„De ce consuma adolescentii droguri sau alcool” stim deja, ce nu stim, insa, e cum sa ne confruntam cu situatia, intr-un mod pozitiv si benefic, daca acest lucru se intampla.

Ideea acestui articol a pornit de la un caz real, citit pe blogul unui psihoterapeut, in care un parinte cerea ajutor pentru a sti cum sa gestioneze situatia si isi expunea propriul plan. Ce era frapant, insa, era ca gandirea parintelui era concentrata mai mult pe dorintele sale decat pe ale fiului sau, pas de pornire foarte gresit. Avand un nivel de educatie inalt si suficient de multa dorinta ca „lucrurile sa fie bine”, parintele respectiv era in cautarea tratamentelor medicamentoase, a solutiilor psihologice pentru tratarea dependentei la copii, a crearii unui plan bine pus la punct si asa cum dorea el. Intentii laudabile, am putea spune la o prima vedere, nu si dupa ce scrisoarea sa a fost supusa analizei psihoterapeutului si s-a dovedit ca nu cel mic era cu probleme, ci cel mare...

Pe un alt blog, am citit o fraza care mi-a ramas in minte: „Parintii pierd razboaie, despre care nici nu stiu ca exista”. Parintele exemplificat in randurile de mai sus a povestit, mai apoi, cum fiul sau l-a introdus in termenii lumii adolescentilor, cum afla surprins despre „trip-uri”, „gloante” si alte denumiri din jargon-ul celor care consuma droguri, cum a putut afla exact cauza pentru care fiul sau se droga...

Dar toate acestea, abia dupa ce a decis ca este mai bine sa il izoleze, sa ii caute tratamente medicamentoase, sa ia decizii in numele binelui sau.

Asa cum spuneam in articolul „Pericolele jocurilor video pentru psihic si personalitate”, o dependenta are, intotdeauna, alte cauze, de obicei de ordin psihologic, ea reprezentand doar un efect al acestora. Daca parintele ar fi ascultat si comunicat, intai, cu cel mic, altul ar fi fost planul sau de combatere si altele metodele aplicate, nicidecum izolarea sociala a celui mic sau umplerea sa, pana la refuz, cu diferite pastile.

Nu am putut sa nu remarc si delirul in care intra un parinte care afla ca fiul sau se drogheaza. Imi aduc aminte, amuzata, reactia mamei mele, din momentul in care mi-a gasit esenta de aromaterapie care avea eticheta „cannabis” pe ea. Atunci a fost momentul in care am realizat ca parintii de astazi nu au minime informatii despre droguri. Din nou, imi aduc aminte frenezia de pe Facebook cu un mesaj motivational, care avea mii de share-uri si care spunea „Nu trag un fum, am treaba, sunt preocupat sa imi traiesc viata”.

Ori, astfel de reactii, nu pot decat sa arate ignoranta celor care le spun si sa provoace un efect contrar decat cel scontat din partea consumatorilor. Nu poti sa ii spui unui copil ca este „rau sa consumi marijuana”, daca nu stii despre ce vorbesti. Si, adeseori, consumatorii sunt cei mai informati in privinta efectelor, astfel incat, pentru a castiga o astfel de batalie, este necesar sa fii la randul tau informat, pentru ca argumentele bazate doar pe zvonuri vor fi, adeseori, luate in deradere si neascultate.

Intr-adevar, asupra etnobotanicelor – droguri relativ noi – inca nu s-au facut suficiente studii pentru a sti exact ce efecte pe termen lung au, ce contin sau cum pot fi combatute. Dar, in cazul drogurilor usoare, informatia abunda. Desigur, ea trebuie trecuta prin propriul filtru, deoarece – asa cum bine stim – pe internet pot fi gasite tot felul de date, mai adevarate sau mai putin adevarate.

El, fiul si nu copilul tau, omul consumator de droguri, ce isi doreste? In exemplul de baza al acestui articol am vazut ce isi dorea tatal, insa nu am putut afla ce isi dorea fiul. Desigur, discutia la articolul respectiv a continuat mult si, pur si simplu intamplator, am aflat ca fiul dorea sa isi multumeasca tatal. Dar doar pentru ca tatal s-a decis sa ne spuna reactiile sale in urma unei discutii cu fiul asupra articolului.

Mai mult, atunci cand psihoterapeutul respectiv i-a atras atentia tatalui asupra acestui aspect, parintele a spus ca „vei intelege cand vei avea copii” – afirmatie cu care nu sunt deloc de acord, din simplul motiv ca profesionistii (care nu au copii), au, totusi, mult prea multe studii in spate, in privinta cunoasterii unui om, asa cum am aratat si in articolul „Familia ca sistem - rolul terapiei de cuplu”, care aduc invataturi pe care lipsa lor nu le poate oferi. Simplul fapt ca devii parinte, nu te face, automat, expert in copii – daca ar fi asa, nu ar mai exista atat de multe tulburari psihologice care au drept cauze experientele copilariei, alaturi de parinti. In plus, pana la a fi copilul cuiva (si asta, doar pana in 12 ani, maxim) fiul este, in primul rand, un om. Iar asupra oamenilor se fac studii de mii de ani, care fac sa paleasca experienta de viata a oricarui parinte.

Asadar, renuntati la fraza „cei fara copii nu inteleg” si ascultati sfaturile celui mic, ale psihologului, ale oamenilor care, intr-adevar, stiu ce vorbesc. Da, exista adevaruri dureroase, precum egoismul sau ignoranta parintelui care reactioneaza astfel, insa este necesar sa le considerati ca si critici constructive, ca si semn ca si dumneavoastra aveti multe de schimbat si nu doar cel mic. Intr-un final, fiecare dintre noi este doar un om, iar oamenii nu sunt atoate cunoscatori: exista situatii care, pur si simplu, ne depasesc cunostintele si peste care nu putem trece fara a asculta sfaturile expertilor.

De aceea, in primul rand, trebuie sa uitam ceea ce ne dorim noi! Concentrarea noastra totala trebuie sa fie pe ceea ce isi doreste cel mic, pe ceea ce ne sfatuiesc expertii, pe o cat mai buna informare privind problema cu care ne confruntam. Pentru ca binele reprezinta o notiune relativa: ce este bine pentru noi, nu este neaparat bine si pentru ceilalti.

Ca de exemplu, parintele de mai sus. Si-a izolat total fiul, din punct de vedere social, interzicandu-i sa mai mearga inclusiv la scoala si considerand ca, astfel, il va tine departe de anturaj. Totusi, daca si-ar fi intrebat fiul sau macar un expert, ar fi aflat ca nevoia socialului este una primara si ca, daca aceasta nu este manifestata, se dezvolta frustrare, anxietate sau revolta, toate 3 efecte care se suprapun peste insasi tratamentul dependentei, reducandu-i, astfel, sansele de reusita.

Nestiinta, lipsa de informare sau probleme financiare, acestea pot reprezenta motive pentru care parintii aleg sa duca razboiul cu dependenta copiilor lor singuri. Insa, niciodata, un razboi nu a fost castigat de unul singur, decat in filmele de la Hollywood cu buget redus si regizori mediocri!

Un astfel de razboi, daca intr-adevar se vrea binele copilului dependent, se duce intr-o echipa formata din familia apropiata, copil si experti. De fapt, nici macar nu este razboiul parintelui, ci al copilului mai mult, iar el va fi cel care va decide daca va „recruteaza” sau nu. Datoria dumneavoastra este de a fi acolo, prompti pentru „apel”, si gata sa va sprijiniti copilul si sa il incurajati, in cazul in care da semne ca nu reuseste.

Spuneam, in randurile de mai sus, ca un copil nu mai trebuie a fi considerat astfel, dupa varsta de 12 ani. Si, statistic vorbind, majoritatea celor care apeleaza la diferite droguri sunt cei trecuti de aceasta varsta.

Daca, pana in 12 ani, cel mic era inocent si ii era imposibil sa se descurce fara ajutorul parintilor, dezvoltarea sa a continuat, acum incepandu-si drumul spre maturitate, chiar daca parintilor le vine greu sa realizeze acest lucru. Uneori, „copilul” are si 30 de ani, iar asta vine din imposibilitatea parintilor de a intelege ca el este un om diferit acum, matur si, ce e mai important, care nu mai are nevoie de ei. Am discutat aceste lucruri si in articolul „Baiatul mamei”, dar si in „Parinti si copii: momentul separatiei”.

Pe scurt, chiar daca parintii nu pot realiza asta, cel care consuma droguri nu mai este un copil si trebuie tratat ca atare, insemnand matur, cu incredere, cu respect si cu toate celelalte aspecte pe care le implica acest lucru.

Poate, pentru baiatul vecinei, functioneaza o lunga morala si interzicerea unor drepturi. Poate, pentru altcinea, o comunicare este solutia. Sau poate tratamentul medicamentos. Insa, de doua lucruri trebuie sa tineti cont: fiecare om este unic si, de aceea, exista retete functionale pentru unii, insa nefunctionale pentru altii.

De aceea, trebuie sa aveti suficienta rabdare si deschidere, incat sa cautati si sa incercati sa o gasiti pe cea functionala pentru copilul dumneavoastra. Acesta este, in primul rand, motivul pentru care se apeleaza la experti, ca psihologi sau psihiatri, in cazul dependentelor: pentru ca, in disperarea lor, parintii nu isi pastreaza obiectivitatea si isi bombardeaza fiul cu atat de multe retete si „tratamente”, incat nu e de mirare ca, tragand linie, rareori vedem un rezultat bun.

Este un mecanism de aparare („Mecanisme de aparare ale adolescentilor”) acela prin care credem ca noi suntem singurii care ne confruntam cu o anumita problema si ca nimeni nu poate intelege prin ce trecem.

Nu e adevarat! Drogurile sunt o problema a generatiei actuale si exista nenumarate cazuri de consumatori. E de ajuns sa facem o vizita unui club, intr-o sambata noapte, pentru a vedea nu unul, dar zeci de adolescenti care sunt sub influenta diferitelor substante. Si, contrar parerilor parintilor, nu clubul este cauza consumului, adeseori tinerii facand asta chiar in apropierea casei parintilor. Si, mai mult, poate veti fi surprins sa aflati, exista nenumarati adulti care consuma droguri usoare. De altfel, in America este foarte populara marijuana medicinala, cu nimic diferita de marijuana normala decat prin prescriptie, care isi are foarte multi adepti.

De aceea, este foarte simplu sa gasiti grupuri de ajutor, cazuri similare cu cele ale dumneavoastra si, ce e mai important, sa nu va simtiti singur! Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa aveti suficienta rabdare, incat sa gasiti oamenii de care aveti nevoie si, in nici un caz, sa nu lasati rusinea sa va stea in cale!

Pentru ca nu este nimic rusinos in a avea un copil dependent de droguri – ele sunt o tentatie foarte puternica si oricine poate cadea in patima lor, in special daca este atat de lipsit de experienta precum un copil. In plus, cu ce este mai rusinos faptul ca ai dezvoltat o dependenta fata de etnobotanice fata de cea de tutun..?