Se spune ca ”cea mai frumoasa perioada din viata unei persoane” este copilaria, etapa viagera in care copilul creste, isi dezvolta propriul set de reguli morale, evolueaza ca individ in societate, el urmand exemplul parintilor, cei ce au un rol hotarator in acest proces initiatic, de formare. Astfel, "cei sapte ani de acasa" se dovedesc a fi primiordiali in vederea obtinerii maturitatii scontate in materie de gandire si de actionare a copilului, viitorul adult de maine.

Avand in vedere ca odata cu nasterea nu se dobandesc automatismele necesare avansului existential, copilul nu are deprinderea de a diferentia binele de rau decat daca este instruit in acest sens prin puterea exemplului oferit de parintii grijuli. Asadar, parintii ar trebui sa fie preocupati in principal de a ii arata prin indicatii relevante copilului cum sa distinga, cum sa faca propriile alegeri si sa isi exteriorizeze manifestarile de vointa, adica sa gandeasca de unul singur, componenta emotionala urmand a se consolida pe acest fundament. Odata format acest tipar, creierul micutului se activeaza, generand impulsuri neuronale care, antrenate periodic, prin constinciozitatea si seriozitatea de care da dovada un parinte implicat afectiv, duc la incununarea cu succes a eforturilor parintesti, in final copilul ajungand sa fie capabil a emite propriile rationamente logice corecte. („Parinti si copii: momentul separatiei”)

Copilul, aflat la stadiul neinitiatului, are dreptul legitim de a ocupa o pozitie privilegiata in sanul famileii sale, el fiind la inceput de drum, neavand inca acele calitati imperios necesare pentru a se avanta in viata de unul singur, fara vreun suport oferit initial drept plasa de siguranta in caz de esec. De aceea sanatatea, dezvoltarea si educatia copilului trebuie luate in serios de catre parinti, ghizii micutului pana la atingerea maturitatii, acestia avand datoria morala de a-si stabili centrul existentei familiale in jurul celui mic.

Institutia familiei este primul grup social cu care intra copilul in contact. Acest mediu armonios, favorabil dezvoltarii durabile, trebuie asigurat in mod constant, caci puterea obisnuintei, a rutinei din interiorul relatiilor de familie, ii confera copilului siguranta unui camin, increderea ca are pe cine se baza, ca are la cine apela atunci cand apare o situatie neprevazuta, careia inca nu stie cum ar fi mai bine sa-i faca fata singur. Aici intervine suportul emotional, acea legatura puternica ce se creeaza nu doar intre parinti si copii, dar si intre acestia si restul membrilor familiei, fiind indicat ca, in copilarie, cel mic sa apeleze in primul rand la cei apropiati lui, nu la anumite persoane straine, care ar putea avea intentii ascunse, periculoase pentru siguranta copilului.

Odata cu schimbarile sociale survenite de-a lungul timpului, tipologia familiala a suferit modificari majore. Daca, initial, exista conceptia potrivit careia o familie este alcatuita in mod obligatoriu din doi parinti uniti prin taina casatoriei si copiii acestora, acum intalnim chiar si familii monoparentale in care doar unul dintre parinti ramane responsabil de soara copilului, ruptura parentala aparuta din diverse motive, obiective sau nu, precum: decesul unuia dintre soti, cresterea ratei divortului si a abandonului de familie. Se regasesc de asemenea si coabitarile (concubinajele) in care doi adulti decid sa aduca pe lume un copil, un subiect mult mai controversat fiind familiile gay, unele state din lume permitandu-le acestora in mod legal sa dobandeasca statutul de sot, implicit sa infieze copii. („Problemele copilului fara un parinte”)

Intr-o era a rapiditatii, in care totul se schimba de la o zi la alta, modelul clasic al unei familii nu trebuie absolutizat in mod exagerat, neimportand asa mult modul de organizare al familiei ca grup social. Indiferent daca e vorba de un copil legitim sau nu, daca e natural sau infiat, unic sau mai are alti frati, cel mic trebuie supravegheat, ingrijit si ghidat in viata, etapa copilariei avand astfel un rol edificator, pentru ca ea reprezinta startul oferit de familie de la care cel mic porneste, punct de plecare din care se pun bazele pregatirii pentru anii urmatori de existenta.

Ca parinti, pe langa suportul moral, constientizam ca si cel material trebuie oferit, ori el nu se realizeaza de unul singur, motiv pentru care ne vedem nevoiti a ne angrena in tot felul de proiecte ori slujbe prin care sa asiguram familiei, implicit si copiilor, cele necesare traiului zilnic, un minim existential urmarindu-se a se avea cu caracter de periodicitate, caci viata trebuie intretinuta zi cu zi, neputand fi pusa pe pauza in momentul in care problemele financiare ne dau batai de cap.

Solicitarea si stresul la care suntem supusi de job-urile pe care le avem duc la un aport mai putin implicat in viata de familie, caci intervalul de ore petrecute la munca reprezinta un minus la capitolul timp petrecut alaturi de copil. („Cum afecteaza stressul barbatii vs femeile”)

Evident ca cel mic resimte lipsa unuia sau a ambilor parinti din viata lui, intreband in mod constant unde sunt acestia, fiind nedumerit si intrigat de asemenea de situatia in care se afla, neintelegand de ce lipsesc figurile parentale din cotidianul lui, acel univers care nu inglobeaza prea multe persoane cunoscute atunci cand se afla inca in stadiul incipient al vietii. Parintele se scuza singur invocand motivul banilor, acea resursa de care el trebuie sa se procupe in vederea asigurarii unui trai decent pentru el, familie si copil. Tot el, parintele, se consoleaza la gandul ca tot ceea ce face e pentru binele copilului, pentru viitorul celui mic, uitand astfel sa se preocupe de prezentul micutului, etapa din care el lipseste, momente care nu vor putea fi retraite, odate pierdute ramanand la stadiul de amintiri.

In viata de familie se fac multe compromisuri. Astfel, in trecut se obisnuia ca, odata nascut un copil, familia sa-si prioritizeze optiunile si obiectivele, astfel ca de cele mai multe ori mama ramanea acasa, devenind astfel casnica, singurele ei indatoriri fiind cresterea copilului si intretinerea casei. Tatal era cel ce-si cauta un nou loc de munca, unul mai bine platit decat cel anterior detinut, caci avea de sustinut o gura in plus. Bineinteles ca surplusul de beneficii de la salariu nu venea in mod gratuit, intretinatorul de familie fiind obligat de circumstante sa presteze mai mult, mai bine, deci mai mult la slujba decat acasa, prezenta lui in viata copiluli scazand considerabil. S-au intalnit si cazuri in care mama sa fie cea care aduce banii in casa, iar tatal sa fie cel ce ramane cu copilul, insa aceste cazuri au fost prea putine.

Ideal ar fi ca ambii parinti sa se ocupe in mod egal de cresterea si dezvoltarea copilului lor, insa de prea putine ori are loc acest deziderat se transpune si-n realitatea materiala. Din contra, din ce in ce mai multe cupluri cu copii decid ca ambii parinti sa munceasca, pentru a face si mai multi bani, astfel ca se angajeaza o bona, sau se apeleaza la rudele mai apropiate, persoane ce devin astfel direct responsabile de educatia copilului de care, in mod normal, parintii acestuia ar trebui sa se indeletniceasca.