Despartirea nu trebuie sa fie brutala, brusca. Parintele trebuie sa adopte o atitudine calma, sa ii vorbeasca frumos, cu dragoste, sa ii spuna lucruri care ii fac placere copilului. Trebuie sa isi exprime increderea ca va fi cuminte, ascultator, sa ii promita ca se va intoarce, si, eventual sa ii spuna cat timp va lipsi, relationand perioada cu ceea ce face copilul. De exemplu, ii spune ca se va intoarce dupa ce acesta va dormi de pranz.

Fermitatea este necesara atunci cand pleaca. Dupa ce se deruleaza ritualul plecarii, sarut pe obraji, frunte, strangere de mana si se spune la revedere, plecarea trebuie sa fie ferma. Nu trebuie sa se intoarca daca copilul scanceste sau tipa sau bate din picior. Aceasta va inrautati situatia.

Atunci cand parintele promite ca se va intoarce la un anumit moment,el trebuie sa isi tina promisiunea. Daca a promis ca ii va aduce un lucru cat de mic cand se intoarce acasa, copilul trebuie sa primeasca acel lucru. Astfel va capata incredere si plecarea va deveni mai usoara.

Imediat dupa separatie, copilul nu trebuie lasat singur ci langa el trebuie sa fie persoana care are grija de el, trebuie sa fie cooptat in activitati care sa ii distraga atentia de la plecarea parintilor si sa ii fie canalizata spre lucruri care ii fac placere. Chiar daca sunt necesare mai multe incercari pentru a-i distrage atentia de la plecarea parintilor, in final va gasi jocul sau activitatea care ii face placere si care ii capteaza atentia.

Nu trebuie sa i se pomeneasca despre mama sau tata pentru a nu-i aminti de momentul plecarii. Daca totusi copilul intreaba, trebuie sa i se raspunda clar, scurt si cu trecerea imediata la jocul sau activitatea care era in desfasurare.

Ne putem gandi uneori la plecarile pe furis atunci cand copilul nu este prezent, sau nu este atent. Aceasta varianta nu este de dorit deoarece va creea copilului un sentiment de incertitudine si nesiguranta.

Starea de spirit a parintelui poate influenta atitudinea copilului. Zambetul, si nu plansul pe umarul copilului, da incredere. De asemenea, ajutavorba buna si explicatia ca parintele are incredere in adultul cu care este lasat.

Reactiile si efectele care pot sa apara la departirea de cei dragi, in speta parinti, frati, prieteni, pot fi din cele mai diverse, cu intensitate mai mare sau mai mica, in functie de zestrea genetica si de conditiile in care ramane copilul.

Reactiile copiilor la situatia in care apare separatia depinde mult si de copilul in sine. Cei care sunt mai veseli si increzatori depasesc momentul mult mai usor decat cei care sunt morocanosi din fire si tematori.

De asemenea, reactii diferite pot avea si copiii care sunt crescuti de un singur parinte si este mai dependent de acel parinte. Reactiile pot fi de natura fizica sau emotionala.Poate aparea o frica majora, doar la gandul ca o persoana de care este foarte atasat poate fi departe, iar starea de ingrijorare permanenta ii poate domina gandurile care devin negative mereu. Este speriat de ceea ce i se va intampla, de cum se vor comporta adultii, dar si copii din jurul lui, modul in care va fi privit si tratat in relatiile interumane. Este trist, suparat, banuitor. Are tendinta de a reactiona violent, caci reactia de aparare needucata ii dicteaza acest lucru.

In cazuri mai grave, de despartire definitiva, starea de incredere in sine scade. Propriul eu are de suferit, iar identitatea lui devine neclara, este singur.Prin comparatie cu ceilalti copii care il inconjoara, el are un handicap emotional. El nu are parte de dragoste asa cum au ceilalti, de el nu are grija familia. Copilaria moare prematur,apar griji la care copiii din jurul lui nici nu se gandesc. Este marcat pe viata si va avea o grija excesiva de copilul lui.

Starea de nemultumire fata de ceea ce i s-a intamplat, determina un sentiment de protest fata de tot ce il inconjoara.Uneori este disperat, atunci cand se loveste de greutatile vietii si se simte o victima.

Dar, toate acestea pot conduce, la maturitate, la un caracter de luptator care a razbit singur in viata.Starile emotionale speciale sunt insotite si de stari de disconfort fizic mai cu seama la copilul mic.

Uneori se intampla ca reactiile sa fie puternice, copilul refuzand constant sa mearga la gradinita sau sa ramana cu persoana careia i-a fost incredintat. Acesta poate fi un semn ca ceva nu este in regula, ca persoana adulta nu are un comportament adecvat, copiii colegi il lovesc, el are un disconfort puternic cauzat de un motiv intemeiat. Pot aparea tulburari de somn, lipsa poftei de mancare.

Daca situatia dureaza mai mult decat momentul cand merge la scoala, pot aparea simptome ale bolii “tulburarea anxietatii de sanatate”, se tem continuu ca vor pierde pe mama sau tata sau ca se va intampla ceva rau. Simptomele fizice ce pot aparea in cazuri grave de separatie sunt simptome de panica (greturi, varsaturi, respiratie rapida), cosmaruri, teama de a dormi singur, teama puternica de a se pierde. In aceste cazuri este obligatoriu un consult de specialitate.

Familia ramane totusi cea pe care trebuie sa te bazezi. Familia, nu este doar copil –parinti, ci inseamna si bunici frati, surori, unchi, matusi, veri etc.. Relatia cu acestia este uneori sprijinul copilului.

In situatia in care apare separatia de parinti, atunci cand este posibil bunicii sunt primii care sar in ajutor. Ei insisi parinti, dar cu mai mult calm, rabdare, dragoste, pot adeseori suplini lipsa parintilor. Copilul se ataseaza de ei si isi gaseste sprijinul de care are nevoie.

Unchii si matusile, rude care de multe ori, nu sunt foarte apropiate psihic de copil, in cazuri speciale totusi il pot ajuta. Propriile lor familii pot deveni, pentru un timp mai lung sau mai scurt, familia copilului aflat in suferinta. Astfel, verii devin ca fratii, daca se comporta cu dragoste, canalizeaza atentia copilului spre joaca, mai cu seama daca sunt de varste apropiate.Reactia copilului in aceste cazuri trebuie sa fie una buna, sa simta ca nu este chiar atat de singur.

Dar, daca suferinta este prea mare, pot aparea efecte si reactii nedorite. Ei au parinti, are cine sa aiba grija de ei, el nu. Mila, care genereaza, de regula, fapte bune, dragoste si generozitate, acum poate fi izvorul unor sentimente nedorite, contradictorii in inima copilului singur. Elprimeste tot ce ii trebuie dar din mila, nu in mod firesc, as cum s-ar fi intamplat cu parintii sai.

Acesti copii care sunt separati de cei dragi pentru un timp mai scurt sau mai lung, din motive diverse, cu voia sau fara voia celor implicati, rezista. Ei trec prin viata purtand o tara sentimentala, dar, la final, ies mai puternici, mai stapani pe ei, si, de ce nu, cu aceasta experienta in viata lor, mai responsabili.