Un om sanatos este, asadar, in primul rand, o persoana care se accepta pe sine. Constientizarea eului, a competentelor proprii si sentimentul valorii personale, autentica stima de sine, sunt puternic legate de ceea ce vrem si asteptam de la viata. Este usor de inteles de ce: spre exemplu, un tanar care stie ca este capabil sa invete, sa inteleaga si sa fie inventiv intr-un anumit domeniu, isi va propune sa fie student la o universitate prestigioasa, in cadrul careia va putea fi ajutat sa isi dezvolte cunostintele si abilitatile pentru a excela intr-o profesie dorita. Daca, in acelasi timp, el are si convingerea ca in cele mai multe cazuri actiunile noastre, si nu ale altora, sunt cele care influenteaza decisiv atingerea anumitor scopuri, el va lucra si va actiona astfel incat sa-si indeplineasca dorinta. Daca asteptarile sale sunt scazute, insa, daca are o stima de sine redusa sau nu are incredere in societate si, mai ales, in rolul sau in societate, simtindu-se lipsit de control, ideea de a se inscrie la o universitate de renume i se va parea puerila, un vis nefondat, pentru care nu merita sa faca nici un efort. Convins ca nu va reusi, el nici macar nu va incerca.

Este foarte important, deci, sa ne incurajam copiii de mici atunci cand isi propun diferite scopuri si sa ii invatam ca actiunile lor au urmari concrete (atat in sens pozitiv, cat si negativ). Principiile dezvoltarii umane arata ca experienta timpurie influenteaza esential felul in care decurge existenta unui individ. Ar fi o neglijenta din partea noastra sa consideram ca lipsa implicarii copilului in diferite activitati in cadrul gradinitei, de pilda, nu il va afecta in nici un fel pe termen lung. Pe de o parte, spre exemplu, desenele sale sunt ignorate sau nu sunt apreciate de parinti, in ciuda faptului ca sunt reusite, copilul va ramane cu impresia ca munca sa nu are valoare sau pur si simplu nu este apreciata. Pe de alta parte, daca, bunaoara, in cadrul jocurilor el respecta regulile si altii castiga trisand sau daca, dimpotriva, fara a fi atent la reguli, este lasat sa castige intotdeauna de catre adulti, copilul va dobandi greu notiunea de responsabilitate a propriilor actiuni si nu va avea incredere in influenta a ceea ce face el asupra lucrurilor.

Bineinteles, expectantele inalte nefondate pot duce la un esec ce poate avea urmari grave din punct de vedere psiho-emotional. Insa o persoana dezvoltata armonios nu va ajunge cu usurinta in asemenea situatii. Este de dorit sa ne educam copii sa fie independenti in luarea deciziilor, sa aiba standarde proprii de evaluare personala, fara a fi excesiv ingrijorati de parerile celorlalti si rezistand la presiunea grupurilor. In acelasi timp, insa, ei trebuie sa invete sa dezvolte relatii eficiente cu alte persoane, sa fie deschisi si sa aiba incredere in oameni. Numai in acest fel vor fi capabili sa isi satisfaca nevoia de a oferi si de a primi afectiune. De asemenea, doar in cadrul unor relatii interpersonale pozitive isi vor putea asuma o responsabilitate sociala.

Nu ne dorim ca un copil sa isi inhibe talentele si sa nu isi dezvolte abilitatile pentru ca grupul sau social il influenteaza negativ, fie subestimandu-l si si convingandu-l ca nu este capabil sa faca ceva, fie inducandu-i ideea ca activitatile pe care le-ar putea face sunt nevaloroase. Pentru a-l educa sa ia singur deciziile cu privire la ce este bine pentru el putem incepe prin a-i oferi propriul exemplu. Atunci cand, de pilda, unul dintre parinti obisnuieste sa se supuna deciziilor celuilalt, renuntand usor la propriile idei, este foarte posibil ca membrul mai tanar al familiei sa ii urmeze exemplul. El poate fi influentat, de asemenea, si de parintele dominant, caz in care, cel mai probabil, se va indrepta spre cealalta extrema, nu vor fi deschisi spre ceilalti oameni si vor dezvolta cu dificultate relatii personale pozitive. („De ce este importanta pentru femei relatia cu tatal lor?”)

O alta metoda de a ne incuraja copilul sa fie independent este de a ii oferi posibilitatea sa aleaga. Cu totii avem impresia ca stim cel mai bine de ce are nevoie copilul nostru, dar a lua toate deciziile pentru el pana la o varsta inaintata, eventual fara a-l consulta, inseamna sa ii alteram libertatea si mai ales sa contribuim la incapacitatea sa de a avea grija de sine. Mai eficient ar fi daca l-am lasa sa isi aleaga singur hainele, l-am incuraja sa decida singur la ce liceu doreste sa mearga, intervenind doar atunci cand hotararea sa este intr-adevar nepotrivita. Explicandu-i de ce alegerea pe care ar fi facut-o nu ar fi fost in beneficiul sau, copilul va putea invata si sa fie deschis catre alte opinii, chiar daca se bazeaza de obicei pe propriile standarde.

Cel mai important este faptul ca, atata vreme cat reusim sa ne educam copilul astfel incat sa adopte un sistem de valori ce ii vor ghida actiunile intr-un sens pozitiv, ne putem bizui pe alegerile sale. Greseli vor fi comise oricum; trebuie sa fim constienti ca este imposibil ca toate deciziile noastre sa se dovedeasca intotdeauna a fi cele potrivite. Dar daca ajunge sa fie deschis spre noutate, daca este flexibil si eficient, stiind sa-si valorizeze propriul potential, fie ca este vorba de cunostinte, competente practice sau abilitati sociale ori personale, copilul nostru va sti sa se descurce si in situatiile mai dificile in care, inevitabil, se va afla la un moment dat. Avand un comportament calauzit de valori proprii, asumate constient si voit, el isi va defini sensul si scopul in viata, fiind capabil de a-si planifica optiunile si de a intampina aproape orice situatie.

Un principiu al dezvoltarii umane relevant in acest context este acela conform caruia o dezvoltare coerenta presupune schimbare si continuitate in acelasi timp. O persoana poate fi inteleasa numai in cadrul unor tranzactii permanente intre ea si determinarile externe. Altfel spus, copilul nu va avea pentru totdeauna o aceeasi viziune asupra vietii, iar aceasta nu doar deoarece el se schimba in timp, ci si pentru ca lumea in care traieste sufera mereu modificari. Daca abilitatile sale multumita carora astazi isi indeplineste sarcinile cu succes, maine nu vor mai fi suficiente, el nu va considera ca acum este lipsit de valoare, ci va sti ce trebuie sa invete si ce trebuie sa faca pentru a actiona in continuare conform acelorasi principii pe care le-a avut si pana acum, la fel de responsabil si cu aceeasi pasiune. Desi activitatile sale probabil vor fi altele intr-o luna, intr-un an sau in zece, desi comportamentul sau va fi diferite in anumite aspecte, avand un sistem de valori solid, tanarul educat in spiritul autenticitatii va ramane el insusi, in complexitatea sa.

Sa ne educam copiii in lumina acestor idealuri nu este, cu siguranta, simplu, dar este posibil. Eforturile pe care trebuie sa le depunem pentru a le insufla copiilor sa aiba asteptari inalte nu sunt atat de ordin imediat, cat constituie, in primul rand, o straduinta pe termen lung de a fi noi insine autentici. Dupa cum subliniaza si Madeline Levine, psiholog practicant american, in cartea sa „Educa-ti bine copiii” (Teach Your Children Well), sa avem asteptari exagerate de la copiii nostri, precum sa aiba in permanenta rezultate scolare extraordinare, sa fie primii la toate concursurile sau chiar sa ajunga sa castige foarte mult din punct de vedere financiar, poate fi distructiv. Insa a-i invata sa aiba ei insisi asteptari mari, sa vrea mai mult de la propria persoana si de la viata, in concordanta cu posibilitatile de care dispun, nu poate fi decat benefic. Sa isi dezvolte sinele autentic, insista si autoarea americana, este esential pentru fiecare om. Iar dincolo de nevoia de a ne educa proprii copii in acest sens, intalnim nevoia de a ne dezvolta noi insine, ca parinti, de a ne schimba perspectivele si comportamentul. Daca noi nu vrem mai mult de la viata, nu numai ca nu vom reusi sa ne invatam copiii sa doreasca mai mult, dar nici nu vom fi tentati sa o facem. Atunci cand, insa, incercam sa ii provocam pe copii sa aiba asteptari mari, inseamna ca noi insine, deja, vrem mai mult.