Fiecare dintre noi ar vrea sa arate altfel decat o face. Unii am vrea sa fim mai inalti, altii mai scunzi, altii mai bine facuti si altii mai slabi. Dietele de slabit sunt un subiect foarte divers, care nu contine o formula universal valabila. Unii dintre noi, insa, continua sa le testeze, facandu-si rau nu doar fizic, insa si psihic.

Multe femei apeleaza la curele de slabire, in special dupa nastere, pentru a scapa de excesul de greutate acumulat in sarcina. Insa imediat dupa nastere, este foarte dificil de urmat un regim de slabire datorita necesitatii de a alapta, datorita lipsei de somn si a unui regim de veghe-somn fragmentat, etc. De aceea, majoritatea prospetelor mamici aleg de obicei sa urmeze un regim de slabire dupa intarcare.

De aceea, in randurile care urmeaza, vom incerca sa alcatuim un mic manual de psihologie a dietelor de slabit, prin care sa incercam sa delimitam riscurile de beneficii si sa devenim pe deplin constienti de pericolele ce ne pandesc, din dorinta de a avea un corp dupa ultimele norme sociale.

Cuvantul „dizabilitate”, folosit in acest context, poate speria sau, cel putin, ingrijora unii oameni. Totusi, asa este perceputa supraponderabilitatea in societatea zilelor de astazi. Ce ieri era „Femeia grasa e si frumoasa”, astazi este privit ca un handicap. Daca in tablourile lui Rubens putem admira „sunculite” revarsandu-se voioase, expuse ca arta, in revistele zilelor noastre, cate o echipa intreaga de oameni incearca sa faca modelul sa para mai slab. Iar asta ne afecteaza la nivel inconstient, chiar daca stim ca este gresit, la nivel constient.

Excesul de greutate se regaseste, insa, la aproximativ 30% din populatie. Asta inseamna ca unul din trei oameni este supraponderal, conform statisticilor, insa trebuie sa tinem cont ca in acestea au fost inclusi si oamnii din Africa, de exemplu, despre care stim, cu totii, cam ce greutate au! La un nivel mai realist, putem spune ca unul din doi oameni au o greutate peste limita „normala” admisa. In ciuda acestui lucru, insa, supraponderabilitatea este perceputa, la nivel social, ca un handicap.

Astfel, persoana obeza, cara dupa ea un stigmat care o afecteaza atat social, cat si emotional. Partea rea, insa, este ca, din frica de anu primi aceeasi eticheta, un numar foarte mare de persoane cu o greutate normala tine diete de slabire fara a avea nevoie.

Oamenii grasi sunt, adeseori, perceputi ca fiind neseriosi in relatia cu trupul lor. Totusi, nu credem sa intalniti, vreodata, o persoana supraponderala care sa se conformeze acestui stereotip. Dimpotriva, persoanele care sufera un exces de greutate sunt pe deplin constiente de acest lucru, dezvoltand, chiar, o frustrare, care, pe masura ce este atinsa prin contactele sociale ale individului, se adanceste din ce in ce mai mult, pana ce acesta ajunge intr-o stare vecina cu disperarea.

Exista, desigur, persoane supraponderale care se simt fericite si multumite cu corpul lor, si care, in plus, nu dau doi bani pe parerea celorlalti. Din pacate, acestia sunt extrem de rari, astfel incat ii putem considera cantitate neglijabila, din punct de vedere statistic.

Atunci, cu siguranta, „a fi gras”, a nu te incadra in standardele sociale, pare o cale sigura spre nefericire. Iar modelul fericit si demn de urmat pare cel afisat pe reclamele luminoase de pe strada, pe copertile stralucitoare ale revistelor, in reclamele pline de veselie ale televizorului. De aceea, tot mai multe persoane care se incadreaza in standardele medicale si au un indice de masa corporala normal, ajung sa se agate de diete de slabit si sa isi doreasca „idealul”, riscandu-si propria sanatate fizica folosind „retete minune” si pe cea psihica, creandu-si frustrari.

Oamenii plinuti se vad pe sine insasi neatractivi, aceasta atitudine reflectandu-se, in mod clar, in imaginea pe care ceilalti o au despre ei („Efectul Pygmalion. Cercul vicios care ne defineste rezultatele”). In cateva studii care au implicat copii, carora li se aratau poze cu copii obezi, acestia spuneau ca persoanele in cauza sunt mai putin placute decat cele in care erau copii normali. Totusi, asta se intampla abia dupa varsta de 5 ani, semn ca dezagreabilitatea fata de persoanele obeze este o chestiune invatata pe cale sociala! („Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”).

Asadar, a fi obez sau supraponderal, ne pune, clar, in dezavantaj, din punct de vedere social, emotional si fizic, fata de oamenii slabi. Cu cat mai plinuta este o persoana, cu atat mai dezavantajata este, si nu contestam acest lucru, stiut de toata lumea. Punctul in care o persoana decide ca are nevoie de o dieta de slabit, insa, variaza de la om la om si depinde de o multitudine de factori.

In primul rand, apare versatila intrebare „Cat de sanatos este un regim de slabit”, iar, mai apoi, cand riscurile implicate de obezitate sunt depasite de riscurile create de tinerea a prea multe diete. O a doua intrebare principala este cand ar trebui sa incepem sa ne facem griji in ceea ce priveste greutatea noastra si cand ar trebui sa nu ne batem capul cu acest aspect.

Atingerea si mentinerea supletii si frumusetii este o problema majora a femeilor tuturor timpurilor, asa cum o arata si astazi media. Acest comportament consuma o cantitate enorma din timpul, banii si energia majoritatii femeilor, lasandu-le foarte putin timp pentru alte activitati importante ale vietii. Insa tocmai femeile sunt cele care perpetueaza aceasta imagine a „corpului ideal” si nu barbatii, asa cum s-ar crede, prin cumpararea revistelor, cartilor de diete, ale produselor de frumusete si ale hainelor produse de catre designeri, refuzand sa isi promoveze propria imagine si refuzand sa accepte responsabilitatea acestui lucru.

Si, intotdeauna, a existat un „ideal” social al corpului feminin – motivele pentru acest lucru parand a isi gasi radacinele in surse politice si economice.

In secolul al XVIII-lea, in America, „idealul feminin” era un corp mare, bine lucrat, musculos si foarte fertil. In acea vreme, marimea si puterea erau foarte importante, pentru ca ajutau la supravietuire, femeile fiind, astfel, capabile sa munceasca pamantul. Cu cat mai multi copii putea aceasta sa faca, cu atat mai multi membri ai familiei existau pentru a ara. La fel se intampla si in Romania, in aceeasi perioada, dar si in multe alte state.

Pana in secolul al XIX-lea, insa, imaginea femeii ideale s-a schimbat in mod drastic. Atunci, femeia trebuia sa fie firava, aproape bolnavicioasa, palida si sa lesine des. Motivul pentru aceasta imagine era politic, deoarece, sclavia fiind acceptata, acestea nu doreau sa fie duse la munca fizica. Corsetul a fost la moda pana in anii 1920. Acesta a inceput sa fie din ce in ce mai strans i partea de jos, astfel incat idealul feminin al acelei vremi era o femeie diforma, a carei talie incapea in doua maini cu degetele unite. Problema aparea in faptul ca, odata cu micsorarea taliei se micsora si cavitatea toracica si, implicit, organele, astfel incat, la cel mai mic efort, femeia ramanea fara aer, lesinand. Acesta era un adevarat chin insa, dorind sa atinga idealul, femeile se supuneau acestei tendinte si chiar o promovau! Exista o competinte stransa pentru barbatii neinsurati, din moment ce femeile nu aveau posibilitatea de a se sustine financiar singure. Aceea era vremea in care feminitatea era sinonima cu fragilitatea, slabiciunea, gratia si romantismul. Frumusetea era definita prin paloarea pielii, talia mica si bustul mare.

Putem observa, isa, si in ziua de astazi, multe dintre mentalitatile de atunci: femei chinuindu-se pentru a intra in gratiile barbatilor, in ciuda faptului ca acum se pot intretine singure, tinand regimuri de slabit dintre cele mai drastice, pentru a atinge masura ideala, fiind in competitie cu alte femei, pentru atentia societatii. In ciuda acestei lupte continue a partii feminine a societatii noastre, cea masculina nu este, insa, de acord – aspect despre care vom discuta in alta sectiune a articolului nostru.

De-a lungul celui de-al XX-lea secol, forma femeii ideale s-a schimbatd e foarte multe ori. In anii 1920, femeia trebuia sa fie slaba si sa aiba un aspect cat mai seducator, pentru a fi acceptata social si a gasi un sot. In anii 1940, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, femeia trebuia sa fie, din nou, robusta, pentru a reusi sa lucreze in fabrici si sa isi castige painea. In 1950, perioada cunoscuta ca si „ra copiilore”, femeia trebuia sa arate „efertile”, insemnand sa afiseze o silueta de clepsidra, cu soldurile si sanii mari, semn ca poate naste multi copii. In anii 1960 si 1970, femeia trebuia sa fie, din nou, slaba, insa masculina, pentru ca tomcia incepuse o miscare pentru drepturile femeilor.

In anii `80, idealul varia. In reviste era prezentata o femeie slaba, sportiva, in timp ce societatea aprecia, mai degraba, femeile voluptoase, cu sanii mari.

Am facut aceasta scurta istorie a idealului feminin in ceea ce priveste corpul, pentru a demonstra cat de contradictorii sunt normele in aceasta privinta, de la an la an. Media prezinta femeia ca pe un obiect sexual. Scolile si religia cer o femeie casta si inocenta. Astfel incat, nu este de mirare de ce atat de multe femei sunt prinse intr-un vartej confuz intre doua decizii: a fi slaba sau a fi plinuta. Femeile societatii de azi se infometeaza sau mananca pana cand trupurile si mintile lor sunt prea afectate incat sa mai poata reusi sa se accepte asa cum sunt si sa se iubeasca.