Inteligenta este reprezentata de acea capacitate a creierului uman prin care se identifica situatii noi, necunoscute pana atunci, probleme care, abordate in timp util, ajung sa fie solutionate intr-un mod cat mai optim si mai adecvat contextului in care se gasesc. Desi exista dovezi clare in sensul nativitatii acestei abilitati, ea poate fi dezvoltata in timp, putandu-se lucra la o mai buna eficientizare a ei. In acest sens, parintii trebuie sa isi canalizeze eforturile pentru a ii stimula pe copii sa invete sa gandeasca singuri, sa aiba initiativa si sa poata sustine ceea ce fac sau afirma, fara a le fi teama de un eventual esec, ori de un regres in materie de popularitate, de renume in cercurile in care isi afirma parerile, modul de gandire despre lume si viata in general. („Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii”)

Daca, in anii timpurii ai copilariei, cei mici inca sunt in plin proces de formare, de (auto)descoperire, cercetatorii au ajuns la concluzia ca, odata ajunsi la adolescenta, tinerii se apropie de maturitatea intelectuala, etapa din viata care poate varia, de la caz la caz, in functie de caracteristicile fiecaruia, precum si de factorii externi care influenteaza rapiditatea, respectiv lentoarea acestui proces.

Mitul conform caruia fetele sunt mai agere la minte decat baietii poate fi foarte usor combatut, asta numai daca parintii creeaza un mediu propice dezvoltarii intelectuale a fiului lor. Totul tine de antrenament, de perseverenta si de potentialele solutii care ii sunt oferite copilului pentru a creste si a dobandi experienta in urma caruia el va sti a jongla de unul singur cu rationamente de sine statatoare, valide din punct de vedere logic.

• Invata foarte repede orice lucru sau situatie noua cu care se confrunta. Nu doar memoreaza chestiunile noi, ci stie si cum sa le manevreze intr-o asemenea maniera incat sa isi usureze siesi munca si sa faca din asta un lucru placut pentru el.
• Specialistii afirma faptul ca un copil ar trebui sa inceapa a vorbi intre 1 si 3 ani. Daca al tau copil te-a surprins intr-un mod placut cu primele sale cuvinte inca dinainte de aceste termene orientative, nu te poti declara decat un parinte bucuros de faptul ca are un astfel de copil precoce. Din acest moment trebuie sa te ocupi intr-un mod serios de dezvoltarea abilitatilor copilului tau de comunicare, determinandu-l pe cel mic sa se exprime cat mai fluent, mai des si mai natural. („Stadiile dezvoltarii limbajului si problemele vorbirii”)
• Este foarte individualist in modurile de operare, apeland la ajutorul cuiva (in special al adultilor) doar atunci cand, dupa repetate randuri in care a incercat de unul singur, constata ca sarcina respectiva este peste puterile sale. Chiar si faptul ca realizeaza ca ceva il depaseste denota inteligenta, caci aprecierea propriilor competente nu poate insemna altceva decat autocunoastere, ajungandu-se la asta doar dupa un lung proces de meditatie si de introspectie personala.
• Atent la tot ceea ce fac adultii din jurul sau, face singur conexiuni intre discutiile parintilor, uneori putand chiar anticipa incotro se indreapta „problemele oamenilor mari”. Asadar, nu te arata atat de surprins/a in momentul in care copilul tau iti continua si completeaza replicile, caci in mintea lui deja s-a conturat un anume tipar in care tu, ca parinte, te incadrezi.
• Continua sa te uimeasca cu imaginatia lui si cu modul in care pune el problemele. Uneori atinge subiecte la care nici nu te-ai fi gandit ca ar putea prezenta interes, mai ales pentru varsta sa. De asemenea, foloseste cuvinte peste nivelul sau, utilizandu-le corect in fraze lungi, bine si elaborat argumentate, lucru care nu poate fi urmarea decat a unui vocabular elevat si diversificat, dar si a cititului in carti specifice pregatirii pe care o are. De aceea, pofta copilului de cunoastere trebuie indrumata spre carti, experiente ale unor oameni deja trecuti prin viata, familiarizati cu necunoscutul in care momentan copilul tau se maiestreste. („Poate fi creativitatea antrenata?”)
• Se arata interesat de relationarea cu adultii, dar si cu copii mai mari decat ei, pe care ii asculta foarte atent, ia aminte la ce ii spun si, mai apoi, ajunge sa se ridice la nivelul lor si sa se doveseasca a fi nu doar un partener de joaca pe cinste, dar si un orator iscusit, genul de copil pe care un public de toate varstele nu s-ar mai satura sa il asculte, iar asta nu pentru ca ar spune lucruri traznite (ca in celebra emisiune), ci pentru acuratetea cu care se exprima si prin care isi expune modul de gandire net superior comparativ cu un alt copil de aceeasi varsta. („Invata-ti copilul sa interactioneze cu adultii”)

Fiecare parinte are o parere foarte buna despre copilul sau, pornind inca din start de la prezumtia cum ca acesta este destept, ca are gene buna si ca, in consecinta, se va dezolva armonios, fara a fi nevoie de eventuale lucrari suplimentare in acest sens. A sta si a astepta ca IQ-ul copilului tau sa creasca de la sine, nu poate fi decat o lipsa de maturitate in gandire din partea parintilor. Daca nu este alimentat corespunzator, coeficientul de inteligenta al propriului copil cu siguranta nu va depasi granitele unui nivel mediu. („Consideri ca iti apreciezi copilul la adevarata sa valoare ? Dar daca te inseli?”)

Asadar, parintele trebuie sa fie primul care se autosesizeaza, depunand eforturi in sensul provocarii copilului prin tot felul de discutii libere ce pot degenera in jocuri, in schimburi de roluri, experiente in urma carora cel mic sa fie pus in situatii prestabilite, contexte cu care nu s-a mai confruntat pana atunci, ca la final sa traga invatamintele vizate de catre parinte, acesta stiind ca cel mic va avea nevoie de un asemenea exercitiu pe mai tarziu, atunci cand copilul va trebui sa se stie descurca de unul singur, sa gandeasca si sa actioneze in consecinta asa cum va fi cel mai bine pentru el, neavandu-si mereu parintii la indemana pentru eventuale sfaturi si sugestii.

Cu imaginatia lor foarte bogata, aflati la varsta la care sunt deschisi la tot ce e nou si necunoscut pentru ei, copiii trebuie incurajati sa gaseasca ei singuri solutii multiple si alternative la diferite intrebari care incep prin „Cum/ce ar fi daca . . .”. Lasa-ti copilul sa se exprime liber, sa spuna ceea ce gandeste si ce simte, iar tu, ca parinte, in tot acest timp, fii atent la detaliile pe care ti le ofera despre el insusi in mod indirect, tocmai pentru a sti de unde trebuie sa incepi sa lucrezi cu el. In zilele noastre majoritatea copiilor sunt precoci, astfel ca nu necesita o munca asidua din partea parintilor. Totusi, ei trebuie impinsi de la spate, mai ales la inceput, pana prin putin curaj, dupa care se vor avanta cu siguranta singuri in noile provocari pe care uneori chiar ei, prin inteligenta de care dau dovada, vor ajunge sa si le inventeze. („Imbunatatirea memoriei copiilor”)

Initiativa este ceea ce ne propulseaza sa actionam, fie din instinct, fie in urma unei cugetari in acest sens. Indiferent care ar fi motivul sau, este laudabil faptul ca alegem sa chiar facem ceva in loc sa stam si sa asistam pasivi la actiunile celorlalti.

Copilul care din proprie initiativa se urneste si incepe sa desfasoare o activitate, trebuie ajutat, sprijinit si sustinut, in vederea atingerii scopului propus. Parintii trebuie sa se ocupe de aceasta ghidare al copilului, pentru a nu deraia de la o traiectorie sanatoasa din prea mult exces de zel. Chiar daca fac asta oarecum din umbra, fara a interveni in mod brutal in deciziile pe care copilul le initiaza, parintilor li se cere o atentie sporita la tot ceea ce manifesta interes pentru copil si ce il determina pe acesta sa paraseasca zona lui de confort.

Facultatea de a face porneste de la conceptia copilului ca el poate, ca va reusi, ca la final va realiza ceva, indiferent de importanta acestui rezultat. Constient de faptul ca nu pierde nimic daca face mai mult decat se pretinde de la el, copil dovedeste ca isi poate depasi conditia, ca poate proba faptul ca e mai presus de menajamentul parintilor si ca, in consecinta, va porni la drum spre un mod de viata independent, in care va obtine tot ceea ce isi doreste prin propriile puteri.

O astfel de initiativa laudabila a copilului este chiar dorinta lui de a se implica in tot felul de activitati de voluntariat. In cadrul organizatiilor de acest gen e clar ca nu se urmareste vreun castig material de catre copil, astfel ca parintele isi poate da cu usurinta seama de faptul ca cel mic are aspiratii mai inalte, detinand o anumita viziune asupra vietii, in care el considera ca se poate implica si vis-a-vis de care are impresia ca s-ar putea face remarcat intr-o maniera pozitiva. Participarea la diferite activitati extrascolare este de asemenea o dovada incontestabila in acest sens. De exemplu, daca intr-o zi, pe neasteptate, copilul dvs. vine si vi se adreseaza cerandu-va sa il inscrieti la un anumit sport, nu ezitati, faceti-o cat de repede, pana nu apuca sa se razgandeasca. Nu se stie daca pana la urma ii va placea sau nu aceasta noua activitate aparuta in orarul sau zilnic, dar nu are cum se convinge de acest lucru daca nu incearca, iar primul pas in directia asta a fost facut chiar de el, astfel incat elanul sau nu trebuie infrant, deci permiteti-i sa faca ceea ce prefera, pentru a nu ajunge mai tarziu, cand va va reprosa, sa regretati ca nu i-ati permis sa se dezvolte in directia aleasa chiar de el.

Venind tocmai din partea lui, orice orientare indreptata spre a actiona este de preferat in defavoarea celei de a se complace in situatia confortabila ce i-o ofera gandul ca dvs., ca parinti, oricum veti fi acolo, la dispozitia lui. Daca asa vrea, sa experimenteze, sa invete lucruri noi, sa cunoasca persoane noi, fiecare experienta de acest gen constand intr-un castig al sau pe plan personal. Nu ii puneti piedici, nu va lasati temerile parintesti sa stea in calea avantului sau, oferiti-i sansa de a se perfectiona in orice domeniu considera el de cuviinta !