Cand si cum spunem „NU” copilului?!
Majoritatea oamenilor, inca de dinainte de a deveni ei insasi parinti, ajung sa fie foarte constienti de faptul ca, in mare parte, viitorul unui copil depinde, in primul rand, de educatia pe care o primeste, de „cei sapte ani de acasa”. Bazele unei educatii corespunzatoare se pun inca de la varste timpurii, cand copilul e maleabil si deschis la a asimila orice noua povata venita din partea formatorilor sai, cu precadere parintii, cei ce il pregatesc pe micut pentru intrarea lui in „lumea buna”, societatea in care traim, cea careia ii va reveni sarcina de a aprecia calitatea muncii depuse de parinti in acest sens. ("Atasamentul parental")
Nu ceda in fata copilului, oricat de fierbinti i-ar fi rugamintile!
Mici santajisti emotionali, cei mici stiu ce manevre sa faca si cum e mai favorabil pentru ei a se purta pentru a isi sensibiliza parintii, totul din dorinta de a le fi rugamintile nu doar ascultate, dar si duse la indeplinire de indata. Cand vine vorba de copil (al sau, dar nu neaparat), orice adult se inmoaie, se lasa induplecat de fetisoara mica si draguta care il face sa fie mai receptiv la cerintele pe care copilul i le aduce la cunostinta.
In mod evident, exista un set de nevoi de baza de care copilul nu poate fi privat, indiferent de comportamentul sau, adecvat sau nu. Aceste necesitati sunt deja bine cunoscute de parinti, cei ce realizeaza care le este rolul in viata micutului lor, cel care nu se poate descurca de unul singur in procesul de formare personala pe care tocmai l-a inceput. Pe langa asigurarea acestora, parintii se vad constransi de situatie sa dezvolte si anumite atitudini care ii dor cel mai adesea. Este vorba de limitele si restrictiile pe care cei doi parinti trebuie sa i le impuna copilului, pentru ca acesta sa nu ajunga un razgaiat si un neobrazat ce nu ar mai putea fi, astfel, controlat.
Rolul restrictiilor si al regulilor impuse de parinti
Sunt cazuri in care cei mici, in inconstienta lor, deschisi fiind la nou, dornici de a si-l explica pe cat pot ei intelege, nu realizeaza ca se expun la tot felul de pericole. Din cauza varstei si a experientei putine pe care au reusit sa o acumuleze, nu inteleg semnificatia pericolului sau a obiectelor/situatiilor ce ii pot determina sa se raneasca fara sa vrea.
Aici intervine „Nu e voie!”, acea voce care rasuna in urechile copilului, automat declansandu-se un instinct de retragere, caci el stie prea bine ca, atunci cand parintle rosteste acele vorbe, inseamna ca el face ceva ce ii e interzis.
Pedeapsa – cand copilul nu accepta limitele trasate de parinti
Cu siguranta ca au existat momente in care, parinte fiind, ati fost in totalitate ignorat de copil, acesta nesocotind sfaturile pe care i le-ati acordat. Desi v-ati ingrijit sa il instruiti, sa il preveniti si sa il faceti sa inteleaga cu adevarat eventualele consecinte ale purtarii lui necorespunzatoare, el tot a facut doar ce si cum a vrut, in pofida amenintarilor dumneavoastra. Sfidandu-va, copilul a reusit sa treaca cu o mare naturalete de „Nu”-ul acela raspicat pe care l-ati cam spus degeaba, doar pentru propriile urechi, caci cele ale micutului oricum nu va bagau in seama.
In cazul in care nu va regasiti in modelul descris anterior, sunteti fericitul parinte ce are o relatie de comunicare eficienta cu pruncul sau, respect reciproc vizibil, premisa de la care a pornit intelegerea dumneavoastra cu cel mic in urma careia el a ajuns sa priceapa care e locul si rolul fiecarei persoane din familie, inclusiv a animalelor de companie care va infrumuseteaza existenta, caci si ele pot reprezenta factori de risc pentru copil daca el le deranjeaza sau le raneste, bietele necuvantatoare aparandu-se in mod agresiv, care v-ar putea rani copilul. ("Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai").
Copilul dumneavoastra nu va asculta? Va ignora sfaturile si va sfideaza ori de cate ori are ocazia? Vi se pare ca a ajuns de nestapanit? Nu il puteti controla? Nu mai reusiti a va intelege cu el? Vi se pare ca nu puteti comunica eficient?
Daca ati raspuns pozitiv la macar una dintre aceste intrebari, inseamna ca relatia dumneavoastra cu copilul este una mult prea permisiva, deoarece, pana in prezent, ca autoritate in familie, nu ati avut suficienta grija pentru a va consolida cu adevarat in fata copilului rolul de parinte si autoritatea care vine odata cu dobandirea acestui statut.
Un climat familial favorabil unei dezvoltari calitative a copilului depinde in primul rand de securitatea si de armonia din familie, mediul in care copilul incepe a se cunoaste pe sine si pe cei din jur. Siguranta pe care in primul rand parintii sunt datori a i-o oferi copilului ii confera acestuia acea stare de bine care-l ajuta copil sa faca si sa cunoasca lucruri noi, avand impresia ca, indiferent de rezultat, parintii vor fi intotdeauna plasa lui de siguranta, acele brate in care se va putea intoarce orice lucru rau ar fi facut, chiar fara a fi judecat prea aspru pentru purtarea sa. („Alcoolismul si paternitatea”)
Procesul de elaborare a regulilor in familie
A iti iubi copilul nu inseamna doar a ii face toate mofturile, a te conforma dorintelor lui. Daca tot e vorba de sentimentele pe care e normal sa le nutresti vis-a-vis de propriul copil, atunci trebuie avuta in discutie si protectia lui, de cele mai multe ori chiar de el insusi. Aici intervin limitele si regulile pe care parintii, inainte de a le comunica si a le discuta cu copilul, trebuie sa le gandeasca indelung inainte de a le elabora, tocmai pentru a eficientiza cat mai bine acest proces de controlare sanatoasa a copilului si a activitatilor pe care el le intreprinde in sau in afara familiei.
Aceasta autoritate parentala are rolul de a ghida, de a il orienta pe copil in vederea diferentierii intre ce este permis si ce nu, intre ceea ce e bine si ce e mai putin bine, valentele raului conturandu-se cu ocazia explicarii de catre parinti copilului de ce este nevoie a se trasa anumite reguli. Pe langa ele, trebuie sa se mentioneze si consecintele incalcarii lor, precum si pedepsele la care parintii vor recurge. Rolul punitiv, sanctionator al autoritatii parintesti, desi adesea e resimtit de catre cel mic ca fiind abuziv, nu lasa haosul sa se intaleze in sanul familiei, fiecare membru in parte cunoscandu-si astfel pozitia si indatoririle la care toti trebuie sa conlucreze pentru a se simti bine in mediul in care isi petrec cel mai mult timp din viata lor.
Autoritatea parintelui nu inseamna frica, ci respect!
Autoritatea pe care parintele o manifesta in legatura cu copilul sau presupune disciplinarea si responsabilizarea acestuia, dar nu e de mirare ca in mintea copilului apare teama/ frica si nicidecum respectul, asa cum ar fi dorit parintele. De aceea, trebuie avut mare grija de modul in care ii explicam copilului acest intreg sistem de reguli si sanctiuni, caci nu vrem sa il indepartam de noi sau sa ii cream impresia ca ii suntem dusmani.
Plin de impulsuri, care mai de care mai spontane, cu adrenalina pompandu-i in vene, copilul nu are capacitatea de a rationa, de a analiza toate aspectele riscurilor la care se supune atunci cand, in nesabuinta-i copilareasca, alege sa faca ce ii trece lui prin cap, in pofida a ceea ce stie ca parintii pretind de la el. Astfel, copilul devine confuz; nu stie ce sa aleaga: sa faca ce simte si ce vrea el sau sa asculte de parinti? Deoarece, in mintea lui, el este intotdeauna cel care are dreptate, mai mult ca sigur ca se va condamna singur la a trai unele suferinte: fie ca e mustrat de parinti, fie ca a ales sa ii asculte pe acestia si, in consecinta, nu a putut face ce era pe placul sau.
Tonul cu care isi refuza in mod corect un parinte autoritar copilul
Acel "Nu" pe care i-l servesti copilului atunci cand te afli in dezacord cu alegerile pe care el le face poate sa ii taie elanul sau sa il inhibe. Rolul autoritatii nu este acela de a ingradi gandirea copilului. Alaturi de restrictionare, parintele trebuie sa ii explice de ce a optat la aceasta lipsa de permisivitate, caci altfel se ajunge la „comunistul” „Pentru ca asa am zis eu si eu stiu mai bine ca tine! Tu esti mai mic si trebuie sa faci cum zici eu atata timp cat stai in casa mea si mananci la masa mea!” Astfel, acel "Nu!" trebuie urmat intotdeauna de un "pentru ca" explicativ. („Asertivitatea in educarea adolescentilor”).
Tonul prietenesc prin care se transmite un „Ar fi mai bine / Ar fi de preferat sa..” de catre parinte copilului ii face primului munca mai usoara. Copilul nu se va mai opune din start la tot ceea ce parintele ii comunica, in primul rand pentru ca datorita tonalitatii adultului, copilul va fi capabil sa inteleaga ca nu i se doreste raul, ca nu e vorba de o impunere fortata si irationala, ci ca toate demersurile acestea parintesti au loc in vederea asigurarii unui cadru optim pentru educarea lui ca om.
Fermitatea de care parintele da dovada atunci cand se impune in fata proprului copil nu trebuie prost inteleasa. A nu se confunda autoritatea parinteasc cu abuzul, fizic ori psihic. Copilul nu trebuie agresat, nici macar verbal, ci el trebuie educat pentru a constientiza! („Violenta verbala este tot o forma de violenta!”).
Prin schimbul de replici dintre cei doi, copilul intelege ca, in relatia lor, parintele este un model de urmat, astfel ca el e cel mai in masura in a da sfaturi, putand preconiza cum urmeaza sa se intample lucrurile in viata copilului tau tocmai pentru ca el deja le-a trait. Reusind a patrunde toate aceste subintelesuri, copilul pricepe faptul ca trebuie sa isi asculte parintele, sa nu iasa din cuvantul sau. Situatia diametral opusa ne aduce in prim plan un copil razgaiat, rasfatat, care e o adevarata provocare pentru parintii sai, cei care nu mai reusesc sa il stapaneasca, cel mic deseori reactionand violent, agresiv, atunci cand poruncile nu ii sunt ascultate si aduse la indeplinire.
Partea a doua >>