Atunci cand un copil sau adolescent fura este normal ca parintii sa fie ingrijorati. Acestia sunt nedumeriti sau speriati cu privire la ceea ce a cauzat copilului lor comportamentul de a fura si se intreaba daca fiul sau fiica lor este un "delincvent juvenil."

Este firesc ca un copil foarte mic sa ia ceva care ii starneste interesul. Acest lucru nu ar trebui sa fie considerat furt pana cand copilul nu devine destul de mare, de obicei, intre trei si cinci ani, cand deja intelege ca a lua ceva ce apartine altei persoane este un lucru gresit. Parintii trebuie sa-si invete in mod activ copiii cu privire la drepturile de proprietate si respectul fata de ceilalti. Parintii sunt, desigur, modele de urmat. Daca ati venit acasa cu materiale (de exemplu stilouri, hartie) de la birou, sau v-ati laudat cu o greseala a angajatei de la supermarket care va dat mai mult rest, lectiile despre onestitate vor fi mult mai greu de inteles pentru copilul dumneavoastra. Este bine de retinut faptul ca majoritatea copiilor retin si preiau 10% din ceea ce li se comunica verbal de catre parinti, in timp ce pun in fapt pana la 90% din ceea ce vad ca fac parintii.

Desi au invatat ca furtul este gresit, copiii mai mari sau adolescentii fura din diferite motive. Un tanar poate fura pentru a face dreptate sau egalitate daca un frate sau o sora par a fi favorizati prin afectiune si cadouri. Uneori, un copil poate fura oferind un spectacol de curaj pentru prieteni, sau pentru a face cadouri membrilor familiei sau prietenilor sau pentru a fi mai acceptat de colegi. Copiii pot fura uneori dintr-o teama de dependenta, ei nu doresc sa depinda de nimeni, astfel incat isi procura intotdeauna singuri lucrurile de care au nevoie.

Parintii ar trebui sa ia in considerare daca copilul a furat din nevoia de a beneficia de mai multa atentie. In aceste cazuri, copilul poate exprima furie in incearcarea de a obtine afectiune de la parintii sai, obiectul furat poate deveni un substitut pentru dragoste sau afectiune. Ar fi bine ca parintii sa faca un efort pentru a oferi o mai mare recunoastere copilului ca membru important al familiei.

Daca parintii iau măsuri adecvate, in cele mai multe cazuri copilul se opreste din a fura pe masura ce creste mai mare. Psihoterapeutii specializati in psihologia copiilor si adolescentilor recomanda ca atunci cand parintii afla ca copilul lor a furat:

• sa spuna copilului ca a fura este un lucru gresit;
• sa il ajute pe copil sa plateasca sau sa returneze obiectul furat;
• sa se asigure ca copilul nu beneficiaza de furt in nici un fel;
• sa evite a trage concluzii gresite despre copil, sau sa prezica un comportament rau in viitorul copilului, sau sa spuna ca ei il considera de acum un hot sau o persoana rea;
• sa clarificati ca acest comportament este total inacceptabil in traditia familiei si a comunitatii;

In cazul în care furtul persista sau este insotit de alte simptome sau probleme comportamentale, furtul poate fi un semn ce indica probleme mai grave de dezvoltare sau probleme emotionale a copilului in familie. Copiii care fura in mod repetat, pot avea probleme cu increderea in ceilalti si formarea de relatii apropiate. Mai degraba decat sa se simta vinovati, ei pot da vina pe comportamentul altora, argumentand ca: "Din moment ce ceilalti refuza sa-mi dea ceea ce am nevoie, voi lua singur." Acesti copii ar fi bine sa beneficieze de evaluarea unui psihoterapeut.

In tratarea unui copil care fura persistent, un terapeut va evalua motivele care stau la baza nevoii copilului de a fura ai va dezvolta un plan de tratament. Aspecte importante ale tratamentului sunt in a ajuta copilul sa invete sa stabileasca relatii de incredere, de a se abtine sau a amana unele nevoi si de a instrui familia pentru a sprijini copilul in schimbarea catre o cale mai sanatosa de dezvoltare.