V-ati pus, vreodata, intrebari asupra modului cum parintii din alte tari isi cresc copiii? In ce constau diferentele culturale din acest punct de vedere si ce am putea invata de la ei? Pentru ca noi ne-am intrebat si raspunsurile pe care le-am aflat am dori sa le impartasim cu dumneavoastra, in speranta ca veti gasi aceste idei la fel de interesante pe cat le-am gasit si noi.

Pentru articolul de astazi, am vrut sa aflam de ce chinezii par a fi atat de buni la toate, atat de muncitori si de constiinciosi si care este diferenta de educatie care ii transforma in astfel de persoane. Desigur, nu putem nega rolul invatarii sociale („Tipuri de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”) insa, pana atunci, sa aruncam o privire asupra ideologiei parintilor chinezi.

In cautarea noastra, dupa secretul succesului maturitatii chineze, am dat peste un articol al unei mame apartinand acestei nationalitati, care isi incepea marturisirea spunand ce nu au voie sa faca fiicele ei. Desigur, noi suntem adeptii atasamanetului parental („Atasamentul parental”) si nu credem in restrictii, insa, se pare ca pentru acea familie functionau foarte bine. Copiii ei nu aveau voie sa:

• doarma la prietene
• sa iasa la intalniri
• sa oace in piesele de teatru de la scoala
• sa se planga de acest lucru
• sa se uite la televizor sau sa oace jocuri video („Pericolele jocurilor video pentru psihic si personalitate”)
• sa isi aleaga singure materiile extracurriculare
• sa ia alte note decat 10
• sa nu fie cel mai bun elev din clasa, cu exceptia gimnasticii si a teatrului
• sa cante la alt instrument in afara de pian si violina
• sa nu cante la nici un instrument.

Daca sunteti de parere ca succesul chinezilor in domeniile care necesita excelenta este doar un stereotip, trebuie sa stiti ca exista si studii care au aratat acest lucru. Acestea arata diferente foarte mari intre chinezi si restul populatiilor, atunci cand vine vorba despre parentalitate.

Intr-un studiu facut pe 50 de mame din America si 48 din China, 70% dintre mamele americance au spus ca „succesul academic nu face bine copiilor” si ca invatatul trebuie sa fie distractiv. Nici o mama chineza nu a bifat, insa aceste raspunsuri. Acestea credeau ca succesul academic reflecta un stil parental reusit, ca fiecare copil poate fi cel mai bun elev din clasa si ca daca acesta nu exceleaza la scoala, atunci exista o problema in stilul parental abordat!

Un alt studiu a aratat ca timpul petrecut de catre parintii chinezi impreuna cu copiii lor, zilnic, pentru activitati academice, este de 10 ori mai lung decat cel petrecut de catre parintii din alte tari! Pe de cealalta parte, copiii americani petrec mai mult timp facand sport, fata de cei chinezi.

In spatele aceste ideologii paternale se afla ideea ca „nimic nu devine distractiv decat in momentul in care esti cel mai bun la acel lucru”. Parintii chinezi cred ca un copil nu vrea, de bunavoie, sa exerseze (conditie necesara pentru a deveni bun), si de aceea le ignora preferintele, pana cand cei mici se obisnuiesc cu anumite situatii.

Desi pare sa nu corespunda in nici un aspec ideologiei parentale europene, cea chineza – aplicata intr-o anumita forma – poate aduce cu sine rezultate foarte bune, prin producerea unui cerc vicios. Practica, in sine, creeaza dorinta de si mai multa practica, implicit, acest lucru conducand la excelenta. Excelenta intr-un domeniu aduce o stima de sine crescuta („Stima de sine la adolescenti”) care va duce la si mai multa practica – cine ar inceta sa faca lucrul la care intr-adevar este bun?!

Odata ce un copil incepe sa exceleze la ceva, vine si recunoasterea sociala, admiratia si lauda, care aduc si satisfactie personala, cel mic capatand, astfel, o motivatie intrinseca, despre care stim, deja, din articolul „Tipuri de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi” ca este cea mai buna pentru invatat.

Acestea stau la baza increderii in sine, ceea ce va transforma activitatea care, odata, nu ii placea celui mic, intr-una dorita si apreciata.