Parintii au grija sa nu ii lipseasca absolut nimic copilului lor. Evident, asta se intampla in limita posibilitatilor, in functie de resursele fiecarei familii in parte. Cu toate acestea, cand parintele considera ca ar putea fi mai bine, ca s-ar putea procura mai multe finantari, face tot posibilul pentru a imbunatati nivelul de trai al familiei sale. Pentru asta, doar el stie ce e dispus sa plateasca, uneori amortizand finantele familiei cu timpul petrecut impreuna cu aceasta.

Cei mici sunt, adesea, ademeniti de tot felul de tentatii, desi aproape nimic din ceea ce si-ar dori nu le lipseste acasa, caci de asta se ingrijesc indeaproape cei doi parinti responsabili si atenti la nevoile copilului. Adultii devin bulversati la aflarea terifiantei vesti ca cel mic, in pofida tuturor valorilor morale pe care au avut grija sa i le insufle, a furat, adica si-a insusit prin deposedare un obiect care nu ii apartinea si care nu avea ce sa caute la el, indiferent de valoarea lui pecuniara.

Furtul este o fapta ilicita sanctionata de legea penala in vigoare. Cum copilul nu are inca un simt al raspunderii suficient de dezvoltat pentru a intelege ce implica asta si care ar fi eventualele consecinte, trebuie ca dumneavoastra, ca parinte, sa va straduitii sa il faceti sa inteleaga ca nu e deloc ok ceea ce face si ca, in cazul in care continua astfel, urmari grave se vor abate asupra lui si va vor pricinui rau voua, ca familie.

Mai mult ca sigur ca nu v-ati fi imaginat vreodata ca adolescentul dumneavoastra. va recurge la un asemenea gest necugetat, mai ales ca, dintotdeauna, ati fost preocupat de nevoile sale si le-ati pus pe primul plan, desi uneori au existat si alte necesitati familiale mult mai urgente. Acum a sosit clipa in care trebuie sa faceti ceva, sa actionati urgent, inainte ca apucatura cu care copilul dumneavoastra s-a deprins sa nu se permanetizeze, sa nu se transforme intr-un stil de viata, caci modul usor de a procura lucrurile poate fi o interesanta himera, care sa il atraga rapid pe cel mic in patimile ei.

Cand e mic, copilul nu are simtul proprietatii, nu intelege ca fiecare om are propriile lucruri, de care raspunde si cu care poate face absolut orice vrea. Odata cu inaintarea in varsta, posesivitatea se accentueaza, iar copilul tinde sa acapareze tot ce ii cade in mana, chiar daca stie ca nu ii apartine. Ajuns in adolescenta, copilul nu se mai poate folosi de scuza inconstientei, astfel ca un asemenea comportament deviant din partea lui nu ar mai trebui pardonat de catre parinti, cei care sunt primii datori a lua masuri adecvate in acest sens.

Fie ca fura o bomboana, o jucarie a altui copil sau chiar bani din casa, aceasta fapta nu trebuie trecuta cu vederea caci, daca e pasuita, copilul intelege ca nu va risca decat sa fie oarecum mustruluit, sanctiune doar relativ grava pentru un individ care s-a gandit si numai la ideea de posesie ilegala. Astfel, inainte de a epuiza lista posibilelor cauze care l-ar fi determinat pe adolescent sa fure, trebuie sa aveti o discutie serioasa cu partenerul de viata si sa faceti front comun in lupta pe care o veti avea de dus cu acest comportament neacceptat social al copilului dumneavoastra.

Aflat intr-o etapa critica din viata sa, adolescenta il poate inhiba pe copilul tau, cel care, prin furt, alege sa se exprime, sa se detensioneze sau chiar sa demonstreze ceva. („Crizele de dezvoltare”) Pana a intelege per total ce anume, trebuie avute in vedere urmatorele eventuale cauze ale furtului infantil:

Tensiunile emotionale ii pot crea o stare de permanenta nervozitate copilului tau. Atunci cand nu apeleaza la violenta, raneste psihic, caci stie si el ce rusine se abate asupra parintilor sai, cei care sunt raspunzatori a ii da o educatie corespunzatoare care sa il propulseze in viata. Vazand cat de importanta e imaginea in societate, apeleaza la santaj emotional si poate face aceasta fapta ilicita anume pentru a va prejudicia ca familie, in principal pe dumneavoastra, ca parinti ai tanarului care va fi pus la zid de societate.

Abuzurile, fizice sau verbale, („Violenta verbala e tot o forma de violenta!”) sunt ceva cu care tanarul nu vrea si nici nu se poate obisnui, iar acest lucru nu este deloc de condamnat. Neavand, poate, forta suficienta pentru a contracara aceste atacuri la persoana, se exprima si el cum ii vine la indemana, iar furtul este foarte accesibil in ziua de azi.

Molestat in copilarie, de un membru de familie sau nu, in plina furtuna a nervilor si a starii de neputinta, copilul alege sa se cadoriseasca singur cu tot felul de obiecte pe care le fura si care are el impresia ca ii vor alina golul imens din interiorul sau, acel „ceva” care ii lipseste fiind, de fapt, linistea sufleteasca si o persoana care sa il ajute, sa il sprijine si sa il ajute sa iasa din acest cosmar al vietii lui.

Teribilismul, provocarile si toate ideile pe care si le insuseste ca urmare a anturajului la care tocmai s-a alaturat, aceste chestiuni pot fi determinante pentru abaterea copilului de la un comportament normal, dezirabil pentru un adolescent cu pretentii, care a primit o educatie ce nu tolereaza si nici nu incurajeaza furturile, nici macar infractiunile de mica insemnatate din punctul de vedere al pericolului social pe care l-ar prezenta astfel. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)

Din cate puteti bine observa, dintre cauzele analizate anterior, am exclus din start nevoia propriu-zisa, asta deoarece am pornit din start cu premisa ca adolescentul are asigurat in mediul familial in care se desfasoara el cel putin un minim existential.

Este foarte probabil ca, intr-o prima faza, afland ce fel de indeletniciri are adolescentul tau, sa te infurii. Ai grija sa nu iti versi totusi naduful pe el, caci oricum relatia dintre voi este una fragila, asa ca nu se stie cate tensiuni ar mai putea duce. („Asertivitatea in educarea adolescentilor”)

Ingrozit la gandul de ce vor zice vecinii, rudele si cunoscutii, te vei rusina si te vei autocondamna prin invinuiri repetate ca n-ai stiut sa fii un parinte bun. Lucrurile nu tind inspre tragic intocmai ca in scenariile tale sumbre. Revino-ti, exista situatii pe care nu le poti preintampina, la fel cum nici nu le poti controla, oricat ti-ai dori sa le previi. Faptul ca adolescentul tau a recurs la o asemenea activitate precum furtul s-ar putea sa nu aiba nici o legatura cu tine, in pofida faptului ca toate aparentele indica exact contrariul. De retinut, asadar, faptul ca, dupa cum bine se zice, aparentele pot fi adesea inselatoare.

Sfaturile psihologilor deja consacrati nu te vor ajuta prea mult, poate doar drept ghidare. Pentru ca fiecare copil in parte e diferit, la fel si fiecare parinte trebuie sa poata fi capabil a identifica motivele si scopurile avute in vedere de propriul adolescent in momentul in care a inceput sa fure. De ce? Cand? Cum? Pentru ce? Cu / pentru cine? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile la care, daca gasesti un raspuns plauzibil, te vor putea ajuta in elucidarea misterului furturilor fiului sau fiicei tale.

Orice metoda ai alege sa adopti pentru indreptarea adolescentului, nu fii exagerat/a si nu atrage ura copilului tau, caci el te va privi atunci drept un dusman, o piedica in calea reusitei sale, chiar daca pentru el succesul inseamna reusita actiunilor de furt. („Adolescentii si emotiile”)

Discuta deschis cu copilul tau si incearca sa afli de la el ce l-a determinat sa inceapa a fura, singurul care poate sti cu exactitate cum s-au derulat lucrurile incat s-a ajuns aici, fiind doar el. („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copilul tau”)

Fii atent la explicatiile pe care ti le ofera si nu te lasa santajat emotional, caci minciuna merge mana in mana cu furtul, asa ca cel mic s-ar putea sa recurga si la astfel de tertipuri pentru a te induiosa si a-ti forta mana pentru o scapa cu o pedeapsa mai usoara. („Minciuna, moralitatea si varsta copilului”)

Pentru o mai buna intelegere a tot ceea ce v-ati propus a ii transmite copilului-hot, abuzati cu incredere de puterea exemplului. Jucati diferite roluri alaturi de el prin intermediul carora sa il puneti in mod voluntar in tot felul de situatii in care sa simta si el ceea ce traieste victima unui furt, mizand pe faptul ca, in momentul in care va fi deposedat, chiar si dintr-un simplu joc, se va autosesiza si va intelege ca nu e frumos sa-i faci altuia ceea ce nici tie nu iti place. („Am nevoie de un model pozitiv!”)

Mai inainte de a ii aplica o pedeapsa copilului, asigurati-va ca ati evaluat corect paguba produsa de catre acesta. Cat a luat, atat trebuie sa restituie, nimic mai mult si nici mai putin, poate doar ceva de ordin moral drept un supliment care sa compenseze partea vatamata.

Discutati la scoala cu indrumatorii lui si aflati daca si in cadrul acestei institutii a dezvoltat asemenea „maniere”. Astfel, veti putea sa corijati o eventuala scaderea a notei la purtare de care, evident, nu ati fost anuntat ca parinte tocmai din cauza faptului ca nu doar lucrurile materiale se fura, ci si informatia, cea care e foarte esentiala pentru un parinte preocupat de tot ceea ce tine de propriul sau copil.

Decat sa aveti de-a face cu Politia, recomandabil ar fi sa faceti tot ceea ce tine de dumneavoastra pentru a solutiona pe cale amiabila conflictul in contradictoriu cu persoana pe care copilul dumneavoastra a pagubit-o. Decat sa mai rezulte eventuale complicatii, de tipul restrictiilor si a masurilor de siguranta specifice minorilor, platiti in plus acolo unde este cazul si nu va sfiiti a compensa in natura daca asta va solicita persoana care v-ar putea actiona si in latura civila a judecatii pentru infractiunea de furt savarsita de adolescentul familiei dumneavoastra.