Asa cum spuneam in randurile de mai sus, daca unele manifestari ale timiditatii si introversiunii se aseamana, ele sunt, totusi, fundamental diferite. Iata, mai jos, o comparatie intre cele doua:

Daca timiditatea stim cu totii sa o recunoastem, introversiunea poate fi un mister chiar si pentru persoana in cauza, cu atat mai mult pentru parinti. Una dintre metodele cele mai bune de a defini clar nivelul de introversiune al unui copil este aplicarea unuia dintre cele doua teste de personalitate prezentate mai sus. Daca, insa, nu doriti sa faceti acest lucru, exista si alte metode, mai accesibile.

Desi introversia este absolut normala, exista anumite semne ale ei care nu se potrivesc tiparului „normal” comportamental al unui copil. Daca cel mic nu are prea multi prieteni si nu pare sa se simta trist din aceasta cauza, daca are probleme in manifestarea unor abilitati sociale sau, daca, dupa o activitate sociala pare sa manifeste semne de oboseala, daca se bucura de timpul petrecut singur, in camera sa sau isi aranjeaza camera intr-o anumita maniera (exemplificata in randurile de mai sus), atunci este posibil ca gradul sau de sociabilitate sa fie acela de introvertit.

Totusi, este indicat sa luati legatura cu un profesionist daca vedeti aceste semne, deoarece ele pot fi si simptome ale unor tulburari de personalitate sau al unor alte probleme mai serioase, precum este depresia („Depresia in randurile copiilor”).

Parintii vad ca cel mic nu socializeaza la fel de mult pe cat o fac alti copii. Copilul lor prefera sa petreaca timpul singur, citind o carte sau facand alte activitati individuale, mai degraba decat sa iasa impreuna cu prietenii sai sau chiar sa si-i faca. Dorind sa isi „ajusteze” copilul la normele sociale, parintii vor aplica toate „trucurile” care functioneaza pentru un copil timid. Insa, ele nu vor schimba natura unui introvertit! Asadar, care sunt cele mai bune metode prin care putem ajuta un copil introvertit?

Primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa intelegem introversia. Introversia nu este nimic altceva decat o masurare a socialului, pe o scala: oamenii sunt mai introvertiti sau mai putin introvertiti. Ca oricare alta trasatura de personalitate (oamenii sunt mai precauti sau mai putin precauti, mai inventivi sau mai putini inventivi, etc) aceasta nu poate (si nu trebuie) fi „reparata”, ci face parte din natura noastra.

Odata ce introversia a fost pe deplin inteleasa si acceptata, veti putea sa recunoasteti mai bine preferintele copilului dumneavoastra. Si, odata ce veti recunoaste aceste preferinte, veti si putea sa le respectati („Eu te respect. Dar tu pe mine?”). De exemplu, introvertitii au tendinta sa aiba foarte putini prieteni. Daca vedeti ca fiul sau fiica dumneavoastra are doar unul sau doi prieteni, in timp ce alti copii au 5, s-ar putea sa va ingrijorati ca cel mic are probleme de socializare, daca nu stiti ce inseamna introversia. S-ar putea sa simtiti nevoia sa il incurajati sa isi faca prieteni noi, sa iasa mai des, sa participe la activitati care nu ii plac.

Daca, insa, intelegeti ceea ce inseamna introversiunea si calvarul care il reprezinta interactiunea sociala pentru introvertit, s-ar putea sa va placa faptul ca cel mic are doar doi prieteni, pentru ca stiti ca asta il face fericit.

Fortarea unui copil introvertit spre gasirea unor noi prieteni nu il va face sa fie mai sociabil, ci, dimpotriva, ii va intari convingerea ca interactiunile sociale sunt obositoare si, implicit, demne de evitat. In schimb, puteti sa va lasati copilul sa petreaca exact atat timp cat are nevoie in compania celorlalti.

Acceptarea copilului ii arata acestuia ca il iubiti. Ganditi-va cum se simte copilul ca si raspuns la comportamentul dumneavoastra. Doriti ceea ce este mai bine pentru el, asadar, daca il veti vedea ca este un singuratic, este normal sa il incurajati sa isi faca mai multi prieteni. Totusi, in cazul unui introvert, acest comportament il va face doar sa se simta neacceptat. Acesta poate incepe sa creada ca ceva este in „neregula” cu el si ca nu il iubiti din cauza acestei „defectiuni”. Altfel, de ce ati dori sa faca ceva care nu ii este specific?!

Trebuie sa ne amintim ca un copil este mult mai sensibil emotional decat noi („Adolescentii si emotiile”), astfel incat ceea ce ei simt nu este, intotdeauna, si ceea ce simtim noi. Chiar daca il iubim, atunci cand incercam sa il schimbam, poate interpreta acest fapt ca si cum nu ne-ar placea cum este. De aceea, este important sa il acceptam exact asa cum este.

Atunci cand intelegeti natura introvertita a copilului dumneavoastra, puteti observa ca cei din jur nu sunt capabili sa faca acest lucru si ca actiunile lor il incomodeaza. De exemplu, un profesor va poate spune ca cel mic are probleme cu socializarea si ca nu ii place sa stea impreuna cu colegii sai sau sa participe la activitatile de grup. S-ar putea, chiar, sa il oblige sa participe la astfel de activitati, ca sa ii creasca entuziasmul, insa deja stim ca acest lucru nu se va intampla.

Ceea ce trebuie sa faceti este sa ajutati profesorul sa inteleaga de ce copilului nu ii plac activitatile de grup, la fel cum alti copii o fac.

Ideea acestui articol este ca trebuie sa va intelegeti copilul introvertit si sa ii ajutati si pe ceilalti din jurul lui sa il inteleaga. Este posibil ca introvertitii sa nu fie, niciodata, sufletul unei petreceri, insa, cu siguranta, sunt unele dintre cele mai interesante persoane!