Lasand la o parte categorisirea din randurile de mai sus, perfectionismul poate fi impartit si din punct de vedere al efectelor sale, dar si al felului in care se manifesta. Astfel, avem de a face cu 3 categorii:

• perfectionismul social: caracterizat prin nevoia de a se ridica la standardele (imaginate) ale celorlalti. Acesta este caracterizat, de obicei, prin simptome precum teama de pareri negative venite din partea celorlalti, o nevoie constanta de aprobare, inchiderea in sine, etc.
• perfectionismul fata de alte persoane, in care asteptam de la ceilalti atingerea altor standarde sau, dimpotriva, traim cu convingerea ca ei nu ar putea face lucrurile la fel de bine ca noi.
• perfectionismul fata de propria persoana, unde ne impunem standarde inalte si foarte inalte, uneori imposibil de atins, unde dorim sa facem fie lucru foarte bine, dar unde gasim, insa, si un auto-criticism si o auto-invonvatire exagerata.

• asteptari irealiste de la propria persoana si de la ceilalti, care vine dintr-un set de „reguli” si expectante stabilite dinainte: „Eu trebuie sa fac totul perfect”; „Toti ceilalti nu pot face cum trebuie ce fac eu”.
• o stima de sine scazuta, cauzata de o evaluare negativa de sine. Aceasta este cauzata de o perceptie gresita a stimei de sine: „Nimeni nu ma place daca nu fac lucrurile bine”, „Sunt un esec daca gresesc”.
• teama de esec, ca si manifestare a anxietatii, este responsabila de crearea unui cerc vicios, intarind perfectionismul.

Din pacate, daca perfectionismul unei persoane ar afecta doar universul acesteia, poate ca aceasta caracteristica nu ar fi atat de grava. Insa, de cele mai multe ori, acesta afecteaza si persoanele din jurul sau, transformandu-le in victime colaterale. Adeseori, cand ne fixam standarde foarte inalte pentru noi, le fixam si pentru cei din jurul nostru. Avem credinta ca si ei ar trebui sa faca lucrurile extrem de bine, iar asta nu doar ca poate sa ne supere pe noi si pe ei, dar ii si poate alunga din jurul nostru.

Pentru ca ne asteptam incontinuu la standarde foarte ridicate de la ei, acest fapt le poate cauza frustrari, conflicte interioare si alte probleme foarte grave. Auto-criticismul exagerat transforma mentinerea relatiilor cu cei dragi intr-o actiune foarte complicata, pentru ca, intr-un final, sa ii departeze de noi, din dorinta de a se proteja.

De asemeni, perfectionistii au tendinta de a fi mult mai tensionati si mai irascibili decat alte persoane. Adeseori, ei vad pe ceilalti ca obstacole in calea lor si nu ca fiinte umane, care au dreptul de a gresi si a fi imperfecti. Privesc oamenii din jur prin prisma calitatii realizarilor lor si nu prin prisma unui set de caracteristici psihologice, cu bune si rele, pe care trebuie sa le accepte.

Pe langa faptul ca riscam sa dezvoltam anumite tulburari psihologice, daca nu am facut-o deja, perfectionismul are foarte multe implicari, pe care le voi enumera, pe scurt:

• perfectionismul conduce la depresie: imposibilitatea de a atinge standardele inalte, conduce la o anxietate mare, ceea ce, in curand duce la o stare depresiva.
• perfectionismul duce la procrastinare: din frica de a nu gresi, amanam sau evitam, pe cat posibil, inceperea unor actiuni, ca de exemplu atingerea unor ale nivele in cariera.
• perfectionismul duce la scaderea productivitatii: intorcandu-ne de zeci de ori asupra unei actiuni sau pierzandu-ne timpul cu detalii inutile, nu putem obtine, intr-un final, decat o scadere consistenta a productivitatii.
• perfectionismul ne transforma in critici constanti, atat pentru noi, cat si pentru ceilalti, ceea ce nu poate crea decat conflicte.
• pe masura ce imbatranim, vor aparea si mai multe probleme, deoarece atingerea perfectului devine din ce in ce mai grea, iar lipsa acestei atingeri creeaza foarte multe frustrari.
• perfectionismul reprezinta un punct mort in gasirea sensului vietii: fiecare actiune pe care o face un om are drept scop gasirea unui sens pentru propria viata. Perfectionismul, insa, nu ne lasa sa il vedem, atunci cand l-am gasit.

Sugerez ca, daca sunteti o victima a perfectionismului, sa apelati cu incredere la un psihoterapeut. Motive sa o faceti sunt suficiente, asa cum am aratat in randurile de mai sus si, daca nu aveti incredere intr-unul, este indeajuns sa cititi articolul „Familia ca sistem - rolul terapiei de cuplu”, pentru a va convinge.

Perfectionistii au tendinta sa creada ca stilul lor de viata este cel mai logic si mai indicat. Insa, asa cum s-a aratat in randurile de mai sus, aceasta este, de fapt, o problema. Adeseori, perfectionistii cauta ajutor pentru depresie, fara a realiza ca cele doua sunt, de fapt, interconectate. De aceea, in randurile de mai jos veti gasi cateva puncte pe care sa le luati in considerare, pentru a realiza ca acest stil de viata nu este si cel mai logic, pentru a lua decizii in viata.

Aceasta ideea, ca trebuie sa fiti o persoana perfecta, vine de undeva. Ati ajuns de unul singur la aceasta concluzie sau v-a fost indusa de altcineva? De obicei, atitudinile perfectioniste sunt cauzate de parinti. Totusi, este posibil si ca o persoana sa decida sa fie perfecta de una singura, pentru a isi controla sentimentele sau din cauza unei stime de sine scazute. De exemplu, cineva isi poate spune ca doar „daca voi fi perfect, parintii mei ma vor iubi”. Acest caz se intalneste, adeseori, cand copilul simte ca nu primeste suficienta iubire din partea parintilor sau este criticat in mod constant, asa cum se intampla si in cazul copiilor cu parinti perfectionisti.

Ganditi-va la logica pe care o au credintele dumneavoastra

Este logic sa fii perfectionist? Din cate am vazut, exista mult mai multe probleme in a fi perfect decat in a fi imperfect. Mai mult, este posibil sa fii perfect? De fapt, nu. Perfectiunea exista doar ca notiune filozofica, in imaginatia poetilor. Nici macar lucrurile nu reusesc sa fie perfecte, cu atat mai putin omul, a carui complexitate este de cateva mii de ori mai mare.

Ganditi-va la costurile perfectionismului

Se merita sa fiti perfect? Luand in considerare toate notiunile pe care le-ati citit in acest articol si riscurile implicate, considerati ca faceti o „afacere buna”, in acest sens? Ce castigati si ce pierdeti fiind perfectionist? O astfel de analiza, ar arata cam asa:

Tocmai pentru ca perfectionistii au tendinta sa creada ca sunt cei mai logici, terapia cognitiva este si cea care da rezultate foarte bune. Partea cu adevarat fantastica este ca ea poate fi aplicata si acasa, fara a necesita ajutorul unui psihoterapeut. Odata ce o persoana intelege cat de lipsit de logica este perfectionismul, schimbarea incepe sa apara. Un mini ghid al terapiei cognitive ar arata in felul urmator: