Australia este una dintre cele mai dezvoltate tari din lume, avand o crestere economica impresionanta chiar si in perioada crizei mondiale. Cum arata educatia intr-o astfel de familie din Australia, in care salariul mediu pe economie depaseste pragul de 2.000 de dolari? Parentalitatea si educatia in Australia sunt doua dintre lucrurile pe care le vom discuta in acest articol.

Acest articol este ultimul dintr-o serie care s-a vrut una educativa si care sa ne prezinte diferite tipuri si filosofii parentale din intreaga lume. Din aceasta serie fac parte urmatoarele titluri:

• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Scandinavi
• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Hispanici
• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Chinezi
• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Arabi
• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Africani
• Invata metode de a fi parinte de la alte culturi: Parintii Britanici

Pe scurt, parentalitatea este termenul folosit pentru un set de comportamente care caracterizeaza modul in care parintii interactioneaza cu cei mici. Datorita unor sumedenii de studii care s-au efectuat in ultimii 40 de ani, in ziua de azi stim ca parentalitatea joaca un rol extrem de crucial in cresterea celor mici.

Tipul de parentalitate promovat in Australia este cel legat de atasamentul emotional. („Atasamentul parental”) Parentalitatea de atasament, numita, de asemeni, si parentalitatea naturala sau instinctiva, este o abordare de educatie folosita de mii de ani. In mare, parentalitatea de atasament promoveaza intelegerea nevoilor emotionale si fizice ale copilului, pentru a putea construi o relatie puternica si, totodata, de durata, intre parinti si cei mici. O astfel de relatie poate fi construita doar prin intuitie si instinct, cum ar fi atunci cand „raspunzi” la plansul copilului, cand cere sa fie alaptat, delicatetea cu care il tii in brate, si asa mai departe. De fapt, parentalitatea de atasament nu impune un anumit set de reguli si nu inseamna, neaparat, ceea ce am exemplificat mai sus. Fiecare parinte reactioneaza in mod diferit la nevoile copilului, dar, atat timp cat cel mic primeste ceea ce isi doreste, cu o oarecare limita, are loc parentalitatea de atasament.

In primul rand, se construieste, in mod indirect, o relatie puternica intre parinti si copii, inca de la o varsta frageda. Cel mic se dezvolta si creste cu o incredere de sine puternica, dar si sensibil la experientele si reactiile altora din jur. Totodata, copilul se dezvolta mai bine, spre deosebire de altii, din punct de vedere psihic si fizic si poate fi disciplinat mai usor. Cei mici au o relatie mai puternica cu parintii si rareori vor gresi, deoarece nu vor sa ii dezamgeasca, in nici un fel, pe aceastia.

Pe scurt, acestea sunt aspectele pe care parintii australieni le dezvolta in privinta educatiei:

• isi urmeaza instinctul si intuitia
• invata sa raspunda (atunci cand este necesar) la plansul si necesitatile copilului
• alapteaza copilul pe o perioada lunga de timp (este demonstrat ca laptele matern contine foarte multi nutrienti extrem de benefici pentru o buna dezvoltare fizica si psihica)
• folosesc metode delicate de a tine copilul in brate si de a il adormi
• isi tin copilul aproape de ei, pe toata durata zilei
• chiar si pe timpul noptii, copilul doarme, pana la varsta de 2 ani, langa parinti (in propriul patut)
• mentinerea unui echilibru in mediul familial, deoarece acesta influenteaza, extrem de mult, modul in care se dezvolta personalitatea si caracterul unui copil

Desigur, nu isi poate lua copilul la munca, dar, pe langa orele petrecute la job, ea poate practica, in continuare, acest tip de parentalitate. Isi poate face o rutina in a il alapta dupa ce vine de la munca si sa petreaca, pe cat posibil, cat mai mult timp alaturi de fiul sau fiica ei, in afara orelor de lucru.

Totodata, in cultura Australiana, partenerul sau unul dintre bunici pot sa aiba grija de cel mic, daca ei adopta acelasi tip de parentalitate. Adeseori, din cauza educatiei pe care au primit-o, acestia au incredere deplina in parintii lor, lasandu-i pe mana lor pentru ca cei mici sa se dezvolte in aceeasi maniera cum au facut-o ei, chiar daca isi permit, fara indoiala, sa angajeze o dadaca.

Dar nu este neobisnuit in Australia ca o mama sa il aduca pe cel mic la munca, pentru a petrece cat mai mult timp cu acesta. In aceasta tara, este absolut normal (chiar recomandat) sa alaptezi la locul de munca, daca cel mic doreste acest lucru, pentru a nu ii lipsi acestuia nutrientii de care are nevoie pentru a se dezvolta intr-un mod corespunzator. Conform culturii din Australia, mama este cea mai importanta persoana din viata unui copil si, daca este posibil, aceasta trebuia sa petreaca foarte mult timp alaturi de cel mic, cel putin pana la varsta de 2 ani. („Concediul paternal si influenta acestuia in viata de familie”)

Este posibil ca, in unele cazuri, copilul sa ajunga sa dezvolte o stare emotionala foarte intensa, devenind foarte atasat de catre mama lui. Astfel, uneori, daca mama lipseste chiar si cateva minute din preajma acestuia, el incepe sa planga si, in viitor, sa dezvolte anumite probleme emotionale si psihice destul de grave. Dar, in aceste cazuri, parentalitatea de atasament promovata in Australia nu este efectuata in mod corespunzator. Copilul trebuie sa nu mai petreaca atat de mult timp cu mama pana la varsta de maximum 2 ani, cand tatal incepe sa aiba o relatie mult mai profunda cu el, fata de cum a avut-o pana in acel moment.

Adeseori, parintii exagereaza si tind sa ii protejeze prea mult pe cei mici. Intr-adevar, supraprotejarea poate fi un lucru bun in perioada copilariei, cand copilul are nevoie de atasament si un sentiment de siguranta, dar, odata ce acesta inainteaza in varsta si intra in adolescenta, aceasta poate avea efecte negative asupra dezvoltarii psihice si chiar fizice a celui mic. De aceea parentalitatea este un proces complex, in care parintii trebuie sa implementeze diferite metode in functie de perioada de varsta a copilului.

Conform studiilor, peste 87% din populatia australiana efectueaza o astfel de educatie, dar peste 25% intr-un mod incorect. Totusi, statul din Australia investeste, anual, foarte multi bani in educatie, aflandu-se pe primul loc in lume in aceasta privinta.

Asa cum este si in Romania, sistemul educational din Australia promoveaza 12 ani de scoala, acesta fiind impartit in 3 trepte: scoala primara, gimnaziu si liceu. Totusi, clasa a 11-a si a 12-a sunt cele mai importante, notele obtinute in aceasta perioada fiind cruciale pentru admiterea la o universitate. In acesti doi ani, elevii incep, deja, sa aleaga unele cursuri care sunt legate de facultatea pe care doresc sa o urmeze, baza materiei fiind invatata inca de pe acum. In comparatie, la majoritatea facultatilor din Romania, baza se invata, de obicei, in anul I de facultate.

Asa cum ati putut invata si in acest articol, parentalitatea de atasament este buna de folosit pentru a creste un copil, dar acest proces nu trebuie sa continue dupa o anumita varsta, pentru a nu risca aparitia unor probleme psihice si, totodata, emotionale in randul copiilor. Trebuie sa ne protejam copiii, dar intr-o maniera in care ei sunt constienti de acest lucru si nu se simt „sufocati”. Chiar daca un copil nu va recunoaste niciodata, el are nevoie de iubire si un sentiment de siguranta, dar, totodata, trebuie sa aiba si libertatea de a face ceea ce isi doreste, pentru a putea invata din greselile pe care le efectueaza.

Combinand mai multe tipuri de educatie, cum ar fi cea de atasament cu cea pe baza de recompense, copilul poate creste intr-un adult increzator in sine, cu un sistem emotional echilibrat si, totodata, inteligent.