Adultii tind sa isi refuleze amintirile neplacute din copilarie si sa le pastreze doar pe cele care le provoaca o stare de fericire. Oricat de mult incercam sa ne impotrivim, mai devreme sau mai tarziu, acestea vor iesi la suprafata. Din acest motiv, ar trebui sa ne confruntam cu ele pentru a nu fi bantuiti pe viitor si a evita ca ele sa se manifeste atunci cand ne este lumea mai draga sau ca inevitabilele lor consecinte sa ne afecteze persoanele dragi, precum copiii.

Conceptul de copilarie fericita este privit diferit de catre fiecare persoana in parte. Astfel, o experienta traumatizanta pentru o persoana poate fi ceva normal pentru alta. Putem, insa, afirma cu certitudine ca abuzul, fizic, sexual, verbal, economic sau psihologic, isi pune amprenta puternic asupra dezvoltarii viitoare a persoanei.

Pe de alta parte, o vorba aruncata in vant, o privire ciudata sau orice alt lucru marunt poate fi perceput ca o forma de abuz de catre victima („Violenta verbala este tot o forma de violenta!”).

Lucrul cel mai important este ca parintii sa reuseasca sa ii explice copilului, inca din copilaria timpurie, ce inseamna, de fapt, a fi abuzat si care sunt metodele de vindecare a ranilor fizice si psihice. In acelasi timp, copiii vor fi rusinati de actele pe care ei le considera a fi abuzuri si vor incerca sa evite subiectul. Acum, parintii vor trebui sa incerce sa gaseasca o modalitate de a isi convinge copiii sa se deschida fata de ei si sa rezolve intr-un fel problema.

Pentru a fi siguri ca problemele nu escaleaza mai mult decat ar trebui, tanarul va intelege ca abuzul nu se rezolva cu intoarcerea “favorului” asupra persoanei responsabile, ci cu a incerca sa fie mai bun si sa evite pe cat posibil situatiile neplacute.

Din punct de vedere psihologic, in 1995, Tarr a reusit sa categorizeze traumele in doua tipuri: cele de gradul I si cele de gradul II. Primul tip de trauma se refera la cele care se intampla o singura data, copilul fiind cel care se considera vinovat, pe cand categoria a doua cuprinde traumele recurente si/sau complexe. Cele din urma sunt acelea care au cel mai distructiv efect asupra personalitatii sale.

Tanarul doreste sa isi refuleze durerea si amintirile, astfel, ajungand sa aiba tulburari de personalitate precum manie, furie, agresivitate, iar in final depresie. In cazuri mai grave, pot aparea si tulburari psihice precum Sindromul Stockholm, bipolaritatea, tulburarea ciclotimica, depresia majora, etc.

Incercand sa inteleaga de ce li s-a intamplat respectivul lucru si sa treaca peste acesta, copiii pot incepe sa se puna in anumite roluri care sa ii aduca aminte de trauma, fara sa isi dea seama ca inscenarea respectiva reprezinta, de fapt, un eveniment care a existat si a carui realitate nu poate fi contestata.

Din punct de vedere fizic, copiii traumatizati vor avea trasaturi diferite decat inainte, suferinta, tristetea si furia citindu-se pe fetele lor. De asemenea, comportamentul lor fata de persoanele din jur se va schimba radical. Ei vor deveni introvertiti, isi vor scadea pretentiile si vor avea, la modul general, o viata cu expectante mai slabe.

Atunci cand abuzul este grav, parintii devin persoanele pe care ar trebui sa se sprijine copilul, dar este foarte important sa stim cand trebuie sa implicam autoritatile si sa cerem ajutor specializat.

Cand abuzul pe care l-a suferit o persoana intra in sfera ilegalului, persoana in cauza trebuie sa fie constienta de faptul ca daca nu va raporta fapta, acelasi lucru este foarte posibil sa se intample si altor persoane. Asadar, este foarte important sa ne invatam copiii ca oricat de incomfortabil s-ar simti, ei sunt mai slabi daca nu au curajul sa spuna adevarul, decat daca lumea ii priveste diferit.

Este foarte probabil ca parintii sa nu poata face fata schimbarilor si starilor prin care trece copilul lor dupa un astfel de abuz, ajutorul unei persoane specializate fiind de bun augur si facandu-i sa se simta mult bine. Exista situatii in care copilul prefera sa discute cu o persoana necunoscuta pentru simplul motiv ca relatia incepe de la zero, iar facilitatea cu care decurge discutia il va ajuta sa treaca mai usor peste situatie.

Una dintre cele mai grave forme de abuz este cel sexual. Copiii care trec prin aceasta experienta ingrozitoare vor ajunge sa aiba mari probleme in formarea unei relatii intime cu cei din jur.

Atunci cand abuzul este realizat de catre o persoana din cercul apropiat de cunoscuti, raportarea va fi dificila. Chiar daca acesta este lucrul care trebuie facut, pot aparea resentimente din partea celorlalti apropiati, acestia considerand ca vina apartine aproape in totalitate abuzatului si nu abuzatorului.

Nici sistemul romanesc nu este de foarte mare ajutor. De exemplu, mentalitatea comuna gresita, asupra abuzului sexual, transforma chiar si autoritatile – politia si spitalul – in acuzatori ai celui abuzat, daca acesta este de o varsta mai mare. Desigur, oprobiul public fata de abuzator apare instant, atunci cand vorbim de copii de cativa ani, insa ce ne facem cu multitudinea de fete de 15 – 16 ani, abuzate sexual, care trebuie sa se confrunte cu privirile si replicile acuzatoare ale celor care, in fapt, ar trebui sa le apere?

Situatiile trebuie tratate cu multa finete si sensibilitate pentru a evita aparitia comportamentului deviant. In aceste momente, trebuie neaparat sa se apeleze la ajutorul unei persoane specializate, al unui psiholog, care are misiunea de a face copilul sa inteleaga ca vina nu este a sa.

Abuzul realizat de catre o persoana straina il va face pe tanar sa se intrebe de ce el a fost cel ales si va avea tentinta de a se supra-victimiza. In orice caz, aceasta situatie va face anuntarea abuzului catre organele competente mai facila, iar recuperarea va fi mai usoara, tinand cont de faptul ca nu va trebui sa dea ochii cu abuzatul periodic.

Bataile suferite de catre copii in sanul familiei, chiar daca ii displac, vor fi percepute ca fiind drept ceva normal, deoarece copilul invata din faptele celor apropiati. Multi tind sa nu raporteze aceasta forma de abuz doar pentru a isi tine parintii aproape, dar acum este momentul in care trebuie sa intervina cei din afara familiei. Ei vor trebui sa raporteze abuzurile celor de la Protectia Copilului, deoarece trauma fizica nerezolvata va duce la traume psihice majore.

Cei care spun ca “bataia este rupta din Rai” sunt persoanele care au crescut in perioada in care copilul se educa prin violenta, atunci cand toata lumea isi articula copiii pentru ca nu stiau alte metode de pedeapsa. Problemele care apar din cauza violentei fizice au urmari majore asupra dezvoltarii fizice si psihice. („Educatia bazata pe dragoste versus educatia bazata pe frica”)

Abuzul fizic aparut in afara familiei este de asemenea traumatizant, acum referindu-ne la copiii numiti, de catre americani, “the bullies”. In aceste situatii, stima de sine scade puternic, iar formarea relatiilor de prietenie devine un lucru foarte dificil de realizat.

Abuzul psihologic este una dintre cele mai complexe si mai greu de tratat forme de abuz, deoarece ranile care raman in urma acestor actiuni nu sunt vizibile. Ca o simpla concluzie, putem defini acet tip de abuz ca reprezentand orice comportament verbal sau non-verbal care poate avea un impact negativ asupra copilului.

Din pacate, orice lucru pe care il spunem la nervi are un efect mai mult sau mai putin puternic, dar de neignorat. Psihologii trebuie sa reuseasca sa ajunga la radacina problemei si sa ajute copilul sa inteleaga ca lucrurile neplacute pe care i le spun parintii si cei apropiati nu sunt din suflet.

Mai multe informatii despre acest subiect puteti gasi in articolele „Baiatul mamei” sau „Violenta verbala este tot o forma de violenta!”.

Acest articol, de fapt, se bazeaza pe traumele pe care un copil le poate trai pe parcursul copilariei sale, asadar trebuie sa luam in considerare sechelele care pot aparea atunci cand copilul este crescut de un singur parinte. Nu vom intra in detalii, deoarece acest subiect a mai fost tratat si in alte articole, dar puteti consulta „Copiii crescuti doar de mama” si „Copiii crescuti de tata”, pentru mai multe informatii.

Important este sa identificam traumele pe care le traieste copilul si sa il ajutam sa treaca cu usurinta peste ele.

Adevarul este ca atunci cand parintele bea sau se drogheaza, cei care au cel mai mult de pierdut sunt micutii. Ei nu vor cunoaste niciodata adevaratul parinte, comportamentele fiind diferite in functie de starea de ebrietate in care se afla adultul. Mult mai grava este situatia in care adictiile parintilor duc la abuzuri, ceea ce este inevitabil. Chiar daca nu se ajunge la cel fizic, cel psihologic va fi mai mult ca sigur prezent. De asemenea, exemplul oferit va putea determina copilul sa urmeze acelasi drum pe care il urmaresc si cei mari.

Daca parintele nu poate sau nu vrea sa scape de “drog”, pe langa protejarea copilului de cel in cauza, este uneori mai bine sa se renunte la parintele problematic. Traumele traite de tanar vor fi minimalizate puternic intr-o familie monoparentala, decat intr-o familie nefericita.

Oricat de mic ar fi copilul cand traieste o trauma, cicatricile, rele sau imaginare, nu vor disparea in totalitate, ci vor ramane in memoria sa, el urmand sa faca aceleasi greseli pe viitor, insa fara sa isi dea seama. Astfel, chiar daca proaspatul parinte isi da toata silinta sa isi schimbe comportamentul, inevitabilul se va produce.

Nerezolvarea problemelor la momentul potrivit vor transforma adultul intr-o persoana slaba, din punct de vedere fizic si psihic.

Rezolvarea problemelor care apar dupa trairea unei traume este foarte importanta, lucru de care depinde nu doar viata persoanei in cauza, ci si viata persoanei alaturi de care isi vor petrece viitorul si a copiilor pe care ii va avea.

Mai sunt multe lucruri care trebuiesc discutate atunci cand ne referim la traumele copilariei si la vindecarea lor, dar, asa cum fiecare persoana este unica, la fel este si trauma si modul in care este perceputa. Concluzia tratarii traumelor copilariei este ca vindecarea completa nu este posibila, dar ca se pot minimaliza urmarile negative si se poate ajunge la un stil de viata cel putin acceptabil, daca se incearca acest lucru, pe cat posibil.