Acest tip de invatare era era cea mai folosita alternativa in jurul anilor ’90, cand aproximativ 1% dintre copiii din Statele Unite ale Americii urmau studiile acasa, fiind invatati de catre parinti sau alte rude. Parintii luau aceasta decizie, in acei ani, deoarece fie nu erau de acord cu modul in care scolile isi efectuau studiile, fie calatoreau foarte mult si ii doreau pe cei mici langa ei.

La sfarsitul secolului al XX-lea, in anul 1997, au iesit pe piata mai multe carti care promovau aceasta idee, ca cei mici sa renunte la scoala si sa fie invatati acasa. Acestea explicau cum metodele moderne de a studia nu sunt deloc practice, iar copiii puteau sa se descurce mai bine in viata daca invatau din experientele proprii si cu ajutorul comunitatii in care se aflau. Cu toate acestea, cel putin conform studiilor si rapoartelor efectuate, majoritatea copiilor care nu s-au dus la scoala au ajuns fie agramati, fie nu s-au putut adapta comunitatii din care faceau parte, deoarece nu au avut parte de socializarea cu altii de varsta lor, ajungand atat timizi, cat si introvertiti. Intr-adevar, o parte dintre ei s-au adaptat si au ocupat locuri de munca bune in comunitatea lor, dar acestia aveau o inteligenta nativa pe care si-au dezvoltat-o in mod indirect.

Intr-adevar, este posibil ca un copil sa poata fi invatat acasa chiar mai bine decat ar fi facut-o scoala. Dar, pentru acest lucru, este nevoie ca un parinte sa fie 8 ore alaturi de acesta si sa cunoasca exact de ce are nevoie cel mic. In plus, copilul are nevoie si de socializare cu altii de varsta lui, pentru ca, altfel, risca sa dezvolte unele probleme de personalitate care il vor bantui in perioada adulta („Adolescentii si socializarea”). In plus, in Romania este imposibil pentru un copil sa poata fi invatat acasa daca acesta doreste sa faca o facultate, deoarece, la noi, admiterea la o forma superioara de invatamant se face cu mediile din liceu, in timp ce, in Statele Unite ale Americii, aceasta se face cu un examen.

Scolile Krishnamurti reprezinta un concept al lui Jiddu Krishnamurti, in care invatamantul, pana la facultate, nu trebuie sa fie un sistem, ci, de fapt, o forma de prietenie intre profesor si elev, in care calitatile si atitudinile amandurora sunt studiate pentru a gasi ceea ce ii leaga pe ei. Conform lui Jiddu Krishnamurti, copiii se dezvolta prin a „copia” ceea ce vad („Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”), iar daca un profesor se comporta intr-un mod inadecvat, la fel o va face si copilul in viata de zi cu zi. Asadar, este nevoie de un profesor care exceleaza din orice punct de vedere, cum ar fi limbajul non verbal (copiat, de asemeni, de copii), vorbirea curenta, gestionarea situatiilor, si asa mai departe.

Scolile Krishnamurti nu promoveaza cultivarea inteligentei (asa cum o fac scolile moderne), ci a culturii generale, memoriei si abilitatilor. Profesorul, in acest tip de invatamant, nu se repeta, el doar ii ofera informatiile necesare si promoveaza, prin urmare, un stil de viata superficial si, adeseori, mecanic, neexistand un contact uman propriu-zis. Desigur, excelenta academica este necesara, dar o scoala trebuie sa aiba in componenta sa mai mult decat atat. Aici, copiii invata sa socializeze, isi dezvolta personalitatea si ceea ce reprezinta ei pentru societate. O scoala este locul unde un copil invata importanta cunostintelor si isi afla, totodata, limitele lui. Ea reprezinta locul unde un copil invata sa observe lumea si dintr-un mod obiectiv, nu doar subiectiv, incercand sa isi mascheze, in subconstient, egoismul.

Din punct de vedere structural, Scoala Krishnamurti este relativ unica, deoarece promoveaza o abordare simpla, fara prea multe metode sau cai. Cu toate acestea, unii dintre copiii care au terminat o astfel de scoala au pus accent pe excelenta academica, in timp ce altii pe ascensiunea spirituala.

Acest tip de scoala a fost conceput de catre Dr. Maria Montessori, unul dintre cei mai respectati pioneri in educatie si, totodatala, prima femeie care a ajuns doctor in Italia. Scolile Montessori promoveaza dezvoltarea naturala a unui copil, o formare sanatoasa a calitatilor fizice, mentale si spirituale. Dr. Maria Montessori zicea: „Daca unui copil ii sunt oferite conditiile prielnice lui, acesta isi va dezvolta, fara indoiala, personalitatea, potentialul, puterile si toate abilitatile lui, pentru a isi putea crea o identitate proprie pentru perioada adulta”.

Scolile Montessori au avut un succes incredibil, mai ales in Statele Unite ale Americii, cand, in anul 1997, existau nu mai putin de 3.000 de astfel de unitati. Acestea promiteau ca cei mici, care urmeaza cursurile lor, vor ajunge sa fie adulti capabili sa faca fata societatii, extrem de adaptabili, responsabili si doritori sa exceleze din punct de vedere academic.

Scolile Montessori creau conditii in care copiii erau pusi in situatii si activitati concepute sa le provoace intelectul, fizicul si indepedenta sociala. Profesorii din aceste scoli creeaza fise individuale ale copiilor, deoarece fiecare dintre ei invata si adapteaza informatia in mod diferit, iar cei din familie sunt considerati parteneri ai scolilor, deoarece ei sunt cei care il cunosc, cel mai bine, pe cel mic.

Aceste tipuri de scoli aveau cam acelasi concept ca „invatamantul la distanta” sau „ID” de la facultatile de la noi. Elevii nu erau obligati sa vina la curs, dar, in schimb, ei trebuiau sa se prezinte la examenul de final de semestru. Scolile deschise erau un mod de a combate tipurile de invatamant din anii ’70, in care era promovata autoritatea profesorilor, iar elevii nu erau lasati sa vorbeasca, decat atunci cand erau intrebati de catre cadrul didactic. Totusi, acest tip de invatamant a disparut, cu timpul, deoarece promova nesiguranta in randul copiilor, dar si un sentiment predominant de frica, care avea sa ii bantuie odata ce dadeau piept cu viata in perioada adulta.

Scolile deschise au fost concepute, in teorie, pentru a promova participarea elevului, mai mult decat cea a profesorului. Acesta se afla in clasa mai mult pentru a le explica acolo unde acestia clacau. De fapt, profesorul ii ruga sa citeasca, mai intai, lectia cu o saptamana inainte, pentru ca, in ora ce urma, acesta sa le explice, intr-un mod mai usor. Acest tip de invatamant s-a dovedit a fi unul foarte eficace, el efectuandu-se in multe dintre scolile private din tarile occidentale.

Scolile deschise sunt, de fapt, prima forma de invatamant in care nu era promovata, in nici un fel, o autoritate din partea profesorului. In ziua de azi, multe dintre aceste scoli isi pastreaza o evidenta bine documentata a fiecarui elev pe care l-au avut, iar, conform studiilor, peste 85% dintre acestia s-au adaptat societatii, locurile de munca ocupate de acestia fiind cel putin de nivel mediu. Astfel, s-a demonstrat si, in continuare, se demonstreaza, ca profesorul nu trebuie, sub nici o forma, sa fie agresiv cu cel mic, deoarece el promoveaza comportamentul pe care il afiseaza, copilul copiindu-l si aratand aceeasi agresivitate.

Scolile Waldorf se bazeaza pe studiile antroposofice (adica intelepciunea umana) ale lui Rudolf Steiner, care au avut loc la inceputul secolului al XX-lea. Ele promoveaza ideologii in care cei mici ajung sa fie adulti responsabili, liberi si activi, ceea ce ajuta la crearea unei societati pasnice. Desi profesorii spun ca tot ce conteaza pentru ei sunt copiii si ca promoveaza liberul arbitru al acestora, ei le „induc” oarecum acest stil de viata, prin invataturile pe care le ofera. Desi ar parea o idee buna, la prima vedere, ea reprezinta o manipulare care tinde sa ii schimbe pe copii in ceva ce nu sunt. Totusi, scolile Waldorf ii ajuta, din punct de vedere emotional si al intelectului, pe copii, sa faca fata lumii exterioare, semanand, oarecum, cu structura scolii Montessori. Amandoua sunt scoli private, in care copilul are un cuvant de spus, si se axeaza, in mare parte, pe necesitatile de dezvoltare ale celor mici. Totusi, este bine de stiut ca ambele scoli nu au fost studiate de catre persoane care ar fi putut avea o parere obiectiva, ci de acelea care deja credeau in filozofiile si structurile lor.

Scolile Waldorf se axeaza pe dezvoltarea copilului prin intermediul muzicii, artei si a dansului. Este lesne de inteles ca scolile Waldorf ofera un nivel de invatamant mai ridicat fata de scolile de stat, avand in vedere faptul ca rata promovarii la Bacalaureat pentru aceasta scoala privata a fost de 75%, in timp ce la stat a fost de 48%.

Daca bugetul va permite, este recomandat sa faceti un efort si sa incercati, cel putin un an, o scoala privata, deoarece aceasta pare sa dezvolte mai mult, fata de cea de stat, creativitatea si inteligenta unui copil. Asa cum am mentionat si in articolul „Sistemele alternative de educatie – o alegere inteleapta?”, insa, nu va putem spune care este cea mai buna pentru copilul dumneavoastra, ci, prin cunoasterea acestuia, dumneavoastra trebuie sa va dati seama care este cea care i se potriveste.