O perioada critica poate fi dificila pentru oricare dintre noi, insa, deja stim ca cei mici simt emotiile la un cu totul si cu totul alt nivel fata de adulti („Adolescentii si emotiile”). De asemeni, avem la dispozitie articolul „Problemele copilului fara un parinte”, din care putem vedea care sunt consecintele disparitiei unuia dintre parinti din viata celui mic.

Insa perioadele critice din viata noastra nu se rezuma doar la traume si emotii puternice. Prin critic putem intelege si lunile dinainte de bacalaureat, in care stresul atinge cote maxime („Examenul de bacalaureat si alegerea facultatii – Cum ar putea ajuta parintii?”), cearta cu unul dintre prietenii buni sau iesirea dintr-o relatie. Asadar, vom defini „perioada critica” ca acel moment de tensiune ridicata, prin care cel mic invata sa treaca peste problemele ce pot aparea in viata de zi cu zi. Sa nu uitam, totusi, ca insasi dezvoltarea umana presupune anumite perioade critice, despre care vom discuta in randurile care urmeaza.

Atat in psihologia dezvoltarii, cat si in biologie, o perioada critica este numita faza din viata in care un organism are o sensibilitate mai mare decat de obicei, la stimulii exteriori. Daca acest organism nu primeste stimulii adecvati, in aceasta perioada, poate deveni dificila sau chiar imposibila, achizitia unor functii, mai tarziu in viata.

Ipoteza Perioadei Critice afirma ca primii cativa ani din viata reprezinta momentul in care se dezvolta limbajul („Stadiile dezvoltarii limbajului si problemele vorbirii”). Dupa acestia, daca limbajul nu a fost achizitionat intr-un mod corect, achizitionarea lui se va face mult mai greu sau chiar deloc. Pinker a dezvoltat aceasta ipoteza si a stabilit ca este imposibil sa mai achizitionam un limbaj nou dupa terminarea adolescentei.

Pentru a intelege cum un copil se dezvolta si trece prin diferite etape, este important sa intelegem cum copilul primeste stimuli din mediul exterior, folosindu-i pentru a creste. Majoritatea psihologilor si biologilor sunt de acord ca exista perioade in dezvoltarea copiilor in care ei devin suficient de mari incat sa achizitioneze anumite abilitati pe care ar fi fost putin probabil sa le poata achizitiona pana la acea varsta.

Copiii sunt gata sa invete si sa dezvolte anumite abilitati doar in anumite momente ale dezvoltarii lor. Daca se doreste invatarea lor mai devreme sau mai tarziu, foarte rar acest fapt poate fi transpus in realitate. In schimb, ei au nevoie ca mediul exteriori sa le ofere stimulii potriviti, la momentul potrivit. Ca de exemplu, stim, deja, ca bebelusii pot creste foarte mult in primul an de viata, insa daca nu sunt hraniti corespunzator, nu vor putea beneficia de aceasta abilitate. De aceea, este foarte important ca parintii sa stie cand ar trebui sa isi lase copilul sa treaca printr-o perioada critica singur si cand este cazul sa intervina. Deoarece, in aceasta situatie, perioada critica poate fi exact stimulul de care el are nevoie pentru a achizitiona anumite caracteristici desirabile, precum responsabilitatea.

Se presupune ca cel care rateaza aceasta „fereastra”, in care trebuie sa primeasca un anumit stimul, nu va putea niciodata sa achizitioneze abilitatile acelea dupa ce aceasta „se inchide”. Mai concret, avem aceasta teorie chiar si intr-un proverb romanesc, care spune „Toate la timpul lor”.

De exemplu, pruncia este momentul in care cel mic invata ca poate avea incredere in parintii sai ca acestia vor avea grija de el si ca, in bratele lor, este in siguranta si este iubit. Insa, pentru acei copii care sunt crescuti in orfelinate, acest lucru este imposibil de invatat atunci si, chiar daca mai tarziu va fi adoptat, ii va fi foarte greu sa se simta in siguranta alaturi de noii sai parinti („Probleme pe termen lung cu copiii adoptati”). Au existat multe cazuri in care copiii care au fost crescuti in primul an de viata departe de o familie, nu au fost capabili sa isi manifeste afectiunea fata de familia adoptiva de mai tarziu.

Asadar, abilitatea de a te simti iubit si a avea incredere in ceilalti se invata in primul an de viata. Mai tarziu, ea va putea fi invatata foarte greu si, de foarte multe ori, tot vor exista ramasite ale neincrederii, in orice relatie.

La fel, pana la varsta de 5 ani, se invata limbajul si modul de a comunica. Daca in acest moment comunicarea din jurul celui mic nu este una accentuata sau, dimpotriva, traieste intr-un mediu plin de persoane sociabile si comunicative, acest lucru se va reflecta si mai tarziu, in felul sau de a fi.

Asadar, in functie de etapele de dezvoltare ale diferitilor curente psihologice, putem delimita 4 stadii principale:

• Pruncia (de la nastere pana la 2 ani)
• Perioada prescolara (2 – 7 ani)
• Copilaria mijlocie ( 7 – 11 ani)
• Adolescenta ( 11 – 22 ani). Unii autori prelungesc adolescenta pana la varsta de 24 de ani, insa aceasta depinde, insa, de maturizarea cortexului, putandu-se incheia undeva intre 22 si 24 de ani.

Copilul aflat la varsta copilariei mijlocii are nevoie sa i se explice schimbarile prin care corpul sau trece si sa discute cu parintii sai despre aceasta. In lipsa acestor discutii, pentru el va fi o perioada critica, sensibila, prin care nu va sti sa treaca. Ca de exemplu, acum este momentul durerilor de crestere, care pot ingrijora atat parintii, dar in special pe cel mic. Stim, insa, ca ele sunt normale si ca pot fi ameliorate cu ajutorul masajului sau bailor calde.

La aceasta varsta se invata stilul de viata sanatos, o conduita in acest fiind necesara a fi impusa din partea parintilor. Dieta alimentara sanatoasa, sportul, ingrijirea corporala – toate acestea ar trebui sa faca parte din rutina de zi cu zi a familiei, de pe urma carora cel mic sa ramana cu aceste obiceiuri pentru tot restul vietii.

Coordonarea ochi – mana se dezvolta intre 7 – 11 ani, si ea. Aceasta abilitate sta la baza desenului, a atentiei distributive, a soferiei si a multor altor activitati din viata de adult. De la sine inteles ce s-a intamplat de cei care nu au abilitati prea bune in aceste domenii in viata adulta, au ajuns astfel.

Conform lui Piaget, acest stadiu este cel in care se invata existenta consecintelor. Astfel, acum copilul se va gandi la ceea ce se poate intampla in momentul in care el face o actiune, fara a o face doar ca reactie la mediul inconjurator. Astfel, oferindu-i-se acum stimulii necesari ca sa inteleaga consecintele faptelor sale, el va deveni mult mai responsabil ca si adult si, de asemeni, se va gandi de 2 ori inainte sa actioneze.

La aceasta varsta este foarte important ca masa sa fie luata impreuna cu familia, pentru dezvoltarea unor abilitati sociale. Fie ca e vorba doar despre o masa o data pe saptamana sau cate una in fiecare zi, frecventa nu este neaparat importanta, ci mai degraba discutiile si atmosfera generala.

La aceasta varsta, copiii au nevoie doar de 9 ore de somn, intr-o singura repriza. Asdar, este necesar ca parintii sa renunte la obiceiul dormitului dupa-amiaza sau culcatului prea devreme, deoarece acum, cel mic trebuie sa se obisnuiasca sa se adapteze unei vieti mult maia ctive, cu responsabilitati si program de trezire de dimineata.

In adolescenta, insa, invatam mult mai multe lucruri. Poate si de aceea, este adeseori definita ca fiind o intreaga perioada critica pentru tineri. Incepand cu 16-17 ani si pana la 22-24 de ani, emotiile noastre sunt foarte vii si puternice, problemele care ne intereseaza fac parte dintr-o arie larga si, modul in care ne dezvoltam acum este definitiv si irevocabil pentru mai tarziu.

Acum creste dorinta de independenta si libertate si, modul cum reactioneaza parintii la ea este definitoriu pentru dorinta de independenta de mai tarziu. Pe scurt, daca adolescentului nu i se permite sa aiba suficienta libertate, exista doua riscuri: fie sa se revolte si sa devina acel om care are sa aiba tot timpul ceva de criticat, mai tarziu, fie sa se conformeze si sa devina un om moale, fara personalitate si care nu va putea sa isi urmeze propriile ganduri.

Tot acum apare si prima relatie de iubire despre care stim deja cum ar trebui parintii sa reactioneze si ce poate invata tanarul, din articolele „Sexualitatea copilului nu-i priveste pe parinti” si „Cand parintii nu sunt de acord cu relatia amoroasa a adolescentului”.

Poate va surprinde sa aflati ca adolescenta, ca si concept, este relativ noua. Pana nu de mult, tinerii treceau direct de pe bancile scolii in campul muncii, de la pubertate la perioada de adult. Acum, insa, a aparut chiar si conceptul de „tanar adult”. De aici, putem deduce cu usurinta ca acesta este momentul in care el invata sa se descurce singur, sa lucreze pentru banii sai, sa aiba responsabilitati.

Pe scurt, adolescenta este momentul in care tanarul isi descopera si isi invata identitatea, iar parintii trebuie sa ii ofere stimulii necesari pentru a face acest lucru. De aceea, o perioada critica in adolescenta este chiar indicata, pentru ca acesta sa poata trage, de pe urma ei, concluziile necesare pentru a face fata situatiilor de mai tarziu. Asadar, asa cum spun romanii, acum nu strica sa il lasati „sa dea cu capul de pragul de sus ca sa il vada pe cel de jos”, atat timp cat sunteti acolo ca sa il ridicati, in caz de nevoie.