Stadiile de dezvoltare au reprezentat, intotdeauna, o controversa in Psihologie, fiecare dintre parintii ramurilor acestei stiinte avand propriile denumiri si definiri pentru ele. De la Freud la Erikson, aceste stadii s-au concentrat pe aspecte separate ale acestora, tratandu-le din punctul de vedere pe care ei il studiau.

Astfel se face ca, astazi, taxonomia stadiilor de dezvoltare este una complexa, psihologii moderni abordandu-le din perspectiva curentului la care au aderat. Un lucru asupra caruia toti sunt de acord, insa, este ca trecerea de la un stadiu la altul implica si o criza, cauzata de schimbare si de acumularea unor noi cunostinte, acestea reprezentand subiectul articolului nostru de astazi.

In articolul „Stadiile dezvoltarii limbajului si problemele vorbirii”, am abordat crizele din punctul de vedere al vorbirii, iar in „Atasamentul parental” am spus ca fiecare varsta vine cu propriul bagaj de cunostinte pe care, daca nu le acumulam la momentul respectiv, ne va fi foarte greu sa le acumulam dupa ce acesta a trecut.

Dezvoltarea individuala incepe odata cu momentul conceptiei, desi multi dintre noi ignoram aceasta perioada, atunci cand ne gandim la perioadele de criza. Ea continua in perioada de dupa nastere, in copilaria timpurie si in adolescenta. Daca ele nu sunt tratate ccorespunzator, aceasta arie larga a stadiilor de dezvoltare pot lasa o sensibilitate mare fata de anumiti stimuli si lacune in capacitatile cognitive.

Influentele negative ale mediului se pot manifesta imediat sau pot sa nu aiba efecte pana cand dezvoltarea este completa.

Dezvoltarea ebrionara apare imediat dupa conceptie, atunci cand ovulul si spermatozoidul unesc informatia genetica – ADN-ul – fiecarui parinte, dand viata unui nou om. Adn-ul fiecarui ovul fecundat ofera o amprenta genetica unica, pentru fiecare dintre noi. Mediul poate rani acest ghem de celule, prin intermediul mamei, lasand semne care se pot manifesta mai tarziu, in viata. Ca de exemplu, producerea ovulelor si a celulelor care vor produce spermatozoizii incepe chiar din uter, desi aceste celule nu se vor maturiza decat la pubertate, astfel incat, daca intervine o schimbare in acest proces, viitorul copil se poate naste infertil.

Acest stadiu are un set de vulnerabilitati special, la factorii veniti din mediul exterior, care nu mai poate fi vazut la alte stadii de dezvoltare.

Perioada prenatala este, adeseori, divizata in 3 substadii: cea tuala – in general, la 2 saptamani dupa fertilizare, embrionara – de la 3 la 7 saptamani si fetala – de la 8 la 38 de saptamani. Totusi, factorii nocivi din mediul exterior, din punct de vedere statistic, mai degraba cauzeaza moarte decat rani copilului.

Majoritatea organelor incep sa se formeze in timpul perioadei embrionare, acestea continuand sa creasca si in timpul copilariei mici. In timpul perioadei de 3 -16 saptamani, influenta factorilor externi pot afecta aceasta dezvoltare a organelor si sistemelor, in aceasta categorie aflandu-se si creierul, locul in care constientul si inconstientul nostru „locuiesc”.

Ca de exemplu, daca in cea de-a 11-a saptamana apare o infectie cu rubeola, aceasta se poate solda cu surzirea fatului. Daca apare in perioada de dupa 16 saptamani, pe langa deficientele de auz, apar si probleme ale inimii. Un copil care se naste cu astfel de probleme, va avea dificultati grave pe parcursul vietii, nu doar din punct de vedere fizic, ci si psihic.

Odata cu prima zi de viata, copilul trece printr-o criza: mediul din jurul sau s-a schimbat, este asaltat de sunete, mirosuri si imagini noi, face cunostinta cu parintii sai si invata ca acestia sunt acolo pentru a ii indeplini nevoile, astfel incat se ataseaza de ei („Atasamentul parental”).

Dependenta sa fata de parinti este cea care va defini relatia dintre cel mic si tutorii sai, in anii care va urma. Daca cel mic se simte in siguranta, iar nevoile ii sunt satisfacute, atunci el va dezvolta si o dependenta emotionala fata de ei. In cazul in care acest lucru nu se intampla, apare neincrederea, care va marca toate perioadele urmatoare.

Iar acest sentiment de neincredere nu se va opri doar la cei din familia sa apropiata, ci se va rasfrange asupra tuturor persoanelor cu care el va intra in contact, de-a lungul vietii, asupra vietii si asupra propriei sale stime de sine („Stima de sine la adolescenti”).

Incepand cu al doilea an de viata, psihicul copilului il indeamna spre explorare, pentru adeveni, incet, incet, o fiinta independenta. Acum este momentul cand face primii pasi, cere ceea ce doreste („Stadiile dezvoltarii limbajului”), este macinat de curiozitate, muscand din lucruri si punand intrebari despre fiecare.

Daca nu ii este permisa aceasta explorare, fiecare pas si curiozitate fiindu-i controlata de parintii sai, el va dezvolta un sentiment de indoiala, care il va urma de-a lungul vietii. Va invata sa nu aiba curiozitati, sa nu isi asume riscuri si sa nu incerce sa traiasca experiente noi, din frica de a nu gresi. Si de aceasta data, stima de sine este afectata, in special daca parintii rad de greselile sale.

Acesta este momentul in care cel mic incepe sa constientizeze si lumea exterioara familiei sale, sa isi faca prieteni in parcul de joaca sau la gradinita, sa stea fara parintii sai si sa se pregateasca pentru scoala. Pe scurt, acesta este stadiul in care cel mic invata si simte nevoia sociabilitatii si se pregateste pentru trairea experientelor vietii alaturi de oameni straini.

De la sine inteles ca parintii trebuie sa incurajeze tentativele copilului de a isi face prieteni, de a discuta cu oamenii maturi si de a se descurca singur, ca de exemplu prin dormirea intr-o camera separata. Altfel, el risca sa devina introvertit („Timiditatea la copii: copil timid sau copil introvertit?”) sau sa nu isi dezvolte propria autonomie („Baiatul mamei”).

Odata cu inceperea scolii, copilul se trezeste intr-un mediu cu care nu era obisnuit pana acum. spre deosebire de perioada de pana acum, cand era centrul universului parintilor, cel mic se afla la concuenta cu ceilati colegi ai sai, iar invatatoarea ii masoara performantele tot timpul. Cunostintele care ii sunt predate nu mai sunt din aria sa de interes, iar o zi de scoala inseamna, de fapt, ca trebuie sa stea cate 50 de minute pe un scaun, pentru 10 minute de pauza.

Acum el invata responsabilitatea, competitia, colegialitatea si solidaritatea, modalitati noi de comunicare („Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”). Acum este si momentul cand, daca parintii sai nu vor fi multumiti de performantele sale scolare, criticandu-l adeseori si cerandu-i mai mult decat el poate oferi, poate dezvolta o teama de esec, o frica de responsabilitate si o stima de sine scazuta.

Despre adolescenta, sunt foarte multe randuri scrise, nu doar in cartile de specialitate, ci si pe site-ul nostru. Controversata si uneori plina de griji pentru copii, ea reprezinta o perioada in care fiecare zi este o criza pentru copil. Incercand sa-si caute drumul in viata si spre propria identitate, el trece prin modificari continue, care, pe fondul schimbarilor hormonale, creeaza reactii dintre cele mai nepotrivite.

Rolul parintilor este acela de a incerca sa il ajute si sa il sprijine in drumul sau spre propria identitate si sa nu incerce sa il inhibe, chiar daca aceasta ar fi in dezacord cu principiile lor morale. („Puntea dintre generatii: asta numesc ei dans?!”). In caz contrar, el risca sa intampine problemele care au fost dezbatute in articolul „Baiatul mamei” sau altele, precum frustrarile sau tulburarile psihice.

Opunerea parintilor la incercarile sale poate aduce cu sine crize de furie, acte de rebeliune sau chiar fuga de acasa.