In articolul „Sistemele alternative de educatie – o alegere inteleapta?”, am mentionat faptul ca, uneori, chiar parintii sunt cei care, prin greselile educatiei pe care o ofera copiilor lor, sunt cei care ingreuneaza acest proces, oricat de bun ar fi el in mediul scolar.

De aceea, in acest articol, vom discuta despre unele dintre cele mai des intalnite greseli de educatie pe care le fac parintii si de ce nu ar trebui ca acestea sa existe.

In mediul scolar, ni se ofera explicatii pentru absolut tot ceea ce invatam: ecuatia x exista pentru ca..., fenomenul y se intampla deoarece, etc. Parintii, insa, obisnuiesc sa nu explice de ce un copil nu ar trebui sa faca ceva, interzicandu-i respectiva actiune fara sa argumenteze motivele acestei alegeri.

In fapt, unui tanar ar trebui sa se explice de ce o actiune nu ar fi inteleapta, lasandu-i-se, insa, posibilitatea de a alege ceea ce are de facut, ca urmare a propriei judecati si a deciziilor sale. Parintii nu sunt facuti pentru a interzice, ci pentru a ne ajuta sa ne dam seama ceea ce este bine sau rau. Stim, cu totii, care sunt consecintele unui stil parental autoritar („Tu ce stil parental ai adoptat?”) si de ce ar fi bine sa il evitam, pe cat mai mult cu putinta.

Daca doriti, totusi, sa va asigurati ca adolescentul va face alegerea potrivita, va recomandam sa cititi articolul „Cum sa-ti faci copilul sa inteleaga mesajele pe care vrei sa i le transmiti”, unde veti gasi cateva modalitati foarte bune de influenta.

Totusi, aceasta regula nu se aplica si in cazul copiilor foarte mici. O argumentare in fata unui prescolar, nu va face decat sa submineze autoritatea parintilor in fata acestuia. La aceasta varsta, ar trebui sa evitam fraze precum „Vrei sa dormi?” sau „Nu crezi ca ar fi bine sa te speli pe dinti?” si sa le inlocuim cu propozitii ferme precum „Mergem sa dormim” sau „Hai sa ne spalam pe dinti”. Curiozitatea naturala a copiilor va va cere si argumente, insa asta nu ar trebui sa le dea de inteles ca au posibilitatea sa aleaga.

O greseala frecventa pe care o fac parintii, in special cei de adolescenti, este apelarea la emotiile acestora din urma, in speranta ca vor fi convinsi sa faca ceea ce doresc. Pe langa faptul ca stim, deja, ca nu vom obtine rezultate foarte bune, decat cel mult un sentiment de vinovatie din partea acestuia, riscurile acestei actiuni sunt indeajuns de mari, incat sa facem tot posibilul sa ne ferim de ea („Baiatul mamei”).

In aceeasi categorie de greseala intra si tinerea unui discurs foarte lung, in speranta ca, la un moment dat, copilul va intelege si ca daca ii vom aduce suficiente argumente, nu va face ceea ce nu dorim sa faca. Din pacate, insa, dintr-o cantitate foarte mare de informatii, inconstientul nostru selecteaza doar cateva pe care sa le retina, de obicei cele spuse prima oara. In articolul „Cum gasim bona perfecta? O lectie de psihologie behaviorista.”, avem un astfel de exemplu, al selectivitatii creierului nostru.

Este suficient sa va expuneti ideea pe scurt, intr-un mod logic si nicidecum emotional, pentru ca el sa o asimileze si sa o cantareasca. Intotdeauna, o discutie este preferabila unui lung monolog, astfel incat, daca acesta pune intrebari, raspundeti-i cu un ton calm si cu rabdare, pana va intelege pe deplin ceea ce doriti sa ii transmiteti. Mai multe pe acest subiect puteti citi in articolul „Noi metode de a imbunatati comunicarea dintre tine si copiii tai”.

Intr-adevar, daca ati auzit vreodata, in filme, expresia „Politist bun, politist rau”, aceasta este o tehnica de influenta care functioneaza foarte bine, dar in cazul strainilor. Atunci cand sunt implicate emotii si legaturi stranse, asa cum se intampla intr-o familie, ea nu face sa creeze decat frustrari si, in unele cazuri, chiar ura si, in timp, distanta fata de aprintele care a avut ghinionul sa joace rolul politistului rau.

O familie ar trebui sa fie un tot unitar si parintii ar trebui sa faca front comun, adoptand aceeasi atitudine si aceleasi ideologii. In momentul in care mama este mai permisiva, de exemplu, iar tatal mai autoritar, copilul devine confuz si, de cate ori va face o obraznicie, va fugi in bratele mamei sale, pentru a scapa de pedeapsa tatalui.

Tot aici trebuie sa mentionam si „ridicarea pedepsei” de catre unul dintre parinti. Drept exemplu, putem oferi situatia in care unul il pedepseste, iar celalalt ii spune ca poate iesi afara, contrazicandu-si, astfel, partenerul, in ochii copilului. Stim, deja, ca „Inconstanta in comportament” nu este deloc binevenita si ca familia ar trebui privita ca un singur individ, din acest punct de vedere. De aceea, este foarte bine ca, daca nu sunteti de acord cu ceea ce spune sau face partenerul, sa purtati aceasta discutie departe de ochii celui mic, pentru ca lui sa-i fie aduse la cunostinta doar concluziile.

Nerabdarea si oboseala fac parte din viata oricaruia dintre noi. Stressul („Cum afecteaza stressul barbatii vs femeile”) este un element al cotidianului cu care trebuie sa traim si sa invatam sa ne descurcam. Totusi, acesta nu ar trebui sa se interpuna intre noi si copilul nostru si sa il lasam sa afecteze aceasta relatie.

Vi s-a intamplat, vreodata, sa veniti obosit/a de la serviciu si sa ridicati tonul copilului mic care vroia sa va jucati cu el? Daca da, atunci trebuie sa stiti ca acest gen de comportament l-a facut sa se simta nedorit. Copiii nu inteleg ceea ce presupune oboseala de dupa o zi de munca sau cea psihica si, cu siguranta, nici nu vor realiza acest lucru, decat in momentul in care il veti respinge, prin vorbe sau simple gesturi.

In schimb, daca va simtiti intr-atat de obosit incat sa nu va puteti juca alaturi de el, pentru cateva minute, puteti sa ii explicati asta cu un ton calm si propunandu-i, in schimb, sa faca altceva, cum ar fi sa coloreze si sa vina sa va arate, dupa ce termina. Sau puteti sa va relaxati cateva minute facand o baie fierbinte, dupa care sa aveti suficienta energie cat sa va jucati cateva minute cu el sau, daca este mai mare, sa purtati o discutie.

Oboseala, nerabdarea sau grijile nu sunt o scuza buna pentru a ne respinge copiii si, in nici un caz, acestea nu ar trebui sa devina problemele lor. Fiecare varsta isi are propriile probleme si va veni o vreme cand si ei vor avea griji „de oameni maturi”. Pana atunci, rolul dumneavoastra este sa ii feriti, pe cat putinta, de ele.

Nimanui nu ii place sa ii fie date comenzi si, de aceea, nimeni nu reactioneaza bine la ele, incluzand aici si copiii. „Fa acum!” este o cerere care arata lipsa de respect si care ii spune copilului ca el iti este inferior tie („Eu te respect! Dar tu pe mine?”). Din pacate, multi parinti au obiceiul de a da comenzi copiilor lor, destul de des, iar asta nu poate avea decat doua posibile rezultate: fie la un moment dat copiii vor refuza sa mai asculte, razvratindu-se, fie se vor transforma in viitori adulti fara coloana vertebrala, carora le e imposibil sa refuze o alta persoana.

In locul ordinelor, o rugaminte ar da rezultate mai bune. Atunci cand lucrurile se intampla intocmai, puteti sa ii acordati recompense, sau, daca nu se intampla asa cum doreati, puteti da pedepse („Cum sa-ti faci copilul sa inteleaga mesajele pe care vrei sa i le transmiti”).

Este normal sa ne dorim ca cel mic sa isi atinga potentialul maxim, insa, uneori, pur si simplu cerem prea mult de la el. Imaginati-va cum ar arata viata dumneavoastra daca, pe langa faptul ca ati avea o responsabilitate precum scoala si invatatul, ar mai aparea si multe alte cereri, precum tot felul de concursuri, prezenta in toate momentele familiei, obedienta continua, etc. Asa e ca, la un moment dat, v-ati simti coplesiti si ati incerca sa fugiti cat mai departe de toate aceste cerinte?

Totusi, despre aceste aspecte vom vorbi intr-un articol viitor, mult mai complex, astfel incat aici ne rezumam doar la un sfat: Lasati copiii sa-si traiasca aceasta perioada fara prea multe responsabilitati, deoarece vor avea foarte multe atunci cand vor creste mari.