Chiar daca autoritatea parintilor pare, la prima vedere, un element inadecvat din educatie, el poate fi chiar benefic daca este implementat in asa fel incat cei mici nu isi dau seama de acest lucru. Uneori, trebuie sa ne spunem punctul de vedere pentru ca un copil sa nu faca o greseala pe care o va regreta in viitor. Desi este bine ca cel mic sa greseasca, pentru a dispune de experiente de unde poate invata, este recomandat, totusi, ca greseala sa fie evitata, dar acesta sa stie consecintele ce puteau sa urmeze.

De exemplu, in loc sa ne impunem dorinta prin a il „forta” pe cel mic sa ne asculte, putem sa o adresam cu ajutorul asertivitatii: „Nu crezi ca ar fi mai bine sa...”, „Eu am facut asa si uite ce-am patit, ce ai spune daca tu ai incerca in alt mod”, „Mie mi-ar placea ca tu sa...” sau „Eu as aprecia ca tu sa...”. Indiferent de modul in care doresti sa iti impui ideea, de cele mai multe ori, cu ajutorul unei educatii adecvate, cel mic ajunge, adeseori, sa te asculte pe tine, crezand ca este alegerea lui cea pe care a facut-o. In fapt, chiar este alegerea lui, dar dat fiind faptul ca „autoritatea parintilor” este un lucru implementat adanc in subconstientul copilului, el va „dori” sa ia decizia pe care i-ai „recomandat-o” tu.

Atunci cand autoritatea parintilor scapa de sub control, copilul poate dezvolta anumite boli psihice si tulburari de dezvoltare cognitiva si emotionala. Uneori, un copil poate dezvolta o anxietate, ceea ce poate duce, destul de rar, la depresie.

Desigur, nu este tocmai in regula sa il lasi pe cel mic sa faca ce vrea, dar nici nu trebuie ca acesta sa fie inchis in casa. Odata ce copilul nu se poate relaxa si este stressat, din acest punct de vedere, pe o perioada lunga de timp, atunci el dezvolta tulburari grave de atasament, nu se mai poate concentra si, prin urmare, scad abilitatile academice. Din pacate, in Romania, peste 25% dintre parinti dezvolta o educatie autoritara intr-un mod inadecvat, de aceea, in tara noastra, are loc una dintre cele mai mari rate din Europa privind numarul de cazuri de antisociabilitate.

Conform unui studiu ce a avut loc in Olanda, majoritatea copiilor care sunt antisociali au avut parinti autoritari, acestia neavand posibilitatea, adeseori, de a isi expune punctul de vedere sau dorintele proprii. Cu toate acestea, nici lipsa totala a autoritatii nu este recomandata, deoarece, conform aceluasi studiu, peste 75% dintre copiii care au o libertate deplina ajung, pana la varsta de 16 ani, sa intretina raporturi sexuale si sa consume mai multe tipuri de droguri ("Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: parintii britanici").

Asa cum ar trebui sa fie in orice aspect al vietii noastre, echilibrul este cel care sta la baza autoritatii parintilor. De exemplu, atunci cand un copil doreste sa iasa in oras, nu ii interzice acest lucru, ci spune-i sa se intoarca mai devreme, iar daca va intarzia, nu va primi o luna de zile bani de buzunar sau nu il vei mai lasa, data viitoare, cu prietenii sai.

Asadar, autoritatea parentala este extrem de importanta si benefica in educatia celor mici. Cu toate acestea, daca nu este implementata intr-un mod corespunzator, atunci acest lucru poate avea un impact dezastruos asupra psihicului si dezvoltarii generale ale copilului.

Daca acest element din educatia unui copil este efectuat in mod corespunzator, atunci copilul isi va dezvolta, cu usurinta, inteligenta emotionala si va ajunge sa fie social si va avea o stima de sine ridicata. Desigur, autoritatea parentala nu poate, de una singura, sa faca acest lucru, ci in combinatie cu mai multi factori ce influenteaza o dezvoltare si o crestere adecvata a copilului. Comunicarea, intelegerea, un mediu familial calm, si asa mai departe, sunt doar cateva dintre aspectele care duc, impreuna cu autoritatea parentala, la o dezvoltare generala foarte buna in randul celor mici.

Cu toate acestea, nu trebuie confundata educatia prin recompensa cu autoritatea parentala. In educatia prin recompensa, daca un copil face ceea ce trebuie va primi un „cadou”, in timp ce la autoritatea parentala acesta va continua sa aiba beneficiile pe care le-a avut, pana in prezent, fara a primi ceva nou.

Dar, la prima vedere, combinand aceste doua tipuri de educatie, putem scoate la iveala un nou tip ce ar putea sa aiba succes. De exemplu, am putea ca, atunci cand un copil asculta de ceea ce spunem, cum ar fi sa se intoarca mai devreme de ora 12 acasa, el sa isi pastreze „benficiile”, dar atunci cand ia, de exemplu, nota 10 la un test, sa ii oferim o recompensa.

Chiar daca cel mic nu a gresit, poti sa ii spui, de exemplu, modul in care vei reactiona si ce vei face daca va avea, vreodata, un exces de furie. „Nu iti interzic sa ai accese de furie, dar daca le vei avea vreodata, atunci nu iti voi mai da bani de buzunar o luna de zile” sau „Poti face absolut ce doresti, chiar si sa vii dupa ora 12, dar daca vei face asta, atunci vei merge pe jos la scoala tot anul”. Astfel, te poti asigura ca cel mic te va asculta, adeseori, avand si sansa de a lua propria decizie, desigur cu consecintele aferente.

Atunci cand cel mic are un exces de manie, este recomandat ca acesta sa se calmeze, de la sine, iar, dupa aceea, daca are o varsta adecvata, sa il intrebi de ce a facut acel lucru. Decat sa il certi, mai bine il „pedepsesti” in alte moduri si cauti, impreuna cu el, metode cu care sa se evite episodul, in viitor. Prin a il pedepsi cand are un comportament inadecvat, acesta va asocia efectele negative cu excesele de manie, de exemplu, si va incerca, pe cat posibil, sa le evite. In plus, odata ce va vedea ca tu reprezinti un sprijin pentru el, ajutandu-l in problemele pe care le are, va realiza ca „pedeapsa” este doar un mod prin care sa ii demonstrezi ca nu este bine ceea ce face. Daca cel mic are inteligenta necesara, va putea, de la sine, sa faca diferenta intre bine si rau, luand, cel mai probabil, in viitor, decizia corecta.

Daca esti sigur ca ai incercat tot ceea ce puteai, cum ar fi sa comunici cu el sau sa ii demonstrezi ca il intelegi si doresti sa il ajuti, dar efectele pozitive nu apar, atunci, probabil, este timpul sa apelezi la un ajutor din exteriorul familiei.

Daca cel mic nu raspunde la vreo metoda de educatie, mai ales cea legata de autoritatea parentala, este, intotdeauna, recomandat sa il duci pe acesta la un psiholog, el putandu-l ajuta pe cel mic sa isi rezolve problemele. Adeseori, unele probleme, precum excesele de furie, apar din cauza unor experiente ce au avut loc la scoala, acestuia fiindu-i rusine sau frica sa discute despre ele. Indiferent de problema pe care crezi ca o are cel mic, apeleaza, intotdeauna, la un medic specialist, pentru a putea rezolva, mai usor, problemele pe care acesta le are.