Stima de sine care se formeaza in perioada adolescentei este strans legata de stima de sine pe care copilul a avut-o pana in acest moment. Normal este ca daca un copil a avut o stima de sine scazuta in copilarie, aceasta sa fie la fel si cand atinge pragul adolescentei. La fel si pentru stima de sine crescuta. Dar, desi asa se intampla in majoritatea cazurilor, unii copii isi maresc stima de sine in adolescenta in functie de o serie de factori. Daca, pana acum, accentul era pus pe parinti si educatori, de la varsta cand copilul se considera a fi un mic adult, influentele cele mai mari apar de la colegi si prieteni, de la grupul cu care isi petrece timpul.

Pe langa multitudinea de schimbari care se realizeaza in perioada adolescentei (pe plan fizic si psihic), tanarul se confrunta cu dezvoltarea constiintei de sine. Astfel, el doreste sa devina unic fata de cei din jurul sau, sa realizeze actiuni si fapte care sa ii puna in evidenta creativitatea si excentricitatea sa. Dorinta generala a adolescentului este sa isi intreaca prietenii, pentru a putea fi iesit din comun. Din pacate, acest lucru se intampla atat la comportamentele sociale dezirabile, cat si la cele deviante.

O mare importanta in perceptia propriei persoane este imaginea corporala, deoarece adolescentul devine mult mai preocupat de felul in care arata, atat caracteristicile cu care se naste, cat si cu modul in care se imbraca si cum apare fata de cei din jurul sau.

Dificultatile, lipsa motivarii sau a implicarii intr-o activitate si interesul pe care il acorda reusitei sunt factori influentati in mod direct de stima de sine pe care o are un adolescent. Aceasta se formeaza in functie de aprecierile primite de la parinti, educatori, profesori, colegi, prieteni etc. pe tot parcursul timpului, putand fi pozitive sau negative. Asadar, dispozitia mentala si tipul de stima de sine pe care le are adolescentul il obliga sa reactioneze intr-un anumit fel fata de esec sau reusita.

Daca, in copilarie, stima de sine ne pregatea pentru situatiile mature de care urma sa ne lovim, acum ajuta la conturarea a doua necesitati indispensabile propriei persoane, si anume cea de a fi iubit si cea de a fi competent.

Nevoia de a fi iubit cuprinde necesitatile adolescentului de activitate sociala, dorinta de a avea parinti cu care sa interactioneze, un grup de prieteni in care sa fie acceptat, clasa in care sa aiba succes la invatatura.

Formarea unei stime pozitive, la adolescenti, se realizeaza prin punerea in balanta a asteptarilor pe care ceilalti (parinti, profesori, familie) o au de la ei si realitatea pe care o poate atinge. Daca un parinte nu este niciodata multumit de rezultatele la invatatura ale unui tanar, acesta va ajunge sa dezvolte o stima de sine scazuta, considerand ca nu este in stare sa faca nici un lucru bine, singura "calitate" a lui fiind sa ii dezamageasca pe cei dragi lui. Astfel, activitatile indezirabile (absenteism scolar, esec scolar, comportamente ilegale si deviante) ajung sa reprezinte modul in care se revolta fata de nereusita sa, considerata astfel de catre parinti, considerand ca nu este capabil sa faca nimic altceva. Multumirea sa apare atunci cand gasca este dispusa sa il accepte, indiferent care ar fi rezultatele sale la scoala.

C. Andre si F. Lelord ne atrag atentia asupra a trei comportamente specifice ale stimei de sine, comportamente care se afla intr-o relatie de interdependenta si care sunt foarte importante in formarea unei stime de sine ridicate.

1. Iubirea de sine nu ar trebui sa se realizeze in functie de anumiti factori. Adolescentul trebuie sa se iubeasca pe sine, indiferent de caracteristicile sale. Astfel, defectele, limitarile, esecurile, infrangerile trebuie acceptate ca parte din fiinta sa, iar constientizarea si acceptarea aspectelor negative ne conduce spre o stima de sine ridicata si spre dorinta de a infrunta esecurile. Pe de alta parte, un adolescent care se iubeste pe sine va forma relatii cu cei din jurul sau mult mai usor, va fi mai stabil emotional si va sti cum sa accepte o critica constructiva.
2. Conceptia de sine se bazeaza foarte mult pe subiectivitatea persoanei si presupune increderea pe care o avem asupra sinelui. Astfel, adolescentului ii va fi mai facil sa isi realizeze planuri de viitor pe placul sau, realizabile ori ba, dar spre care sa aspire si care sa ii dea motivatia de a merge mai departe. Lipsa sau limitarea conceptiei despre sine va produce un handicap in dezvoltarea unui tanar, acesta devenind dependent de alta persoana, care va lua deciziile cele mai importante in locul lui.
3. Increderea in sine provine, de regula, din educatia pe care o persoana a primit-o de-a lungul timpului in familie sau la scoala. Desi pare mai putin importanta decat cele anterioare, acest comportament, pe langa faptul ca este usor de observat, are scopul de a cali adolescentul pe masura ce trece printr-un esec, acceptarea evenimentelor neplacute si trecerea cu brio peste acestea.

Parintii isi pot sustine copiii in doua moduri, conditionat si neconditionat, acestea favorizand crearea unor tipologii specifice si generale de copii. Exista patru tipologii de copii care se dezvolta in functie de sustinerea din partea parintilor:

1. Copilul rasfatat – sustinere neconditionata: copilul primeste sustinerea din partea parintilor sai, oricare ar fi situatia in care se afla, dar nu este pregatit sa accepte dragostea celorlalte persoane din jurul sau;
2. Copilul dresat – sustinere conditionata: parintele isi va sprijini, de regula, copilul cu conditia ca deciziile luate de acesta sa fie in concordanta cu deciziile care parintele crede ca sunt bune;
3. Copilul deschis – sustinere conditionata si neconditionata: idealul este ca un copil sa primeasca ambele tipuri de sustinere din partea parintilor sai pentru a putea dezvolta o stima de sine ridicata;
4. Copilul abandonat – lipsa oricarui tip de sustinere: ignoranta parintilor va avea un efect major negativ asupra stimei de sine a adolescentului, determinand lezarea acesteia.

Abuzul este o forma indirecta de a face adolescentul sa creada ca nu este bun de nimic si ca, orice ar face, va fi tot timpul inferior celorlalti.

Abuzul fizic sau psihic pe care parintii il fac asupra adolescentului ii dau de inteles ca este o persoana fara aparare si ca parintii ii vor fi tot timpul superiori. Desigur, aceasta parere este una falsa, de fapt persoanele care abuzeaza fiind, adesea, inferioare victimelor lor, cel putin din punct de vedere al dezvoltarii psihologice. Repercursiunile abuzului continuu constau in inchiderea in sine, frica de a intretine relatii cu persoanele din jur si posibilitatea aparitiei comportamentelor deviante (ca urmare a stimei de sine scazute).

Aceasta deficienta emotionala poate fi corectata cu multi ani de terapie si cu ajutorul unui specialist in care adolescentul capata incredere. Din pacate, pana ca stima de sine sa ajunga la un nivel acceptabil, tanarul va trece prin multe esecuri, dar datoria psihologului este de a-l invata cum sa-si accepte esecurile si cum sa incerce sa se iubeasca pe sine pentru a putea sa reuseasca pe plan social.

In primul rand, o persoana nu isi poate creste stima de sine decat daca este constienta de faptul ca la momentul actual, are un mare dezavantaj din acest punct de vedere.

Impacarea cu sine este unul din cele mai importante aspecte care trebuie luate in considerare. Adolescentul trebuie sa fie capabil sa isi accepte esecurile si greselile si sa se ieste pe sine insusi, astfel invatand de fapt sa extraga ce nu a mers conforma planului si data viitoare sa reuseasca sa o faca mai bine.

Sistemul propriu de valori este, de regula, in concordanta cu sistemul de valori al societatii in caer un adolescent traieste. In general, pentru a putea dezvolta o stima de sine ridicata, un adolescent trebuie sa isi impune anumite standarde la care sa se ridice, deoarece standardele pe care cei din jurul sau le impun pot fi mult mai ridicate decat poate acest adolescent sa faca.

Indepartarea gandurilor negative, inclusiv a dezamagirii personale, si concentrarea pe gandurile pozitive pe care un adolescent le are. Daca un adolescent considera ca este un ratat din punct de vedere scolar (chiar daca nu este in totalitate adevarat), el va incepe sa se comporte in acest fel, iar, inevitabil, si cei din jurul sau vor incepe sa aiba aceeasi parere. In cazul in care concentrarea se face asupra gandurilor pozitive, adolescentul este capabil sa se ridice la propriile asteptari, va avea o stima de sine mai ridicata, iar cei din jurul sau (parinti, profesori, colegi, prieteni) vor incepe sa aiba o imagine pozitiva despre persoana sa.

Oricare ar fi situatia, adolescentul cu o stima de sine ridicata sau scazuta, este momentul sa incepem de la zero. Adolescenta este o etapa foarte importanta din viata, bazata pe dezvoltarea complexa a persoanei, si daca dorim cu adevarat, putem sa realizam schimbari majore care sa schimbe stima de sine, modul in care suntem priviti si reusitele pe care le vom avea.