Intre parinte si copil exista o relatie pur emotionala ce este construita pe sentimente de afectiune si respect. Parintii si copiii sunt orientati genetic sa se iubeasca reciproc, iar aceasta imagine oferita de iubirea lor este una splendida. („Semne ca bebelusul tau te iubeste”)

Relatia dintre copil si parinti ajunge, insa, la un nivel in care rolul parintelui devine si functional, nu doar emotional. In relatia cu copilul, rolul emotional al mamei se manifesta prin dragostea exercitata de aceasta fata de micut. Rolul functional la varsta frageda a copilului poate implica hranirea, schimbarea scutecelor sau imbaierea micutului. Astfel, in cazul in care mama isi exercita doar dragostea catre copil, dar nu isi exercita rolul functional, copilul risca sa se simta neglijat. In cazul in care mama isi manifesta doar rolul functional si nu isi manifesta dragostea fata de micut, acesta din urma poate fi afectat pe termen lung din punct de vedere emotional. Aceste doua roluri nu pot functiona unul fara celalalt, deoarece copilul poate suferi.

Pe masura ce copiii cresc, rolul parintilor devine mai mult functional decat emotional, iar lucrurile devin din ce in ce mai dificile pentru parintii care doresc sa fie cei mai buni prieteni pentru micutii lor. Parintii isi vor tine sentimentele in interior deoarece trebuie sa faca mai mult pe plan functional pentru copiii lor si sa impuna anumite limite. Aceste limite sunt foarte bune pentru copilul dumneavoastra, deoarece acesta invata ce e bine si ce nu. Rolul functional al parintelui devine din ce in ce mai important, acesta ajungand de la schimbatul scutecelor pana la disciplina in cazul temelor sau a programului de joaca. („Tu ce stil parental ai adoptat?”)

Parerile sunt impartite atunci cand ne gandim la a fi parinte sau prieten pentru copilul nostru. Vom incerca, in urmatoarele randuri, sa prezentam argumente pentru parintii care doresc sa fie si prieteni in acelasi timp pentru copiii lor, dar si pentru parintii care sunt mai exigenti in ceea ce priveste disciplina si organizarea.

Unii parinti, atunci cand zic ca doresc sa devina prietenul copilului, se refera mai mult la a face un confident din copil. Acest lucru nu se potriveste insa, deloc, cu rolul functional pe care parintele trebuie sa si-l exercite.

Parintii incep deseori sa se destainuiasca copilului despre relatia lor cu bunicii, vecinii sau profesorii. Acesta este un lucru gresit, deoarece copilul nu este pregatit emotional sau intelectual sa fie pus in acest rol. Din acest motiv, este indicat sa cautati un confident de aceeasi varsta sau chiar mai mare, si nu sa faceti din copilul dumneavoastra un confident.

In cazul in care parintii cred despre profesorii copiilor ca au gresit cu ceva, acestia trebuie sa rezolve singuri problema si nu sa le spuna copiilor. Spre exemplu, daca profesorul ii reproseaza copilului dumneavoastra ca mesteca guma in clasa, puteti fi cel mai bun prieten al copilului spunandu-i “Aceasta este o regula proasta, iar profesorul face dinadins”, sau puteti fi un parinte functional si sa ii spuneti “Nici mie nu mi-a placut regula asta in scoala, dar, totusi, a trebuit sa o respect”. Ambele raspunsuri au un impact asupra copilului, prima dintre ele face din copil un confident, insa este ineficienta, iar al doilea raspuns il invata sa respecte regulile si sa fie constient de importanta acestora in societate. Trebuie sa va amintiti tot timpul ca atunci cand diminuati autoritatea unei persoane, in cazul acesta autoritatea profesorului, copilul dumneavoastra nu isi va trata niciodata profesorul cu respect. Iar, in acest caz, nu il puteti pedepsi, deoarece acesta va lua pedeapsa ca pe o ipocrizie. („Inconstanta in comportament”)

Atunci cand alegeti sa va faceti copilul confidentul dumneavoastra, spuneti intr-un fel ca luati toate deciziile impreuna cu el. Adevarul este, insa, ca nu puteti lua amandoi decizii, deoarece acestia nu pot decat sa isi exprime parerea daca le place sau le displace ceva, dar cu siguranta deciziile importante trebuie sa le luati dumneavoastra, ca parinte. Copiii trebuie sa inteleaga ca familia actioneaza ca un tot unitar, iar deciziile trebuiesc luate de catre adulti.

Exista anumite moduri in care puteti impartasi cu micutul dumneavoastra unele lucruri fara a il face confidentul dumneavoastra. Spre exemplu, puteti sa ii spuneti “Nu ne permitem sa cumparam jucaria asta”, explicandu-i copilului dumneavoastra ca exista o limita financiara sub care este nevoit sa traiasca. Ceea ce nu ar trebui sa-i spuneti copilului este “Nu stiu cum am sa reusesc sa platesc rata lunara”, deoarece micutul s-ar putea sa inceapa sa priveasca lumea cu alti ochi. („Cum sa iti inveti copilul sa pretuiasca banii”)

Daca aveti tendinta sa va tratati copilul ca pe un prieten, trebuie sa intelegeti notiunea de prieteni, care se poate defini ca fiind un grup de persoane ce au aceleasi notiuni si idei despre viata. Adevarul este, insa, ca parintii si copiii au diferite notiuni despre ce trebuie sa faca. Din acest motiv, sunt foarte multi parinti care aleg sa isi exercite mai mult rolul functional si sa ii asigure copilului tot ce este necesar, fiind mai mult parinte decat prieten.

Limita dintre a fi parinte si prieten pentru copilul dumneavoastra este foarte subtire si, uneori, ajungem sa ii tratam ca prieteni, in special cand acestia incep sa creasca. Un parinte ce este abordabil, accesibil si doreste cele mai bune lucruri pentru copilul sau, stabileste o relatie foarte apropiata cu acesta. Aceasta se poate numi prietenie, insa ca si parinte puteti implica si unele reguli disciplinare, deoarece copilul va respecta suficient pentru a va asculta.

Acest tip de prietenie este diferita de prieteniile pe care copilul le leaga cu ceilalti de varsta lui, este de un calibru mai mare deoarece dumneavoastra il puteti ajuta cu intelepciune si experienta sa treaca prin unele situatii. Este deasemeni si mai profunda deoarece dumneavoastra nu veti fi invidiosi sau competitivi cu copilul si nu ii veti trada sau abandona vreodata. („Efectul de cohorta – cum isi alege prietenii adolescentul?”)

A fi parinte este considerat a fi ceva unic si este asemanat, uneori, cu o arta si nu cu o stiinta. In randurile care urmeaza vom incerca sa dam cateva sfaturi pentru a pastra un echilibru in relatia cu copilul dumneavoastra.

Parintii eficienti stabilesc unele limite, iar cei permisivi inlatura in mod inconstient aceste limite. Nu trebuie sa stati cu copilul dumneavoastra noptile si sa vorbiti despre prietenii lor sau sa impartasiti detalii ale vietii dumneavoastra intime. Un parinte poate fi prieteni si daca pastreaza limitele bine definite si clare, insa copilul trebuie sa fie constient ca sunteti alaturi de el pe termen lung. („Tu ce stil parental ai adoptat?”)

Daca sunteti distant, nu veti ajunge sa va cunoasteti copilul si nici acestia nu vor ajunge sa va cunoasca. Intre dumneavoastra si copil va fi un minim de incredere, iar acestia nu va vor povesti ce li se intampla si nu veti avea ocazia sa ii influentati sau sa ii sfatuiti. Daca nu va deschideti fata de copil si nu incercati sa comunicati cu acesta, relatia dintre dumneavoastra si el va fi tensionata si superficiala. Comunicarea este reciproca si reprezinta piatra de temelie a relatiei, iar daca veti fi distant, veti risca sa va indepartati copilul. („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”)

In momentul in care copilul sesizeaza faptul ca il controlati mereu, acesta va avea tendinta sa devina rebel si sa va ascunda unele lucruri. In loc sa faceti o atmosfera armonioasa, acestia nu vor mai face ce le spuneti sa faca si vor fi scapati de sub control. Acestia s-ar putea revolta in mod deschis prin a cauta modalitati de a minti, ascunde sau furisa din casa, sau uneori sa va raspunda intr-un mod vulgar. Controlul nu este resimtit de catre copil ca fiind un mod respectuos de a-l trata, iar daca nu va respectati micutul, acesta nu va va respecta la randul sau. („Un copil agresiv! De ce?”)

Atunci cand luati decizii pentru copilul dumneavoastra cu scopul de a incerca sa ii opriti sa comita o greseala, nu faceti altceva decat sa ii scadeti respectul copilului fata de sine. Acestia vad prin acest lucru, faptul ca nu aveti incredere in el si ca nu credeti ca se poate descurca pe cont propriu. Trebuie sa le explicati ca a gresi e omeneste, si sa comunicati cu el pentru a-l face sa observe care dintre deciziile pe care le-a luat, au condus la acest esec. Deasemeni, il puteti face sa inteleaga ca esecul nu e un capat de lume prin explicarea unor greseli pe care le-ati facut si dumneavoastra atunci cand erati de varsta lui. In loc sa il faceti sa se simta mustrat, umilit, il puteti invata ca esecul este un instrument de invatare pentru a nu repeta greselile. („Stima de sine la adolescenti”) A fi prieten cu copilul dumneavoastra, reprezinta uneori un lucru foarte bun, deoarece aveti o relatie mult mai apropiata cu copilul, o relatie in care acesta spune ce situatii intampina la scoala spre exemplu, iar dumneavoastra il sfatuiti cum sa se descurce in aceste perioade dificile.