Exista doua aspecte care se intrepatrund ce ne intereseaza in articolul de fata: educatia si asteptarile de la viata. Pentru ca ideile sa fie cat mai clare, o abordare tehnica si care, la inceput, ar putea parea putin atractiv, este necesara. Sa incercam sa intelegem pas cu pas aceste doua chestiuni esentiale pe care obisnuim sa le consideram de multe ori evidente, chiar daca nu sunt.

Stim, cu totii, ca educatia nu se rezuma la procesul formal, integrat intr-un cadru institutional, scolar, caruia ne incredintam copiii. Educatia are si un caracter informal, incepe o data cu viata, si nu in prima zi de gradinita sau de scoala, si nu se termina atunci cand absolvim ultimul ciclu de invatamant. Dar mai important, trebuie sa constientizam faptul ca ne educam copiii chiar si atunci cand am crede ca nu o facem: nu exista lipsa de educatie, ci doar educatie neatenta, neinformata sau neasumata. („Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”)

Desi aparent neinteresant, ar fi de mare folos sa vedem mai intai care este perspectiva formala asupra educatiei in Romania. Nu ne intereseaza aici cat de bun sau rau este cadrul legislativ si nici o alta chestiune de ordin politic, ci doar ideile care ilustreaza felul in care este inteleasa educatia in societatea contemporana. Primele trei aliniate din articolul 2 din primul titlu al legii educatiei nationale (ianuarie 2011) prevad:

• Viziunea asupra educatiei: „promovarea unui invatamant orientat pe valori, creativitate, capacitati cognitive, capacitati volitive si capacitati actionale, cunostinte fundamentale si cunostinte, competente si abilitati de utilitate directa, in profesie si in societate.”
• Misiunea educatiei formale: „de formare, prin educatie, a infrastructurii mentale a societatii romanesti, in acord cu noile cerinte, derivate din statutul Romaniei de tara membra a Uniunii Europene si din functionarea in contextul globalizarii, si de generare sustenabila a unei resurse umane nationale inalt competitive, capabila sa functioneze eficient in societatea actuala si viitoare.”
• In fine, idealul educational: „dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si in asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru implinirea si dezvoltarea personala, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetateneasca activa in societate, pentru incluziune sociala si pentru angajare pe piata muncii.”

In contextul in care incercam sa vedem de ce si cum putem insufla copiilor nostri asteptari mai mari de la viata, poate parea contradictoriu faptul ca urmarim caracteristicile unui individ normal. Nu este nimic paradoxal si aceasta nu in virtutea unei comparatii intre normalitate si superioritate, ci intrucat a fi normal nu este echivalent cu a fi mediocru. Dimportiva, de multe ori normalitatea pare a fi o tinta greu de atins. Normalitatea nu intra in stricta opozitie cu anormalul pe care in mod obisnuit il intelegem intr-o maniera puternic peiorativa, ci reprezinta o directiva spre starea de bine, spre implinire. A invata o persoana sa astepte mai mult de la viata nu inseamna sa ii sugerezi sa caute extraordinarul, ci sa nu fie satisfacut de strictul oferit de societate si de propria persoana. („Nevoia de a fi nonconformist”)

Suntem oare cei mai multi dintre noi persoane normale? Sa ne raspundem singuri la aceasta intrebare avand in vedere cateva criterii stabilite de diferiti psihologi de-a lungul timpului. Pe de o parte, dupa spusele lui Erikson, pentru Sigmund Freud, ale carui teorii si astazi par excentrice multor oameni, normalitatea consta in a iubi si a munci. In acest sens, probabil ca majoritatea se incadreaza in aceasta categorie. Pe de alta parte, insa, un psiholog precum Albert Bandura, fondator al teoriei invatarii sociale, indica drept criteriu al normalitatii sentimentul autoeficientei si autocontrolul; cercetatorul american Carl Rogers, care se bazeaza pe o abordare umanista a psihologiei, considera ca doar o persoana autentica este si una normala; iar specialistul in psihologie pozitiva Charles Snyder afirma ca un individ normal este cel care dezvolta o viziune pozitiva, optimista asupra viitorului.

Iata numai cateva indicii ale faptului ca, daca dorim ca cei mici sa creasca armonios si sa fie normali in sensul de impliniti din punct de vedere pishologic, este necesar sa ii educam astfel incat ei sa astepte mai mult de la viata. Si pentru a vedea care sunt directiile pe care trebuie sa le exploatam pentru a le oferi o educatie completa copiilor nostri, o educatie care ar implica fara doar si poate expectante inalte de la viitor, sa trecem in revista ce inseamna starea de bine din perspectiva psihologiei sanatatii.

Asa cum in medicina exista parametri care semnaleaza starea de sanatate a unui pacient, psihologia a identificat cateva variabile ce indica bunastarea omului. Pe scurt, acestea sunt:

• acceptarea de sine sau stima de sine autentica;
• autonomia;
• controlul sau increderea in faptul ca in mod obisnuit avem capacitatea de a stapani situatiile in care suntem implicati;
• sensul si scopul in viata;
• relatiile pozitive cu cei din jur;
• dezvoltarea personala.