Observator fidel al procesului de formare si, implicit, dezvoltare al propriului copil, fiecare parinte in parte ajunge sa fie constient de faptul ca adolescenta reprezinta o etapa critica din viata oricarui tanar care incearca sa inteleaga cat mai multe despre transformarile prin care corpul si mintea sa trec. Vizibilele schimbari de atitudine si compotament ridica semne de intrebare nu doar in randul tinerilor, dar si a parintilor, cei care ajung sa fie ingrijorati de faptul ca, la nivel cerebral, copilul lor adolescent poate suferi traume severe daca nu este sustinut si ghidat in procesul de autocunoastere, copilul avand nevoie de un ajutor in procesul de „traducere” a propriului sine.

Desi, despre creier, se stie si a fost demonstrat ca sufera modificari continue, pe tot parcursul vietii, in timpul adolescentei se inregistreaza salturi uriase ale activitatii cerebrale. Astfel, parintii ar trebui sa inteleaga faptul ca, si atunci cand nu au un copil foarte dotat din punct de vedere intelectual, asta nu inseamna ca lucrurile vor ramane neaparat asa, copilul lor putandu-i surpinde intr-un mod placut abia ulterior, caci maturitatea intelectuala se considera a fi atinsa incepanad cu terminarea studiilor.(„Initiativa – un semn al inteligentei?”)

Asadar, inca din copilarie, creierul se comporta precum un burete, fiind inca in plin proces de absorbtie, asa incat, daca ai un copil care inca nu da semne clare de responsabilizare caracterisctica varstei de 20 de ani, acest lucru nu este definitivat inca, circuitul pe care neuronii il parcurg estimandu-se a se stabiliza abia atunci cand se ajunge la varsta aproximativa de 25 de ani, moment in care se presupune ca se atinge si pragul maturitatii intelectuale, marcandu-se astfel trecerea de la adolescenta la viata de adult.

Asemeni uni flori de lotus, pe parcursul dezvoltarii, creierul se deschide, „infloreste”, realizand in mod activ tot felul de conexiuni neuronale, nu doar in primii ani de viata, asa cum se credea pana in urma cu ceva vreme, ci chiar si dupa aceasta perioada incipienta, inainte de pubertate inregistrandu-se un al doilea val de „explozii” ale activitatii creierului, in jurul varstei de 11 ani la fete si la 12 ani la baieti, confirmandu-se intr-o oarecare masura mitul potrivit caruia baietii se maturizeaza mai tarziu decat fetele, sexul femeiesc fiind mai ager si mai agil in construirea si elaborarea rationamentelor logic corecte. („Dezvoltarea rolului sexual si a conceptului de gen”)

In pofida acestui fapt, lucrurile nu stau intotdeauna asa, astfel incat sunt functii care se dezvolta intai la baieti, ca de exemplu cele primare, precum miscarea si procesarea senzoriala, in vreme ce fetele exceleaza si se remarca prin dezvoltarea precoce a partii emotionale, a laturii sensibile ce se activeaza in cortex.

Axat mai mult pe intrebarea „ce?” decat pe „cum?”, in creierul adolescentului se dau veritabile batalii intre ratiune si emotii. Astfel, sistemul limbic, cel pe care este axat mai ales in aceasta etapa a vietii creierul adolescentin, guvernat in principal de catre emotii, lasa pe plan secund ratiunea in procesul decizional. Tocmai aici trebuie sa intervina parintii, sa cenzureze eventualul libertinaj al tinerilor care le-ar putea fi fatal mai tarziu. („Puntea dintre generatii: alcoolul, la varste din ce in ce mai fragede”)

Aflandu-se la etapa descoperirilor, cladindu-si fundamentele cu care vor inainta in viata, tinerii sunt foarte vulnerabili atat in interior, cat si la exterior, dovedindu-se a fi sceptici la orice incercare de ajutorare a lor. Asadar, pana sa ajunga sa inteleaga cu adevarat si sa patrunda sensul problemelor cu care ei se confrunta, trebuie sprijiniti si invitati la discutii amicale in urma carora parintele sa gaseasca o cale de mijloc prin care sa isi linisteasca adolescentul, sa-l faca sa inteleaga ca prin ce trece e ceva normal, ca e doar o perioada tranzitorie si ca, la un moment dat, toate lucrurile se vor aseza, revenindu-se la normalitate. („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”)

Materia cenusie a adolescentilor se fundamenteaza pe trairile si experientele avute si resimtite pe parcursul anilor copilariei. Cercetatorii americani au ajuns la concluzia ca adolescentii „scapa” de 1% din aceasta materie cenusie in fiecare an al adolescentei lor, debarasanudu-se astfel de informatii suplimentare pe care nu le mai considera folositoare si care ei au impresia ca ii ingreuneaza in procesul de actualizare al cunostintelor lor. Astfel, materia cenusie ori este folositoare cu adevarat, ori este inlocuita, facandu-se in acest mod spatiu pentru viitoarele informtii noi ce vor fi stocate. Pe principiul „Daca tot o ai, macar sa SI faci ceva cu ea”, tinerii, in mod inconstient, lasa neaccesate anumite sectoare ale creierului, acestea falimentandu-se singure prin faptul ca, neactivate, vor intra in recesiune si astfel vor ajunge sa fie extirpate complet din componenta constienta a memoriei.

In procesul de „sculptare” a propriului sine, numeroase sectoare ale creierului sunt considerate a fi veritabile „santiere in lucru”, copilul forand continuu la ele, insa fara a intelge finalitatea acestui proces elaborat. Nestiind cu adevarat cu ce se confrunta si de ce li se intampla tocmai lor transormarile respective, nu realizeaza cum sa reactioneze atunci cand vine vorba de gandirea abstracta sau de socializarea cu ceilalti semeni.

De multe ori se inregistreaza o agresivitate crescuta in randul acestor tineri, cei mai la indemana fiindu-le proprii parinti, cei pe care se descarca atunci cand rabufnesc. Nu trebuie blamati pentru acest lucru doar hormonii implicati in aceasta etapa de crestere, ci mai ales fluxul de emotii care nu pot fi stapanite din pricina faptului ca nu sunt intelese pe deplin. Astfel, starile conflictuale resimtite la nivel de personalitate sunt exteriorizate si indreptate fara a rationa putin asupra impactului pe care l-ar putea avea asurpa interlocutorilor. In acele momente, cortexul prefrontal, generatorul ratiunii, nu este prea bine dezvoltat, astfel ca parerile de rau si constiinta sunt lasate in seama adultilor, adolescentii fiind in momentul de fata prea prinsi in valtoarea emotiilor care ii poarta de colo-colo, izbindu-i de fiecare cotlon al mintii lor. („Un copil agresiv! De ce?”)