ori ca nu ati avea disponibilitatea necesara, insa, uneori, nu aveti si o jurisdictie in acest sens. Astfel, luati legatura cu organele abilitate a face dreptate. In cazul copilului scolar, discutati cu profesorul de la clasa, cu directorul, sau chiar cu politistul desemnat a supraveghea zona in care copilul dumneavoastra merge la scoala.

Daca sunteti martorul unei batai, incercati sa calmati spiritele. Daca aveti forta fizica necesara, o idee buna ar fi sa despartiti agresorul de victima. Daca nu, un ton calm, impaciuitor, ar putea fi un bun inceput. In masura in care, totusi, lucrurile continua sa degenereze, adresati-va primului om ce va iese in cale si ar putea el sa puna capat conflictului.

Atunci cand nu va descurcati, cand vedeti ca situatia va depaseste, e cazul sa nu mai stati pe ganduri si sa apelati la un consilier pe astfel de probleme. Atat victima, cat si agresorul, ambele au nevoie de un ajutor venit din partea unui specialist. Aceasta persoana, fiind obisnuita cu cazurile de bullying, va sti din prima cum sa procedeze, cum sa abordeze fiecare copil in parte, tocmai pentru a-i identifica nevoile fiecaruia, care nu sunt identice.