Copilaria, de cele mai multe ori cea mai frumoasa perioada a copilului, se intampla sa fie presarata de unele evenimente care starnesc tristetea in sufletul celui mic. Despartirea de cei dragi, in mod deosebit de mama, este unul dintre acestea.

Exista multe tipuri de separatii, de exemplu, separatia temporara sau definitiva, despartirea de parinti, de frati, surori, de colegi, prieteni.

Viata nu consta doar in a sta si a ne bucura de copii. Trebuie sa muncim, sa mergem la serviciu. De aceea suntem nevoiti sa ne despartim de copiii nostri pentru un timp mai scurt sau mai lung. Acest lucru se intampla la o varsta frageda, cand, de cele mai multe ori, copilul nu este pregatit pentru aceasta. Reactia majoritatii copiilor este una violenta, insotita de plans, batut din picioare, suparare vizibila. Exista si copii care reactioneaza bine, atunci cand diverse activitati le distrag atentia si despartirea devine mai usoara.

Atunci cand serviciul o cere, suntem nevoiti sa plecam pentru mai mult timp. Cand pleaca tatal se pare ca este mai usor, copilul fiind mai apropiat de mama, deoarece si timpul petrecut alaturi de ea este mai mare. Daca mama este cea care pleaca, pentru tata este mai greu. Nu este intotdeauna obisnuit cu cresterea copilului, sa raspunda la nevoile si mofturile lui este o provocare, nervii sai sunt intinsi, rabdarea sa scade, reactiile fata de copil se aspresc, se intampla sa tipe la el sau chiar sa il bata. Reactia copilului in aceasta situatie este de uimire initial, de cautare a mamei, de suparare, de tristete, cu raspunsuri de asemenea agresive, crize de plans, gesturi cum ar fi batut din picioare, maini.

Exista si situatia cand ambii parinti sunt nevoiti sa plece pentru una sau mai multe zile. Atunci, copilul este lasat in grija bunicilor, rudelor sau a unei bone. Ce se intampla atunci? Gradul de rudenie, dragostea, rabdarea, comportamentul fata de copil, sunt cele care determina si reactia celui mic. Bunicii sunt iubitori, cu multa rabdare, au un comportament cald. Pentru copil este idealul, iar reactia lui va fi buna. Vor gasi impreuna activitati prin care sa depaseasca momentele grele, sa faca timpul sa treaca mai usor. Fratii mai mari nu au suficienta rabdare, au activitati care le acapareaza atentia, nu au timp de copilul lasat in grija lor. Efectul este ca micutul isi gaseste propriile lui activitati ce pot fi pasnice, dar poate sa faca si greseli, poate umbla cu lucruri cu care in mod normal nu are voie si le poate strica, se poate rani. Finalul este ca, la intoarcerea parintilor, apare nemultumirea ca fratele mai mare nu a avut grija de cel mic, cearta. Aceste sentimente se rasfrang asupra copilului care, desigur, este cauza acestor certuri si pedepse chiar. Data viitoare, fratele mai mare se va razbuna. Din aceasta cauza copilul sufera, poate aparea inhibarea sentimentelor, tristetea si inchiderea in sine.

Atunci cand copilul trebuie sa fie lasat in grija unui adult fara grad de rudenie, a unei bone, pare sa fie ca o loterie. Atitudinea acesteia depinde de calitatile umane, de educatie, si nu in ultimul rand, de multumirea cauzata de plata pentru serviciile prestate. Cazul ideal este cand bona este un om bun, cu o educatie corespunzatoare, care este constienta de raspunderea pe care o are. Daca totusi nu se imtampla asa? Copilul este cel care are de suferit. Comportamentul nepotrivit al bonei dauneaza psihicului copilului, il marcheaza, apare tristetea si, daca copilul este prea mic pentru a explica starea lui, parintii se intreaba ce se intampla, de ce copilul lor este mereu suparat, de ce nu mai zambeste si de ce nu mai are chef de joaca.

Exemplele de mai sus sunt cele mai fericite cazuri, deoarece despartirea este temporara. In cazul in care exista probleme, ele pot fi rezolvate prin interventia prompta a parintilor.

Dar ce ne facem cand despartirea este definitiva? Parintii pleaca pentru foarte mult timp sau pentru totdeauna in afara tarii, se intampla accidente si, din nefericire, survine moartea unuia sau a ambilor parinti, apare divortul, sau, pur si simplu, calitatea umana a parintilor lasa de dorit si isi parasesc copilul, lasandu-l spre crestere rudelor sau institutiilor statului. Desigur, in aceste dramatice cazuri copilul sufera mult si este afectat uneori iremediabil deoarece psihicul lui trece printr-o criza emotionala puternica. De cele mai multe ori, este necesara interventia specialistilor, a psihologilor, pentru a ajuta copilul sa mearga mai departe. Puterea de refacere a micutului abandonat depinde atat de el insusi, de zestrea genetica pe care o are, cat si de cei care il inconjoara. Apar stari greu de stapanit, apar reactii la care, chiar si cei mai rabdatori adulti au tendinta sa se dea batuti.

Situatiile de separatie, temporare sau definitive, fac parte din viata normala a fiecarui copil, cele temporare fiind inevitabile. (“Parinti si copii: momentul separatiei”)

Parintii trebuie sa inteleaga starile prin care trece copilul si sa faca tot ce le sta in putinta pentru a il pregati sa faca fata cat mai bine acestor episoade din viata familiei. Mai mult, nu doar sa inteleaga, ci sa aiba anumite metode si strategii pe care sa le aplice cu scopul de a usura depasirea episoadelor de despartire.

Pentru copilul mic, sugarul, lucrurile sunt mult mai usoare. La aceasta varsta, importante sunt nevoile fizice. Daca acestea sunt indeplinite, atunci ei se simt confortabil in prezenta unor persoane straine. Nu au notiunea timpului, iar pentru ei, atunci cand un parinte este in alta camera sau la serviciu,pare sa fie acelasi lucru.

Odata cu inaintarea in varsta, sentimentele de anxietate provocate de despartirea, separatia de parinti nu numai ca apar, dar se si intensifica gradual. Pe masura ce copilul devine constient de ceea ce il inconjoara, apar probleme in situatiile analizate.

Daca este posibil, parintii trebuie sa isi pregateasca plecarile, si, mai mult, sa pregateasca copilul pentru aceste despartiri. Reactia copilului este diferita atunci cand este odihnit sau cand este obosit, atunci cand este flamand sau cand este satul. Este bine ca la momentul plecarii, copilul sa fie odihnit si hranit.

Nu trebuie luat prin surprindere, ci trebuie sa se obisnuiasca cu ideea. Se fac mici exercitii pentru timp scurt. Copilul va vedea ca parintele se intoarce mereu si chiar il va astepta.

Atunci cand trebuie sa il lase in grija unui adult strain de familie, bona de exemplu, ei trebuie sa o invite inainte de a o lasa impreuna cu copilul si in prezenta parintilor, pentru ca cel mic sa se obisnuiasca cu aceasta persoana.

In cazul in care a venit momentul sa mearga la gradinita, se face cel putin o vizita si se discuta cu educatoarea pentru a o putea cunoaste. Copilul trebuie sa fie familiarizat cu locul unde va merge, cu educatoarea, iar el va vedea mai multi copii si va avea posibilitatea sa se joace cu mai multe jucarii.