Emotiile sunt reactiile care genereaza modificari in activitatile organismului fata de realitate. Reprezinta sisteme de aparare care afecteaza comportamentul general si, implicit, capacitatea si viteza de reactie a individului.

Emotiile sunt de doua tipuri, si anume pozitive si negative. Cele pozitive, desigur, benefice pentru om, sunt buna dispozitie, afectivitatea, incantarea, speranta. Emotiile negative sunt daunatoare, precum nemultumirea, suferinta, frica. Daca un copil se simte bine, acest lucru ii permite sa aiba sentimente pozitive, sa-si dezvolte constiinta emotionala in sens pozitiv.

Emotia negativa care apare cel mai des la copii este supararea. Motivele sunt, desigur, copilaresti, cele pe care parintele trebuie sa le inlature cu grija si rabdare. Atunci cand copiii sunt mici, solutionarea pare mai usoara, deoarece parintii sunt mai mereu prezenti. Situatiile conflictuale mai insemnate, care genereaza si suparare mai intensa, apar odata cu cresterea copilului, cu mersul la gradinita. Putem da ca exemplu colegii care ravnesc la aceeasi jucarie.

Nu trebuie sa negam emotiile, ci trebuie sa le controlam cu intelepciune. Exista reguli, mai eficiente fiind cele “nescrise”, la care fiecare parinte poate sa apeleze. Stapanirea de sine, limitarea persoanelor care sa actioneze asupra copilului, prezenta atunci cand apar problemele, fermitatea, calmul, atmosfera placuta si lipsita de tensiuni emotionale din familie, exprimarea clara, sunt doar cateva“arme” din “arsenalul” parintilor.

Emotiile actioneaza asupra tuturor, de la copii mici si pana la adulti. Diferenta este ca, adultii isi pot controla propriile emotii, ba mai mult, pot controla si coordona emotiile copiilor.

Copiii au nevoie de sprijinul parintilor si de cel al adultilor din preajma lor atunci cand traverseaza o stare emotionala, fie ea pozitiva sau negativa. Acesata este esentiala pentru sanatatea emotionala a celui mic.

Se pare ca emotiile apar chiar din primele luni de viata. Atunci cand este inconjurat de dragoste si incurajat in exprimarea emotiilor pozitive, copilul zambeste, putandu-se citi in privirea sa bucuria. Lacrimile apar atunci cand exista si emotiile negative, mai ales atunci cand nu i se satisfac anumite dorinte.

Acum, ei nu constientizeaza aceste prime emotii, dar se pare ca amintirile lor se fixeaza in zestrea emotionala inainte de a fi capabili sa le exprime prin cuvinte. Mai tarziu in viata, se declanseaza aceste amintiri emotionale.

Acesta este motivul pentru care parintii joaca un rol important in dezvoltarea sa emotionala, incepand de la cea mai frageda varsta. Exista specialisti care sustin teoria ca istoria sentimentelor si a emotiilor incepe inca din viata intrauterina. Pe de alta parte, altii indraznesc sa sustina faptul ca influenta campului infoenegetic incepe chiar inainte de conceptie.

La copilul mic, pana in 6 luni, emotiile sunt limitate ca numar, rezumandu-se la zambet si plans. Parintele trebuie sa incurajeze exprimarea emotiilor pozitive – zambetul. Stimulii pentru acest tip de emotii sunt, de regula, exteriori, precum zambetul mamei, al tatalui, al bunicilor.

Plansul poate fi generat de un act aparent neinsemnat, precumindepartarea unei jucarii de langa copil. Aceasta emotie nu o putem numi manie, ci doar un disconfort legat de aspectul estetic al jucariei.

Dupa 6 luni, deja apar emotii noi, cum ar fi frica, frustrarea. A repeta continuu unui copil ca nu are voie sa faca ceva, starneste emotii negative, motiv pentru care acest fapt este containdicat.

Frica poate fi controlata de parinte prin explicarea catre copil ca nu are motive sa traiasca aceasta emotie. Un exemplu ar fi frica de intuneric, iar solutionarea acestei probleme se face prin sederea impreuna cu copilul in intuneric, gradual, pana cand frica va disparea.(„Fobiile copilariei”)

Frica de singuratate, mai ales atunci cand in jurul lui nu isi mai regaseste parintii, reprezinta un tip de emotie care trebuie educata pozitiv, deoarece poate marca copilul pentru viata viitoare.

Copiii invata, dupa cum bine stim, prin imitatie, din articolul „Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”. Asadar, emotiile le invata cu ajutorul reactiilor noastre, ale adultilor.

Modul in care actionam noi ii ajuta pe ei sa reactioneze, sa constientizeze tipul emotiilor, pozitive sau negative, cand trebuie sa rada, cand sa se bucure sau cand sa se intristeze, sa fie nervos sau suparat. La unele emotii, trebuie sa reactioneze, iar pe altele trebuie sa le ignore.

Atunci cand copilul incepe sa vorbeasca, se dezvolta limbajul, acest lucru ajutandu-l in exprimarea emotiilor („Limbajul si asimilarea acestuia de catre copii”).

Exista tehnici de linistire, de control cum ar fi: muzica, jocul cu jucariile preferate, plimbarea in aer liber, interactionarea cu alti copii.

Atunci cand plange, nu trebuie sa apara iritatia parintelui, deoarece ii va intensifica reactia de suparare. Parintele trebuie sa fie calm, sa vorbeasca linistit, sa-i explice ca motivul pentru care plange nu este important si ca este alaturi de el mereu, ca il intelege. Atunci plansul va inceta. Astfel il invatam sa discearna reactiile emotionale.