Pe parcursul dezvoltarii emotionale, fiecare copil, in parte, la un moment dat, experimenteaza episoade de anxietate. Acestea sunt scurte intervale de timp in care, in mod repetat, referitor la o persoana, sau chiar la un lucru, ori o situatie, cel mic resimte frica. In cazul copiilor, nefamiliarizati cu multi dintre factorii de mediu cu care intra in contact, anxietatea este des intalnita. In procesul lor de formare, daca anxietatea nu este stopata, sau cel putin explicata intr-atat incat sa poata lucra cu ea, aceasta temere poate avea repercursiuni pe termen lung. („Relatia cu restul rudelor si anxietatea de separatie”)

Anxietatea a fost definita drept acea stare de teama care apare fara a fi prezenta vreo cauza reala, iminenta. De regula, anxietatea se instaleaza si pune stapanire pe mintea persoanei tematoare in momentul in care se simte amenintata. De ce? Factorul stresor poate sa difere, de la persoana la persoana. Frica poate imbraca foarte multe forme, in functie de gradul de sensibilitate al fiecaruia. („Anxietatea prenatala si cea generalizata”)

Desi nu exista atunci, in perioada palpitaliilor, o amenintare care sa justifice starea de moment, teama pare si este reala. Persoanele anxioase pot fi usor depistate. Ritmul cardiac incepe sa li se accelereze, corpul transpira, iar acestia resimt o continua senzatie de agitatie si un mare gol in zona stomacului. Agitati, vor fi cu ochii in patru, dupa ceea ce, au ei impresia, ar putea atenta la siguranta lor, atat fizica, dar, mai ales, psihica.

Cu toate ca pare greu de crezut, anxietatea este buna, avand in vedere ca ne mentine mereu alerti, cu simturile activate la maximum. Spre exemplu, copilul caruia ii e frica de foc, mereu va evita sa se joace cu chibriturile. Cel caruia ii displace compania altor persoane, straine de mediul sau familial, va cauta sa le evite pe acestea, sa nu le lase a se apropia de zona lui de confort. („Timiditatea la copii: copil timid sau copil introvertit?”)

La varste fragede, copiii au un numar restras de persoane cu care intra in contact. In timp, desi la inceput se prea poate sa nu le fi acceptat nici pe acestea, ajung sa se cunoasca mai bine. Astfel, copilul se obisnuieste cu ideea ca nu este singur. Mai mult, incepe sa distinga intre fetele cu care zilnic intra in contact. Inca o data, puterea obisnuintei are un impact major in viata noastra, de zi cu zi. („Crizele de dezvoltare”)

Daca, initial, nu doar ca nu facea diferenta dintre persoanele din familie, mai apoi, pe masura ce creste, ajunge sa le atribuie fiecareia cate un semn distinctiv. Deseori, vocea face diferenta majora, in special in cazul copiilor ce inca nu au implinit varsta de 12 luni. Se spune ca memoria inregistreaza o expeniune in acest interval de timp, caci centrii memoriei, ai amintirilor, sunt antrenati. Pana pe la noua luni, bebelusul nu distinge prea bine fetele. Le vede, dar in ceata. Abia dupa, cam pe la 10-12 luni, ajunge sa dobandeasca memoria vizuala a unui adult, putand vedea clar lucrurile, respectiv persoanele.(„Imbunatatirea memoriei copiilor”)

Dupa ce nervul optic li s-a stabilizat, copiii pot incepe sa perceapa. Ajunsi intr-un mediu inca neexplorat, vor fi foarte curiosi, pentru ei fiecare element fiind unul nou. Astfel, incepe marea aventura. Copiii, desi stimulati continuu de catre parinti, trebuie lasati sa actioneze intr-un ritm propriu, chiar daca e unul mai lent. Fiecare persoana este diferita, motiv pentru care s-ar putea ca unii copii sa reactioneze intr-un timp mai indelungat. Nu trebuie, asadar, grabiti, doar de dragul de a concura cu ceilalti copii din segmentul lor de varsta.

In plus, oamenii, in special adultii, adusi in contact cu cel mic, il vor bulversa. De ce? Pentru ca acestia, odata intrati in raza vizuala a celui mic, tind sa faca tot felul de miscari care il dezorienteaza, caci copilul nu stie cum se asteapta de la el sa reactioneze. Aici, copilul incepe sa nu se mai simta in siguranta, vizibil deranjat de strainul care tocmai a intrat in viata sa.

In momentul in care incep sa simta si cea mai mica urma de disconfort, cel mai adesea, copiii isi cauta din priviri parintii. Castigand deja o stare de relativa siguranta comparativ cu cea din preajma strainilor, copiii stiu ca, alaturi de adultii familiari deja, se vor simti mai bine. Acolo isi vor recastiga siguranta pierduta.

Cei mici traiesc cu impresia ca „acasa”, respectiv in compania parintilor, nimeni nu le poate face rau si ca, ori de cate ori vor avea o problema, acolo este spatiul in care trebuie sa ceara refugiu, sa caute adapost. Asa le spune lor instinctul si astfel ei actioneaza in aceasta directie. Nu e deloc neobisnuita aceasta traire a celor mici, mai ales ca, mic copil fiind, parintii au incercat sa ii sporeasca increderea prin conferirea de indicii temeinice, care i-au transmis simtaminte de bine, de confort personal.

Daca, dupa ce au cautat un punct de sprijin, totusi, nu il gasesc, cei mici incep sa planga, caci nu stiu cum sa reactioneze altfel. Desi fizic nu ii doare nimic, psihicul lor este zdruncinat, caci nu se mai regasesc in contextul in care, de fapt, se afla. Pentru ca nu mai relationeaza cu realitatea in care se gasesc, cei mici se manifesta uneori chiar violent, in incercarea lor de a isi croi drum spre un punct de reper din care sa inceapa sa isi reconstruiasca spatiul cu care au fost obisnuiti.

In faza agresiva, copiii se trantesc pe jos, urla, dau din maini si din picioare, tot acest spectacol consumandu-se sub ochii curiosi ai privitorilor. Parintele nu trebuie sa fie stanjenit de aceasta situatie. Mai mult chiar, el nu trebuie sa recurga la violenta asupra copilului. De fapt, parintele e dator sa ii explice copilului ce s-a intamplat, sa incerce sa-l linisteasca. Intr-o alta faza, una mai usoara, asa cum am zis, copilul, daca nu recurge la plans, se va interioriza, va fugi si isi va cauta un loc al sau, departe de factorii stresanti pentru el. Aici trebuie sa fiti foarte atenti, pentru a nu lasa copilul a se refugia intr-un loc din care sa nu mai fie de zarit, evitand astfel panica ulterioara, cand ati putea crede ca s-a pierdut sau, mai rau, ca a fost rapit. („Un copil agresiv! De ce?”)

Ceilalti oameni, ca simpli observatori, ar putea sa perceapa distorsionat realitatea. Ei nu stiu cum este copilul si cu ce este acesta obisnuit. Ceea ce pe un copil il face sa se simta in siguranta, nu e obligatoriu sa se intample si in cazul altui copil. Tocmai de aceea, ca parinti, nu va lasati atinsi de comentariile mai mult sau mai putin relevante ce vin din exterior. Acesti oameni nu petrec zilnic timp cu copilul dumneavoastra, deci nu au cum sa poata anticipa comportamentul lui.

Pentru faptul ca resimte aceasta stare anxioasa, atunci cand intra in contact cu persoane noi, nu il face pe copil mai putin inteligent decat altii de aceeasi varsta. („IQ-ul copiilor”) Contrar spuselor majoritatii, anxietatea nu este un handicap social. Incercati sa priviti altfel lucrurile. Copilul dvs. are o nevoie speciala, suplimentara pentru a se simti in largul sau. Mai mult, daca stam sa privim lucrurile in profunzime, aceasta teama poate fi intoarsa in favoara sa. Atunci cand va mai creste, datorita retinerii pe care o are fata de oameni necunoscuti, cel mic nu se va aventura alaturi de straini. Aceste persoane au intentiile neclare chiar si pentru adulti, asa ca unui copil i-ar fi foarte greu sa intuiasca ce urmaresc acestia de fapt. („Timiditatea la copii: solutii”)

Anxietatea copiilor, indiferent fata de cine sau de ce este resimtita, nu va disparea singura, de la sine. Uneori, ea nu va va parasi copilul pe tot parcursul vietii acestuia. Tocmai pentru aceste motive, inca de mici, impreuna, trebuie sa invatati sa lucrati cu ea, pentru a o diminua, cel putin. In cele ce urmeaza, va vom prezenta unele repere dupa care v-ati putea ghida, ca parinti, atunci cand va veti confrunta cu teama copilului dumneavoastra vis – a – vis de persoanele straine lui.

Un prim pas in tratarea anxietatii ar fi cel al recunoasterii acesteia. Chiar daca, ajunsi adulti, nu mai impartasiti temerile din copilarie, trebuie sa intelegeti ca ele sunt de actualitate in viata celui mic. V-ati dori ca el sa fie mai curajos, mai receptiv la persoane si situatii noi, insa nu il puteti grabi, doar pentru ca asa ati vrea dumneavoastra. Chiar daca v-ar facilita cu mult munca, nu aveti cum sa controlati frica pe care o traieste copilul atunci cand se afla in compania unor persoane in care, pentru moment, inca nu are incredere. Problematica va fi aceasta stare, atunci cand ati vrea sa il lasati temporar in grija altcuiva, iar el refuza acest lucru, degenerand in episoade urate, care se vor termina cu urlete si plansete din partea lui.

Nu este suficient sa il asigurati dumneavoastra ca frica lui este nefondata. El singur trebuie sa se convinga de acest fapt. Doar asa, convingerea ca oamenii straini nu ii vor face rau va deveni si realitatea lui. Pentru asta, mai intai de toate, ati putea sa ii prezentati si sa ii vorbiti in prealabil despre persoanele cu care s-ar putea sa intre in contact in momentele urmatoare, inainte ca acest lucru sa se intample. Pregatit, cel mic va sti la ce sa se asteepte si va avea siguranta psihica a faptului ca nu i se va intampla nimic rau, mai ales ca dumneavoastra ati fost, ca parinte, cel/ cea care l-a asigurat ca nu are de ce sa se teama.

Chiar daca celui mic ii displac, in mod vadit, strainii, nu evitati, in mod intentionat, sa apareti acompaniat de copil in locurile in care s-ar putea sa va intalniti cu altfel de oameni. Problema nu dispare doar pentru ca dumneavoastra o negati sau o ocoliti. Ea trebuie tratata, ori frica nu va iesi din viata familiei doar pentru ca dumneavoastra si copilul fugiti de ea. Din contra, in repetate randuri, trebuie sa expuneti copilul la situatiile care l-ar putea determina sa iasa din zona lui de confort. Demonstrandu-si siesi ca nu are de ce sa se teama, va ajunge abia apoi sa inteleaga ca strainii nu ii vor in mod neaparat raul si ca, oricum, dumneavoastra, parintii lui, veti fi in imediata apropiere, in caz ca ar trebui sa interveniti spre binele sau.

Pe termen lung, incepand cu gradinita, respectiv scoala, copilul ar putea fi afectat de aceasta frica fata de straini. In colectivitate, e inevitabil ca persoanele noi sa apara, cel putin in faza initiala de aderare la un grup. Ori, dumneavoastra., nu veti putea fi tot timpul alaturi de el, motiv pentru care trebuie sa invete sa se descurce singur cu fricile sale, inainte ca acestea sa devina adevarate fobii. Pentru asta, copilul trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca, la un moment dat, tot va trebui sa relationze cu oamenii pe care nu ii cunoaste, viata provocandu-l de foarte multe ori la astfel de situatii, mai la tot pasul.