Cand si cum spunem „NU” copilului?!
Cand spunem „NU” copilului?!
Parintii ar trebui sa ii serveasca aceasta negatie argumentata copilului in oricare din situatiile de mai jos, atunci cand acesta:
- este agresiv fara vreun motiv anume, aparent doar din dorinta de a capta atentie, a smulge niste promisiuni de la parinti. („Un copil agresiv! De ce?”)
- are impresia ca, pentru simplul fapt ca exista, totul i se cuvine numai lui, el neavand nici o indatorire, doar drepturi, astfel ca toti ceilalti membri ai familiei trebuie sa isi canalizeze fortele si resursele (nu doar cele materiale) pentru a ii canta lui in struna.
- da din maini si din picioare, dupa ce, in prealabil, s-a trantit pe jos, uneori chiar avand un public considerabil, in spatii aglomerate sau chiar direct in strada.
- strica obiecte (personale sau ale altora) din cauza ca este furios ca a fost refuzat de catre parinte, ocazie cu care agita spiritele si ii nelinisteste pe toti cei din jur, care se tem sa nu izbucneasca vreun scandal in familie sau sa nu se apuce si ceilalti copii sa faca acelasi lucru.
- uita care ii e locul si da dovada de proasta crestere prin faptul ca se proclama singur sef, dand ordine in stanga si in dreapta, fara a tine cont ca unele persoane ar fi mult mai in etate decat el, astfel ca al sau comportament nu ar denota decat un grad de civilizare scazut si profunda lipsa de respect.
- se preface si pozeaza drept victima in rolul de neputincios, doar pentru a avea la dispozitia lui o persoana pe post de servitor, desi chiar si el este constient de faptul ca poate si singur, fara a fi nevoie a mai deranja si pe altcineva sa ii indeplinasca sarcinile care oricum erau de datoria lui de a fi finalizate.
- trimite alte persoane (celalalt parinte sau fratii mai mici) in locul sau sa discute cu dumneavoastra, pentru ca stie ca daca ar veni el, nu ar avea castig de cauza.
Ce simte parintele cand il refuza pe copil
Poate ca inca nu aveti deplina incredere in rationamentele pe care dumneavoastra sau partenerul de viata le faceti in legatura cu autoritatea pe care o manifestati in legatura cu educarea copilului. Din acest motiv, deseori, aveti mustrari de constiinta pentru ca i-ati refuzat copilului anumite solicitari, avand ulterioara impresie ca poate ar fi fost mai bine sa dati totusi curs dorintelor lui, ca doar este copilul dumnoavoastra, cel pe care il iubiti si vreti sa-l stiti fericit.
Sunt un parinte bun? Oare nu am fost prea dur/a cu cel mic? Ce va zice sotul/sotia cand va afla de hotararea pe care am luat-o ? Dar copilul? Oare ma mai iubeste la fel de mult ca inainte? Daca ma transform in dusmanul lui si nu va mai vrea sa discute cu mine? Ce ar zice lumea daca ne-ar vedea certandu-ne in halul asta?
Acestea sunt cateva dintre intrebarile care va framanta atunci cand sunteti nesigur/a cu decizia pe care ati luat-o. Fie ca va temeti ca ati putea fi judecat/a de restul lumii sau ca veti pierde dragostea copilului, ori ca ati fost prea categoric/a desi nu se impunea, nu trebuie sa va demoralizati. Odata luata o hotarare, trebuie sa va tineti cu dintii de ea, nu sa dati inapoi, caci, astfel, copilul ar sti sa va santajeze pe viitor de fiecare data, avand deja convingerea intarita de comportamentul dumneavoastra cum ca veti ceda in cele din urma.
Cum ii spunem „NU” copilului?
Tonul ferm este vital in transmiterea unui astfel de mesaj catre copil. Vazand ca nu ezitati, el va sti ca nu e de gluma, ca lucrurile tocmai au devenit serioase si ca trebuie sa se conformeze solicitarii dumneavoastra Degeaba ii spuneti de zece ori pe tonuri diferite sa faca sau sa nu faca ceva, caci el va astepta pana data viitoare, gen „Imediat, inca 5 minute”.
Copilul nu este rugat, ci i se spune direct, ferm, subliniindu-se sa faca ceea ce i se solicita de catre parinte, in caz contrar doar taraganandu-se treaba, astfel ca autoritatea parintelui in fata copilului va fi puternic stirbita, devenind aproape inexistenta.
Priviti-l in ochi atunci cand ii spuneti sa adopte un anumit comportament si aveti grija ca el sa va sustine cu privirea atunci cand o faceti. Nu asteptati sa vina din propria lui initiativa spre indeplinirea poruncii, ci determinati-l sa finalizeze prin faptul ca va apropiati de el, eventual facand impreuna ceea ce initial dumneavoastra i-ati cerut initial.
Aveti taria ca, indiferent de circumstante, sa respectati regulamentul si sanctiunile pe care le-ati stabilit de la inceput si pe care i le-ati comunicat si copilului. Daca dumneavoastra nu sunteti capabil/a sa va respectati limitele pe care le-ati creat, de ce aveti impresia ca cel mic o va face? Necreand un precedent in nesocotirea regulilor, nu-i acordati copilului posibilitatea sa conteste pedepsele aplicate.
Inainte de a trece la penalizari, asigurati-va ca s-a inteles ceea ce pretindeti de la copil. Nu e suficient ca i s-a transmis prin viu grai, astfel ca e necesar a-i chiar arata fizic copilului ce ar trebui sa faca pentru a evita aplicarea pedepselor. Mai apoi, dupa ce dumneavoastra personal i-ati aratat, indemnati-l pe el sa repete de unul singur, sa faca de cate ori este necesar pana sa inteleaga, felicitandu-l la final pentru reusita lui.
Nu va lasati manipulat de induiosarile la care copilul recurge. Chiar daca zice ca nu poate, ca e prea mic, ca nu se descurca de unul sigur, convingeti-va de asta si lasati-l sa se straduiasca putin, sa dea dovada ca el chiar are intia de a va satisface pretentiile, dar ca intr-adevar este peste puterile lui sa faca asta.
Munca in echipa dintre cei doi parinti este de asemenea esentiala. Degeaba unul dintre parinti respecta planul impreuna stabilit, daca celalalt e mai permisiv si il tot incalca. Copilul va profita de ocazia ivita si isi va face un aliat din parintele ce s-a dovedit mai usor de manipulat. Asa cum parintii au indatoriri egale fata de copil, tot asa trebuie impuse si regulile si aplicate sanctiunile. Nu il amenintati pe copil ca il parati celuilalt parinte, caci astfel copilul va constientiza faptul ca sotul/sotia nu cunoaste problema si ar fugi la el/ea pentru a apuca sa il/o roage sa il ierte si eventual sa chiar denatureze realitatea inainte ca dumneavoastra sa apucati sa discutati cu partenerul de viata.
In alta ordine de idei, este important sa nu uitati ca respectul se cladeste si se castiga in timp, prin incercari repetate din partea amandurora, atat a parintilor, cat si a copiilor. Adultii sunt datori a incepe discutiile de mediere dintre ei si copiii lor, insa nu trebuie sa fie prea delasatori, caci fiul sau fiica lor ar sti cum sa fructifice in favoarea sa aceasta oportunitate, parintele sfarsind prin a fi ignorat sau luat in deradere. Pentru siguranta copilului dumneavoastra, este ok din cand in cand sa uitati de sentimentalisme si de faptul ca lacrimile unui copil pot impresiona profund, dar nu faceti abuz de autoritatea pe care ati dobandit-o odata cu statutul de parinte. Educati, nu controlati copilul ! Educatia se face fara presiune, fara agresiune sau violenta, in vreme ce atitudinile specifice comandantilor militari sunt de o aplicabilitate stricta in regim cazon, trebuind sa ramana acolo, nu aduse in casa, in familie, in procesul de dezvoltare al copilului!
<< Prima parte