Fiecare priveste perfectionismul din punctul sau de vedere. Perfectionistul spune ca este o calitate, cel aflat in preajma sa ca este un defect, iar psihologul ca este nimic mai mult decat o caracteristica ce vine la pachet cu multe alte probleme. Adeseori justificat prin „dar eu nu vreau decat sa fie totul bine”, el este nociv, atat pentru sinele nostru cat si pentru cel al celor asupra carora se rasfrang efectele si cerintele sale.

Exista doua tipuri de perfectionism: cel rezultat ca urmare a unei stime de sine scazute in combinatie cu alti factori si cel care reprezinta o manifestare a unei tulburari patologice de personalitate. Inainte de a il analiza pe primul, asadar, este nevoie sa aflam daca nu ne confruntam cu cel de-al doilea. Daca acest lucru se intampla, este necesara apelarea la un specialist, deoarece, ca orice alta boala, ignorarea sa poate conduce la agravare.

Tulburarea obsesiv compulsiva apare, in general, la membrii unei familii, asadar exista posibilitatea ca genele sa fie cele vinovate. De asemeni, mediul in care a copilarit, al unei persoane, poate juca un rol important. Aceasta tulburare poate afecta atat barbatii, cat si femeile, insa apare cel mai des in cazul barbatilor.

• perfectionism
• rigiditate
• probleme de relaxare
• obsesie pentru munca
• dorinta de control ridicata
• imposibilitatea de a arunca lucrurile, chiar si atunci cand nu mai este nevoie de ele
• nu se permite altor oameni sa faca diferite actiuni
• precoupare exagerata in ceea ce priveste detaliile, listele, regulile
• lipsa flexibilitatii

Persoana care sufera de tulburare obsesiv compulsiva este caracterizata prin obsesie pentru ordine, un ego foarte puternic, perseverenta, trairea intr-un mediu ermetic si constrangeri emotionale. S-au facut doua studii in aceasta privinta, unul de catre Lazare si unul de catre Torgersen si Psychol, in care s-a aratat ca neincrederea in sine nu este prezenta la persoanele care sufera de tulburare obsesiv compulsiva. Faptul ca acestea resping alte persoane este, adeseori, justificat prin fraze de tipul „sunt mult sub nivelul meu” sau „nu as avea ce discuta cu ele”.

Scala Lazare-Klerman, care este menita a identifica aceasta tulburare patologica, prezinta itemi de tipul „In general, imi sustin opiniile, chiar si atunci cand altii ma contrazic.” Acesta este diferit de agresivitatea verbala, care nu este asociata cu dimensiunea obsesionala. Agresivitatea verbala, de exemplu, este diagnosticata prin itemi de tipul „Obisnuiesc sa spun replici sarcastice atunci cand ma contrazic cu ceilalti”.

Iata cateva dintre criteriile care diagnosticheaza tulburarea obsesiv compulsiva, conform DSM IV:

1. „Insistenta nerezonabila ca altii sa faca exact ceea ce persoana in cauza doreste sau credinta nerezonabila ca altii nu pot face lucrurile la fel de bine.”

In studiul lui Morey si Heumann, acest criteriu era prezent in 74% dintre cazurile de tulburare obsesiv convulsiva, in 81% dintre cazurile de personalitate histrionica, in 77% dintre cazurile de personalitate narcisista, 60% dintre cazurile de personalitate borderline si in 83% dintre cazurile de pasivitate-agresivitate.

Pe scurt, daca prezentati acest simptom, exista o sansa mare de a suferi de una dintre tulburarile de personalitate de mai sus si, poate ca cea mai inteleapta miscare ar fi aceea de a va prezenta la un psihoterapeut, inainte ca aceasta sa interfereze cu planurile vietii dumneavoastra.

2. „Lipsa capacitatii de decizie: deciziile sunt fie evitate, fie amanate”

In acelasi studiu, acest criteriu a fost prezent la 74% dintre cei ce sufereau de personalitate obsesiv compulsiva, 78% la personalitatea dependenta si 63% la personalitatea schizoida.

In DSM III-R, tulburarea obsesiv compulsiva avea afisate urmatoarele complicatii: ipohondrie, depresie majora si distemie. De asemeni, printre complicatiile acestei boli se numara si anxietate, dificultati de relationare, dificultatea de a depasi anumite situatii profesionale.

Am preferat sa vorbesc intai despre tulburarea obsesiv compulsiva, deoarece ea este foarte des intalnita si arareori diagnosticata, persoanele afectate avand foarte mult de suferit, din cauza acestui lucru. Peste 2.2 milioane de americani sunt diagnosticati in fiecare an cu aceasta tulburare. Adeseori, inainte de a primi acest diagnosic, oamenii traiesc cativa ani fara tratament, suferind, insa, din cauza prezentei ei.

Tulburarea obsesiv compulsiva are un impact devastator asupra multor planuri ale vietii, precum nivelul educatiei, statutul profesional si independenta financiara.

Daca dupa ce ati citit randurile de mai sus ati ajuns la concluzia ca tulburarea obsesiv compulsiva nu este si cazul dumneavoastra, insa perfectionismul reprezinta o problema de zi cu zi, atunci aveti de a face, cel mai probabil, cu o stima de sine scazuta.

Psihologii spun ca perfectionismul vine sub multe forme, fiecare asociat cu propriul set de probleme. Nu multi sunt cei care au rabdare sa se contrazica in discutiile care sustin ca perfectionismul are si parti bune si, de cele mai multe ori, un om de stiinta care cunoaste, intr-adevar, problema, va abandona discutia inca de la primele idei. Pentru ca, desi atat de variat, un lucru este sigur legat de perfectionism: el nu aduce nimic bun!

Intr-un studiu facut de catre Hewitt si Flett, s-a aratat o corelatie puternica intre perfectionism si depresie, anxietate, tulburari de alimentatie si alte probleme psihice. Oamenii obisnuiesc sa afirme ca perfectionismul este sanatos si aleg sa ignore literatura foarte consistenta care il asociaza, adeseori, cu depresia unipolara, anorexia sau suicidul! Cautand informatii pentru construirea acestui articol, mi-a fost dat sa vad nenumarate articole venite, in mod evident, din partea unor oameni care nu stiau despre ce vorbesc si care sustineau exact aceasta idee gresita!

Tot Hewitt si Flett au fost cei care, timp de 20 de ani, au studiat perfectionismul in profunzimea lui si au aratat ca el poate fi prezent in forme variate, fiecare dintre acestea avand propriul set de probleme. Unele dintre aceste probleme pot fi mai putin severe decat altele, insa nici o forma a perfectionismului nu este lipsita de aceasta caracteristica.

Unii psihologi afirma ca o persoana cu teluri foarte inalte, precum marii atleti ai lumii, care au ajuns in acest punct doar datorita perfectionismului, nu ar trebui clasificati ca suferind de o tulburare psihologica sau ca posesori de probleme. Insa, aceasta este doar o suprasimplificare, luandu-se in calcul in aceasta afirmatie doar rezultatele din domeniul profesional si nu si pe cele din viata personala.

Sa luam, de exemplu, cazul real al unui student depresiv care dorea sa obtina doar note mari la scoala. Atunci cand a fost examinat dupa o perioada de timp, nivelul depresiei sale era si mai mare, in ciuda faptului ca urmase tratamente contra ei. Acesta si-a justificat dorinta de a obtine note mari prin nevoia de a isi demonstra ca nu este un esec.

Pentru unii cercetatori, aceasta dezbatere poate fi rezolvata prin impartirea perfectionistilor in doua categorii: adaptivi si maladaptivi. Aceasta catalogare a fost publicata recent, in Jurnalul Psihoterapiei Cognitive, intr-un studiu. In acest studiu s-a aratat ca atat cei adaptivi cat si cei maladaptivi au standarde personale inalte, insa esecul in atingerea lor este mai stresant pentru ultimii decat pentru primii.

Totusi, nu toata lumea este de acord cu o asemenea categorisire, in special deoarece, astfel, se ignora rolul contextului social. In timp ce telurile inalte sunt o parte a perfectionismului, ele singure nu sunt suficiente pentru a transforma o persoana intr-un perfectionist. Si, in plus, un tel inalt nu poate fi, intotdeauna, legat de patologie.