Sa incep acest articol printr-o marturisire: eu insami joc jocuri video, inca de cand au devenit ele comune, in Romania. Sa tot fie, de atunci, aproximativ 10 – 11 ani. Asadar, in acest articol, nu am sa vorbesc doar in calitate de om care are un grad mai mare de cunostinte psihologice, ci si din acela al omului care a experimentat prezenta in mediul de gaming virtual din interior, care a incercat sa inteleaga si sa se adapteze unei comunitati de acest tip si care s-a confruntat cu diferitele probleme care puteau aparea.

Nici ca se putea o combinatie mai buna, v-ati putea spune, insa trebuie sa va avertizez ca acest intro l-am facut tocmai pentru ca, la unele capitole, s-ar putea sa am un punct de vedere subiectiv sau sa fiu in neconcordanta cu ideile dumneavoastra. Va asigur ca tot ceea ce am sa explic este indelung studiat si ca nu am nici macar o concluzie pentru care sa nu existe numeroase exemple.

Ca de exemplu, faptul ca in jocurile video nu exista doar pericole ci, de multe ori, ele reprezinta scapari... Insa, despre asta, vom discuta la momentul potrivit, pentru ca, pana atunci, am foarte multe de spus asupra acestui subiect si ma bucur ca mi se da ocazia sa impartasesc din cunostintele si propriile teorii. Presimt, insa, ca va fi un articol foarte lung si consistent, la finalul careia veti privi aceasta lumea a jocurilor video cu alti ochi.

Internetul, in sine, este o industrie. Jocurile video sunt, insa, una aparte: mizeaza pe inconstientul oamenilor, pentru a isi castiga profitul. Nu ii condamna nimeni pe cei care le dezvolta si le comercializeaza – sunt convinsa ca fiecare dintre noi ar fi apelat la anumite tertipuri psihologice, daca s-ar fi aflat in aceeasi situatie. Pana la urma, ele sunt u produs, iar noi, gamerii, potentiali cumparatori. Despre ce vorbesc?

Lineage, World of Warcraft, Counter Strike... Daca sunteti parintele unui copil care are obiceiul sa stea in fata calculatorului jucand jocuri video, cu siguranta unul dintre acestea trei va sunt cunoscute. Pentru ca ele sunt cele mai populare jocuri video ale lumii. In timp ce primele doua sunt MMORPG-uri, reprezentate de comunitati online care au nevoie sa colaboreze intre ele pentru a ajunge pe „treptele de sus”, cel de-al treilea este un shooter, care, din fericire, are o finalizare, la un moment dat. Asta, desigur, daca nu esti dependent de el.

In DSM V – Biblia psihologilor, ce are sa apara in luna Mai, anul acesta, se va introduce in categoria tulburarilor psihice si dependenta de jocuri, si nu doar de noroc, asa cum era pana acum, ci si de cele video. Pentru ca da, exista o dependenta de jocuri video si ea are manifestari suficient de grave incat sa fie luata in considerare de catre specialisti, afectand toate planurile vietii.

Poate ca, in toti anii acestia de gaming, tocmai cunostintele mele de psihologie m-au salvat din a deveni o dependenta insa, mi-a fost dat sa vad, de-a lungul lor, sute si poate mii de oameni care traiau, munceau si isi ratau sansele, pentru un joc. Am citit articole despre oameni care au murit in fata calculatorului, pentru ca, de 3 zile, nu mai iesisera din jocul video preferat si am vazut oameni in toata firea, carora casniciile li se destramau sau carora planul profesional le era dat peste cap, pentru ca timpul lor era dedicat cresterii unui caracter de Lineage. Toti acestia, insa, aveau o trasatura comuna.

Pare sumbru si este, intr-adevar, insa adevarata problema pentru aceasta dependenta nu sunt jocurile video, ci motivele pentru care omul prefera sa fuga de realitate si sa isi creeze una virtuala.

Trasatura comuna, despre care vorbeam in randurile de mai sus, este ca aproape fiecare jucator – fie el copil sau adult – fugea de realitate. Sa nu va inchipuiti, cumva, ca a juca jocuri video este o caracteristica specifica adolescentei. Dimpotriva, chiar. Daca e sa fac o statistica a tuturor persoanelor pe care le-am intalnit intr-un joc video sau despre care stiu ca joaca, media de varsta ar fi undeva la 30 – 35 de ani. Da, am intalnit inclusiv oameni de 60 de ani si copii de 10 ani, insa acestea erau extremele. Marea majoritate, era trecuta de 25 de ani si, in general, aveau in viata reala probleme mult mai grave decat dependenta de jocuri video.

Tot statistic vorbind, copiii se indreapta spre jocurile care au o finalitate, cum ar fi Counter Strike,d e unde poti iesi dupa 1 – 2 ore de jucat, sau o harta din World of Warcraft, cum ar fi Dota, care se termina in aproximativ 50 de minute. Probabil ca programul fix, cerintele societatii si atentia parintilor nu le permite sa investeasca mai mult de cateva ore pe zi in jocuri video. Insa, atunci cand esti, deja, stapan pe programul tau si nu mai este nimeni in jur care sa iti spuna ce sa faci sau sa iti impuna limitari, gamer fiind, este mult mai usor sa cazi in capcanele unui joc precum Lineage 2 sau WoW.

Spuneam, in randurile de mai sus, ca majoritatea jucatorilor incearca sa gaseasca o scapare in lumea virtuala. Am sa va spun ceea ce i-am spus si unui prieten, in urma cu cateva zile, cand mi-a spus ca platformele de gaming nu sunt un loc indicat sa cauti sa cunosti problemele oamenilor. Din contra, sunt cele mai indicate: gradul frustrarilor si problemelor atinge, aici, noi limite, pe care nu le mai pot gasi in alta parte. Am invatat prin jocuri video mai multe decat am invatat in 3 ani de facultate si zeci de carti din domeniu citite. Pentru ca, daca ai suficienta rabdare si interes, gasesti atat de multe exemple ale frustrarilor, conflictelor interioare si stimei de sine scazute, incat, la un moment dat, le si pierzi numarul.

Penru exemplificare, voi folosi cea mai relevanta situatie pe care am intalnit-o. Din fericire, inca nu ma impiedica secretul profesional sa pot da astfel de exemple. Am intalnit, odata, in Lineage 2, un om, in jurul varstei de 30 de ani. Juca atat de mult, acel om, incat imi era imposibil sa inteleg cand doarme. Asa ca l-am intrebat: dormea doua ore pe zi. Discutand, cu el, am inteles si de ce aparuse aceasta dependenta de jocuri video: isi pierduse familia, in urma unui incident neplacut, astfel incat, conform marturisirii lui, nu mai avea nici un motiv pentru care sa se agate de realitate. Pentru el, comunitatea din Lineage 2 inlocuia familia si ii dadea sentimentul apartenentei. El a fost si motivul pentru care am inceput sa studiez, din punct de vedere psihologic, oamenii pe care ii intalnesc in jocuri video.

Alta data, am intalnit un elev de liceu, aflat in jurul varstei de 17-18 ani. Un baiat extraordinar de inteligent, cu o cultura generala foarte buna si care era foarte concentrat pe acumularea cunostintelor pentru BAC. Insa, tot timpul sa liber, il petrecea in fata calculatorului si nicidecum in alte activitati, specifice varstei. Am aflat, pe urma, ca parintii sai au divortat, in urma unor indelungi conflicte si tensiuni. De asemeni, ca cei de la scoala il necajeau, adesea, pentru ca era un alt tip de personalitate decat ei. Fugea, si el, de realitatea familiei si incerca sa isi suplineasca lipsa prietenilor si acceptarii.

Daca e sa treceti prin lupa observatiei fiecare persoana care joaca „prea mult”, veti vedea ca fiecare incearca sa fuga de constientizarea unei probleme reale, suficient de grave incat sa ii activeze acest mecanism de aparare.

Daca este sa ne uitam putin la cei care sunt dependenti de jocurile video, vom vedea ca cele mai bune performante sunt atinse de cei care au cea mai mica stima de sine. Pentru ca simt nevoia sa „dovedeasca”.

In concluzie, ca si in cazul altor dependente, si aceasta apare pe baza unui fond nu tocmai o.k. In fapt, orice dependenta poate fi numita „fuga”.

Totusi, sa ne reamintim ca, pentru a fi numita dependenta, aceasta trebuie sa afecteze buna desfasurare a vietii normale. Tendinta parintilor care au un copil dependent de jocurile video este sa incerce sa anihileze efectele acesteia si, foarte rar, adevaratele cauze. Motivul pentru care am facut o atat de lunga explicatie, in acest capitol al articolului, este tocmai pentru a va face sa intelegeti si a va avertiza ca punerea in aplicare a acestei tendinte este o greseala si nu o metoda de rezolvare a problemei.

Daca dependenta de jocuri video va fi rezolvata, atunci si planurile vietii persoanei in cauza se vor ameliora. Insa, atat timp cat cauza inca exista, tentatia de a juca va fi mult mai mare si, uneori, imposibil de stapanit. Iar riscul de a dezvolta o alta dependenta, in imposibilitatea manifestarii acesteia, va fi si el, unul mult mai mare. Asadar, renuntati la a ii spune fiului sau fiicei dumneavoastra sa „Iasa afara” sau sa „isi caute de munca”, deoarece riscati sa agravati situatia. Incercati, insa, un „hai sa discutam” sau un „spune-mi ce te framanta”, daca intr-adevar vreti sa ii rezolvati problema. Ca intotdeauna, comunicarea si intelegerea realista a problemelor, sunt cele mai bune solutii.