Cati copii ai? Unul, doi, cinci? Ok, sa spunem cinci copii. Ai avut ocazia, pana acum, sa observi cum se fac statisticile? O scurta recapitulare:

• se ia un esantion reprezentativ de subiecti. Un esantion reprezentativ inseamna un numar suficient de mare de subiecti care sa corespunda tuturor conditiilor care s-ar putea intalni. Mai concret, daca vrem sa studiem cati copii intre 6 si 11 ani din Romania au tulburari psihice, facem in felul urmator: a) aflam numarul copiilor din Romania; b) vedem ce numar de copii ar reprezenta, fara erori, acest grup, astfel incat sa putem polariza. De obicei, un esantion reprezentativ ar insemna aproximativ 25% din numarul total.
• se formeaza grupuri, incluzand grup de control, menit pentru a verifica daca datele obtinute pentru primul grup sunt intr-adevar valide.
• dupa ce studiul se termina (de obicei dupa cativa ani si mii de date stranse), el este supus analizei unui numar foarte mare de experti, din moment ce este publicat in revistele stiintifice.

1. Care crezi ca este sansa ca un astfel de studiu sa greseasca? Sau, mai bine: Ce cercetator crezi ca, dupa sute de mii de euro si ani buni investiti, ar permite ca studiul sau sa fie gresit?
2. Care crezi ca este sansa ca un astfel de cercetator sa fi luat in considerare si copii cu caracteristicile alor tai? Deja stii ca esantionul reprezentativ trebuie sa acopere toate cazurile posibile, nu?

Citind articolele de pe 7p, ce credeti, cine le-a scris are copii sau nu? Ele sunt bune, din moment ce exista un numar mare de cititori si sunt bazate, in mare parte, pe studii si observatii ale unor cazuri, rareori putand fi contestata vreo teorie lansata, deoarece au fost alese cele care au pus bazele psihologiei si au fost confirmate, devenind de la sine intelese. Mai mult, am primit si confirmari din partea parintilor, legate de aplicabilitatea lor, asadar ele nu se reduc doar la stadiul de teorii ci au si un spirit practic.

In viata de zi cu zi, insa, daca dam un sfat unui parinte (si nu o data am patit-o), suntem contracarati cu fraze de tipul „Cand ai sa ai copii ai sa intelegi” sau „Tu n-ai copii, nu-ti poti da cu parerea”. Si astfel, ne putem regasi in postura inginerului electrician de mai sus, care este contrazis de cineva care nu are suficiente studii in domeniu. Pentru a face o astfel de mama sa inteleaga unde ii este greseala (daca nu intervine ego-ul ei, intre timp), este nevoie sa o trecem prin toate teoriile si exemplele stiute, legate de respectivul aspect si, chiar si atunci, sansa sa o convingem este minima, desi stim sigur ca, de exemplu, violenta emotionala rezulta in suficiente tulburari psihologice incat exceptiile sunt aproape invizibile. („Violenta verbala este tot o forma de violenta!”)

De unde vine toata aceasta incapatanare si acest argument lipsit de logica? Iti readuc aminte despre teritorialismul explicat mai sus si mai adaugam cateva notiuni de Psihologie Evolutionista.

Care este scopul vietii, din punct de vedere evolutionist? Sa facem specia sa supravietuiasca. Ce spun mamele atunci cand nasc? Ca se simt implinite. Intr-un cuvant, un copil implineste scopul vietii, atat constient cat si inconstient. Cel fara copii, insa, nu a ajuns la acest statut. Cum ar veni, este inferior.

Insa, sunt si alte puncte din care poti sa privesti o persoana. Unul dintre ele l-am explicat mai sus: cunostintele asupra subiectului. Al doilea, acela in care fiecare trebuie sa aiba sansa sa isi expuna ideile si ele sa fie tratate obiectiv si nu respinse din start. Al treilea, ca exista sansa ca tu chiar sa gresesti, pentru ca fiecare dintre noi o face, la un moment dat. Pentru ca daca toate mamele ar sti mai bine, atunci nu ar exista atat de multe cazuri de copii cu probleme, si experti fara copii care se chinuie sa le trateze. Dar, pentru a face asta, este nevoie sa iesi din rolul de „mama” si sa intri in acela de „om”, care, uneori, are nevoie de sfaturi. Pentru ca a privi o opinie doar din prisma rolului de „mama” este o dovada de ignoranta.

Iar adevarul este ca, fara copii sau cu copii, toti oamenii sunt egali si ca fiecare poate avea o parere viabila. E exact ca in sport: toti ne dam cu parerea despre cum ar fi trebuit sa joace mai bine o echipa, insa nici unul dintre noi nu este antrenor. Iar daca in alte aspecte ale vietii putem face asta, de ce sa nu putem si atunci cand vine vorba despre maternitate? Pana la urma, cele mai luminate minti ale tuturor timpurilor nu au avut mostenitori, asta incluzandu-i si pe cei care au nascut unele dintre cele mai mari teorii din Psihologia Copilului.