Cand animalul de companie al copilului moare
In momentul in care copilul dumneavoastra accepta in intimitatea caminului sau o fiinta necuvantatoare, atunci are loc un eveniment memorabil: se pun bazele unei viitoare prietenii, una durabila, pe viata. Animalutul devine, astfel, parte integranta a familiei, fiind tratat intocmai ca un veritabil membru, uneori ajungand a fi pretuit nu precum un seaman, ci mai ceva ca o ruda de sange. („Terapie asistata de animale pentru copii”)
Nu sunt exagerari, caci sentimentele nu au granite, nu se pot cuantifica, fie chiar si in relationare cu animalele, cele care, din pacate, nu isi pot exprima la randul lor, prin cuvinte, aprecierile pentru noi, stapanii lor, insa compenseaza prin faptul ca se pricep atat de bine sa o faca prin gesturi, mai ales prin loialitatea de care adesea dau dovada.
Poate exista prietenie adevarata intre doua fiinte care nu si-au vorbit niciodata?!
Odata cu fericirea de a fi castigat un nou prieten, un tovaras de viata, sau un companion in momentele de rascruce ale vietii, copilul are de-a face si cu sentimentul opus, de tristete, debusolare si suferinta cauzata de inevitabila pierdere a animalului de companie, fie ca acesta e rapus de batranete, de o boala necrutatoare sau chiar de un accident, in casa sau afara, pe care nimeni nu l-ar fi putut anticipa sau prezice, pentru a fi evitat.
Avand in vedere ca animalutul este primul care il trezeste pe copil, care il intampina la intaiul sau pas pus pe covor, jos din pat, care merge pana si la baie cu el, cat cel mic se spala pe dinti, apoi coborand impreuna la micul dejun, ocazie cu care impart cate un sandwich pe furis, pe sub masa, cu siguranta nu va este greu de inteles de ce copilul dumneavoastra este atat de nerabdator sa se intoarca acasa, acolo unde stie ca il asteapta prietenul sau, cel din regnul animal.
Cand in fata dumneavoastra se tranteste o usa, iar copilul refuza sa vorbeasca cu cineva, nici un adult nu are atat de mult acces la emotiile celui mic precum animalutul, cel care il urmareste ca o umbra fidela, care nu incomodeaza, nu pune intrebari si, mai presus de toate, nu judeca. Ideal ar fi ca sufeltul acela sa prinda viata, sa capete ratiune si sa poata sa se comporte in consecinta, sa ii dea sfaturi copilului atunci cand acesta are atata nevoie de el. („Prietenii imaginari ai copiilor – cand acestia nu mai sunt normali?”). Aceasta ar fi prietenia perfecta dar, stiind ca nu poate spera la mai mult, ca oricum e iubit neconditionat, copilul nu are mari pretentii de la prietenul sau, se bucura pur si simplu de compania lui si aproape simte cum ii trec gandurile mai putin fericite si doar prin faptul ca e acolo, la capataiul patului, asteptand cu ochii sai mari si luciosi o aprobare nerostita din partea stapanului de a i se permite sa se apropie de el.
Desprinderea de ceea ce, pana adineaori, era „cel mai bun prieten” al copilului tau
Ruperea unei legaturi este intotdeauna dureroasa, indiferent de natura ei. Evident, trairile si intensitatea lor difera de la caz la caz, insa intotdeauna (ne) doare si suferim, fie ca o facem in mod exteriorizat, sau preferam sa tinem aceasta nefericire doar pentru noi, din dorinta de a nu atrage si mai multa atentie decat e deja cazul, sau de a ii ingrijora pentru starea noastra psihica pe cei din jurul nostru. („Problemele copilului fara un parinte”)
Adesea, pierderea animalului de companie este prima ruptura a copilului, pana atunci nemaitraind aceasta experienta nefasta. Inca destul de fragil din punct de vedere emotional, ca parinte, sunteti realmente ingrijorat/a si nu aveti idee de cum s-ar putea sa reactioneze cel mic la aflarea vestii ca cel mai bun prieten al sau, cel pe care chiar l-a crezut „pe viata”, nu va mai fi, caci totul, in final, s-a rezumat la acel „pe viata” al necuvantatoarei, care nu dureaza niciodata atat de mult precum in cazul oamenilor.
Tocmai de aceea, pentru ca, pe viitor, cel mic sa poata trece cu bine peste urmatoarele lipsuri din viata sa, trebuie sa avem grija si sa nu il menajam in mod exagerat pe copil atunci cand il anuntam ca prietenul sau nu va mai face parte din cotidianul sau, rutina zilnica, ci se va rezuma doar la a ocupa in continuare un loc special in mintea si sufletul copilului, amintiri pe care nimeni, niciodata, nu i le va putea lua, deci ca animalutul va continua sa traiasca prin rememorari mentinute vii prin actualizare continua.
Cum dati vestea cea rea copilului?
Ca parinti, tindem sa ne menajam copiii, sa ii ferim de tot ceea ce ii poate necaji, care sa le confere fie si cea mai mica neplacere. Protectivitatea noastra insa poate duce la o cocolosire extrema si exagerata, asa ca e de preferat sa ne dozam afectivitatea mai ales in aceste momente, tocmai pentru a constientiza cand e cu adevarat nevoie sa intensificam o traire a copilului.
Deoarece este un subiect destul de delicat, pe care majoritatea dintre noi ne straduim din rasputeri sa il ocolim, trebuie sa fiti atent/a la context, sa adaptati situatiei impartasirea unei vesti care oricum il va zdruncina puternic pe cel mic. Asigurati-va, asadar, ca va aflati intr-un loc intim, in care copilul sa se simta confortabil, sa nu fie stresat de diverse elemente de extraneitate, moment in care sa ii vorbiti copilului intre patru ochi, cu o voce calma, impaciuitoare si, oricat de greu si de insuportabil vi s-ar parea, sa ii spuneti adevarul franc, in fata, ca si cum ati discuta de la adult la adult, intr-o discutie serioasa, de „oameni mari”. („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”)
Daca trebuie sa recurgeti la o eutanasiere, aveti grija sa ii explicati copilului ca:
- e tot ce se mai poate face pentru bietul animalut, care nu mai are nici o sansa de recuperare, deci nu va mai fi niciodata ceea ce candva a fost
- medicul veterinar a facut tot posibilul sa il salveze, sa ii dea o noua sansa la viata, dar acest lucru, din diverse cauze, nu a fost realizabil
- durerii trebuie sa i se puna capat, iar asta nu se poate face decat prin eutanasiere, pentru ca animalul sa nu mai sufere, sa nu se zbata in chinuri groaznice, caci si el simte, deci il doare, atat doar ca nu poseda cuvinte pentru a isi exprima oral trairile
- injectia letala ii va curma agonia bietului animalut, care va adormi, astfel, pentru totdeauna, clipa in care isi va gasi odihna vesnica
- animalul nu constientizeaza ce urmeaza sa i se administreze, asa ca lui nu ii este frica, caci are incredere ca intotdeauna pana acum in stapanii sai si ca si-a incredintat viata in mainile lor pentru a il face sa scape de durere, motiv pentru care ei trebuie sa ii acorde respectul cuvenit pana la capat, chiar daca asta inseamna sa il omoare
Ce legatura exista intre varsta copilului dumneavoastra si moartea animalului sau de companie?!
Luand in considerare varsta la care se afla copilul dumneavoastra, va veti putea pregati discursul pentru acesta, discutie parinteasca in care ii veti explica celui mic intreaga polologhie a mortii, aplicata pe cea a cazului concret, particular: moartea animalului vostru de companie.
In functie de gradul de maturitate al copilului, veti realiza cum trebuie sa va formulati ideile, daca trebuie sa expuneti aceasta tragedie detaliat, cu amanunte diverse, sau o veti face deschis, la subiect, urmand, mai apoi, a vedea in ce stadiu se afla copilul si modul in care reactioneaza el in confruntarea cu aflarea vestii. Prin intrebarile lui, in eventualitatea in care ar avea unele, copilul va va ghida singur si va va arata ce nelamuriri are, astfel ca veti sti pe ce aspecte sa insistati si pe care trebuie sa le aduceti aminte doar sumar, in discutie.
In masura in care copilul se afla intr-o etapa din viata lui in care este suficient de stabil emotional, psihicul sau poate fi pregatit chiar si pentru o ultima intrevedere cu prietenul sau, animalutul. Nu refuzati, asadar, sansa celui mic de a isi lua ramas bun in mod corespunzator de la o necuvantatoare care poate uneori i-a transmis mai multe prin simple gesturi si priviri decat ati reusit chiar dumneavoastra, ca parinti, sa ii spuneti.
Nu va mintiti copilul!
O practica unitara in acest sens ne-a demonstrat ca infloriturile nu isi au rostul atunci cand vine vorba de moarte. Chiar daca, pentru moment, e mai linistitor sa amanati discutia adevarata despre moartea animalului, spunandu-i copilului ca acesta a plecat de acasa/ a fugit sau ca a fost furat, intarzierea asta nu va fi una definitiva, astfel ca, la un moment dat, adevarul tot va iesi la iveala, iar atunci nu numai ca cel mic va descoperi ca l-ati mintit, dar va va acuza si de faptul ca, daca nu ati fi denaturat realitatea, poate ar mai fi avut o sansa sa il salveze pe prietenul sau drag, acum de neinlocuit.
Copilul va intreaba ce se va intampla cu animalul dupa ce va muri, unde se va duce, cine va avea grija de el. Ce ii spuneti? Cum reactionati? Nimeni nu are un adevar absolut referitor la moarte, asa ca nu exista un singur raspuns cu privire la acest subiect, motiv pentru care va este recomandat sa ii expuneti copilului propria dumneavoastra parere despre eventualitatea unei vieti „de dupa”, sau de ce credeti ca ea lipseste. („Influenta religiei asupra dezvoltarii copiilor”). Incurajati-l pe cel mic sa se gandeasca si el, de unul singur, ajungand a incropi impreuna un scenariu (de preferabil fericit, sau cel putin mai imbucurator decat prezentul morbid) pentru continuitatea sufletului animalului de companie recent decedat.
Cand e cel mai indicat sa ne gandim sa inlocuim animalul mort cu un altul?!
Pentru refacere, fiecare isi acorda timpul necesar, iar cand vine vorba de pierderi sau despartiri definitive, care implica moartea, lucrurile pot tergiversa, in functie de capacitatea fiecarei persoane de a trece peste acest lucru dureros si de a, in mod implicit, reumple golul lasat in urma „plecarii” fortate, in cazul de fata, a animalului de companie.
Copilul nu trebuie grabit a-si achizitiona un alt animal, caci prieteniile nu se leaga peste noapte, iar tot ceea ce a trait cu animalul recent trecut in nefiinta nu va putea fi vreodata substituit, mai ales printr-un alt animal primit cadou la un atat scurt timp. Lasati-l pe el sa vina in intampinarea dumneavoastra si sa va spuna cand e mai bine sa va ganditi (doar) la infierea unui alt membru necuvantator in familie. In felul acesta, veti avea grija si de nevoile sale, dar veti fi si atent la evolutia lui emotionala, ingrijiindu-va mereu de starea lui psihica, mentalul fiind cel mai greu de regenerat si stabilizat in urma unei traume.