Chiar daca, uneori, ne vine rgeu sa credem, chiar si cei mici trec prin situatii foarte stresante pentru ei, in ciuda faptului ca noua ni se par a fi „copilarii”. Fie ca este vorba despre o cearta cu un coleg de joaca sau de ideea de a le face pe plac parintilor, copiii se pot simti stresati si reactiona ca atare insa, deoarece parintii nu considera acestea a fi „adevarate probleme”, esre posibil sa nu isi dea seama despre adevarata intensitate a emotiilor prin care trece fiul sau fiica lor si sa nu ia, astfel, nici o masura.

In articolul „Cum afecteaza stresul barbatii vs femeile”, am discutat despre efectele stressului indelungat asupra organismului si a psihicului nostru. Acelasi efect il are si asupra copiilor si, de multe ori, el este intensificat. Tot in acelasi articol spuneam si ca, daca noi nu luam masuri pentru a scadea nivelul stressului, inconstientul nostru icearca sa scape de tensiunea acumulata, prin diferite metode. In acest articol, vom discuta despre aceste mecanisme de aparare si despre cum isi pot da seama parintii, pe baza lor, ca cel mic trece printr-o perioada dificila.

In psihanaliza, mecanism de aparare sunt denumite acele strategii psihologice prin care inconstientul incearca sa ne protejeze de constientizarea unor idei sau de situatiile pe care nu le putem suporta. Ele manipuleaza, neaga say distorsioneaza realitatea, prin diferite procese, pentru a evita caderea intr-o stare de anxietate saupentru a ne proteja sanatatea mintala.

La persoanele care au o sanatate mintala puternica, aceste mecanisme de aparare functioneaza la o capacitate maxima, insa, cu cat aceasta sanatate este mai subreda, cu atat si efectele lor sunt mai mici. Uneori, aceasta lipsa de functionalitate conduce chiar la cazuri patologice, asa cum este si la personalitatea narcisista, unde „mecanismul de aparare de ego” pune stapanire pe toate actiunile si gandurile persoanei in cauza, facand-o sa aiba un comportament 100% egocentrist. In mod normal, scopul acestui mecanism este de a ne proteja mintea si ego-ul, ca de exemplu, de ideea ca, in comparatie cu Universul, suntem la fel de neimportanti ca un fir de nisip.

Exista mai multe nivele ale mecanismelor de aparare, ele fiind in numar de 4, dupa Vaillant. Acestea sunt:

• Nivelul 1: mecanisme de aparare patologice, reprezentate de actiuni precum negarea psihotica, proiectia, etc
• Nivelul 2: mecanisme de aparare imature, asa cum sunt fantezia, proiectia, comportamentul pasiv agresiv, exhibitia
• Nivelul 3: mecanisme de aparare neurotice, de tipul intelectualizarii, disociatiei, represiei
• Nivelul 4: mecanisme de aparare mature, reprezentate de umor, sublimare, altruism, anticipare

Mecanismele de aparare de la acest nivel sunt predominant vazute in cazurile patologice. Exista un numar de 6 astfel de aparari, acestea permitand celui in cauza sa isi „rearanjeze” experientele exterioare astfel incat sa nu fie nevoit sa faca fata realitatii. De multe ori, cei care sunt supusi acestor mecanisme apar celorlalti ca fiind „nebuni” sau „pe alta lume”. Totusi, le putem observa si in visele copiilor, fara a fi considerate psihotice.

Daca recunoasteti unul dintre mecanismele descrise in randurile de mai jos la copilul dumneavoastra, recomandarea noastra este sa apelati la un psihoterapeut, pentru a vedea daca nu, cumva, cauza este una patologica si nu simplul stres.

Proiectia iluzionala: copilul isi creeaza iluzii despre realitatea inconjuratoare, de obicei, jucand rolul de victima. A nu se confunda, insa, cu animia, o etapa normala in viiata fiecarui copil, prin care acesta ofera suflet oricaror obiecte sau cand are prieteni imaginari. („Prietenii imaginari ai copiilor – cand acestia nu mai sunt normali?”)

Conversia: uneori, desi medicii nu reusesc sa puna nici un diagnostic, copilul nostru manifesta cateva simptome fizice precum febra sau anumite dureri. Prin conversie, un simptom psihic este transpus intr-unul fizic, astfel incat, desi nu exista o cauza in organism, acesta resimte stressul nu pe cale psihologica ci prin boli. Daca medicul nu pare sa gaseasca o cauza pentru simptomele copilului dumneavoastra, luati in considerare si posibilitatea sa existe o sursa de stress care sa ii dauneze, pe aceasta cale.

Negarea: negarea apare ori de cate ori o realitate nu ne place. O stim foarte bine de la perioadele de doliu sau de la despartiri, insa, de cele mai multe ori, este urmata de alte etape. („Parinti si copii: momentul separatiei”) Totusi, daca fiul sau fiica dumneavoastra persista in negare, fara a face pasul spre celelalte etape si, astfel, spre vindecare, chiar si dupa o perioada lunga de timp dupa ce intamplarea stresanta a avut loc, este cazul sa faceti o vizita unui psihoterapeut. („Familia ca sistem - rolul terapiei de cuplu”)

Distorsiunea: apare atunci cand exista o nepotrivire intre nevoile interne si realitatea externa. Nevoile copiilor nu sunt chiar atat de putine precum am putea crede la o prima vedere si, odata aparuta aceasta distorsiune, in copilarie, este foarte probabil ca ea sa ne marcheze asteptarile ca adult de la ceilalti.

Complexul de superioritate: copilul se simte superior altor persoane, indiferent de capacitatile sau conditia sociala a acestora. Desi pare un lucru bun, la o prima vedere, acest complex ii va marca fiecare actiune viitoare si, nu de putine ori, va rezulta in probleme cu adevarat complicate.

Complexul de inferioritate: acesta se manifesta printr-o stima de sine scazuta („Stima de sine la prescolari”), fiind insotit de incertitudini, nesiguranta si sentimentul ca nu poate atinge standardele societatii. Daca, in cazul celui de superioritate, pot rezulta si lucruri bune de pe urma sa, in cazul celui de inferioritate rareori putem spune acest lucru. Cel mai comun plan in care acesta are impact este cel al performantelor.

In ciuda numelui lor, mecanismele de aparare imature sunt cel mai des intalnite in cazul adultilor. Acestea apar in urma unei realitati amenintatoare sau inconfortabile. Folosirea excesiva a acestor mecanisme nu rezulta intr-un caz patologic, insa, fiid indezirabile social, din cauza manifestarilor lor „copilaresti”, este foarte posibil sa aiba repercursiuni asupra vietii de zi cu zi. De asemeni, folosirea excesiva conduce si la incapacitatea de a dezvolta strategii personale de a face fata unor situatii stresante. Aceste mecanisme apar, adeseori, in cazul depresiei sau al tulburarilor de personalitate. („Depresia la adolescenti - semne si cum pot ajuta parintii”)

Fantezia: tendinta de a se retrage intr-o fantezie sau de a „visa cu ochii deschisi”, facand abstractie de situatia sau de emotia care a condus la starea de stress.

Gandirea optimista: pare ideal sa fii optimist insa, prea multa viziune a partii pline a paharului este tocmai o distorsionare a realitatii, asadar un mecanism de aparare. Totusi, in cazul copiilor, este destul de normal sa vada lucrurile intr-o lumina buna, dat fiind ca inca nu au suficienta experienta ca sa isi poata da seama exact de consecinte.

Idealizarea: mai degraba intalnit la adolescenti decat la copiii de varste mici, acest mecanism de aparare este reprezentat de perceperea unei alte persoane ca avand mai multe calitati decat aceasta are, de fapt. Este un semn foarte bun al unei prietenii care ii face rau copilului sau a unei situatii familiale de care incearca sa fuga cu ajutorul prietenilor. („10 semne ca adolescentul se afla intr-o prietenie nociva”)

Comportamentul pasiv agresiv: procrastinarea este un bun exemplu al acestui tip de comportament. El reprezinta un tip de agresivitate exprimat indirect sau intr-un mod pasiv. („Un copil agresiv. De ce?”)

Proiectia: am mai discutat, in randurile noastre, despre proiectie, insa prin intermediul stressului la adulti. In cazul copiilor, aceasta se manifesta, cu precadere, asupra parintilor. Daca cel mic este suparat pe unul dintre parinti, insa ii este frica de acesta („Tu ce stil parental ai adoptat?”), isi va exprima emotiile si sentimentele fata de cel de-al doilea parinte.

Somatizarea: sentimentele negative fata de altii sunt transformate in simptome fizice sau in sentimente negative fata de sine. Primul caz apare la varste mici, de cele mai multe ori, in timp ce al doilea caz apare, preponderent, in adolescenta.

Doar putine dintre mecanismele de nivel 3 se intalnesc in randurile copiilor, in ciuda faptului ca ele sunt considerate a fi neurotice. Pe termen scurt, ele fac fata cu brio stressului, insa, pe termen lung, ele cauzeaza probleme in relatiile intersociale, la scoala sau la locul de munca sau in capacitatea de a ne bucura de viata.

Disocierea: pe termen scurt, un copil isi poate modifica personalitatea, pentru a evita stressul emotional. Se intalneste des atunci cand parintii trec printr-un divort, iar copilul trebuie sa se confrunte cu separarea de unul dintre acestia. („Problemele copilului fara un parinte”)

Intelectualizarea: si acest mecanism intalnit la varste mai mari, el reprezinta o concentrare foarte mare asupra componentelor intelectuale ale unei situatii.

Rationalizarea: reprezentata de gasirea unor scuze, atunci cand copilul este confruntat cu consecintele actiunilor sale.

Regresia: acesta este mai des intalnit in cazul copiilor si reprezinta intoarcerea temporara la un stadiu anterior de dezvoltare, in care cel mic se simtea in siguranta.

Mecanismele de nivel 4 apar doar in perioada matura, astfel incat ele nu constituie subiectul articolului nostru. Daca observati una dintre starile prezentate in randurile de mai sus la copilul dumneavoastra, recomandarea noastra este sa cautati ajutorul unui psiholog, daca nu reusiti sa identificati cu exactitate sursa stressului. De cele mai multe ori, chiar si noi, parintii, putem reprezenta o sursa de stress pentru cel mic, astfel incat, convinsi ca facem doar lucruri bune privind educatia lui, sa nu putem vedea acest lucru. Aici intervine psihoterapeutul, care ne va ajuta sa identificam cu exactitate problema si sa ii gasim o rezolvare.