Parintii sunt tentati sa isi pedepseasca fiii sau fiicele la fiecare greseala pe care o fac. Lucrul cel mai important la care nu se gandesc acestia este ca fiecare om invata din greseli. Problema apare atunci cand aceeasi greseala este facuta in mod repetat, fara a fi invatat ceva din experienta neplacuta.

Pentru a putea sa accepte ca un esec este la fel de productiv ca un lucru reusit, parintii ar trebui sa invete ei insisi sa accepte greselile celor din jur si sa renunte la a fi perfectionisti.

Un prim pas spre acceptare ar fi modul in care trateaza esecul si succesul scolar („Probleme la invatatura si rezolvarea lor”). Atunci cand copilul vine de la scoala, parintii sunt tentati sa afle ce lucruri bune a mai facut acesta, dar ar trebui, din cand in cand, sa il intrebam si ce lucruri nu au iesit atat de bine precum si-ar fi dorit. Astfel, micutul invata sa accepte esecul ca parte din experienta de viata.

Desi copiii cred ca parintii sunt perfecti, acest lucru nu este niciodata adevarat. Un mare ajutor in dezvoltarea lor este impartasirea experientelor cu ei. Parintii trebuie sa fie apti sa isi accepte propriile greseli si sa le ofere ca exemple copiilor lor. Astfel, cei mici vor observa ca toata lumea face greseli, ca si cei maturi si experimentati nu sunt perfecti.

Inca din copilarie, parintii mei m-au invatat ca “pana nu te dai cu capul de tavan, nu inveti nimic”, lucru care s-a dovedit total adevarat. Chiar daca toti parintii incearca sa previna orice esec, copilul nu poate fi protejat la infinit. Uneori, trebuie sa lasam copilul sa cada, sa ia o nota mica sau sa experimenteze orice alt esec, mai mult sau mai putin important. Astfel, in timp, ei vor invata sa isi accepte greselile si sa le priveasca drept experiente de viata din care vor avea tot timpul cate ceva de invatat. Sufletul parintelui va fi sfasiat gandindu-se la ce greseli imense poate face un copil, dar, daca acestea au fost tratate corespunzator, dramatismul lor va fi minimalizat.

Critica supara pe toata lumea, dar secretul este sa ii invatam pe copii sa accepte critica constructiva, sa isi dea seama ce au facut necorespuzator si sa reuseasca sa faca lucrul mai bine data viitoare.

Una dintre marile greseli ale parintilor este modul in care reactioneaza la esecul lor si la al celor din jur. Felul in care copilul isi va accepta propriul esec este rezultatul actiunii parintilor fata de el. Ar trebui sa ne controlam reactiile pentru a ii putea face pe copii sa isi accepte greselile. Propria analiza si controlul emotiilor sunt lucrurile cele mai bune pe care le putem face pentru a accepta esecul.

Fiind oameni, suntem tentati sa alegem varianta mai sigura, in detrimentul celei mai dificile, pentru simplul motiv ca vom evita un esec. Ceea ce un copil trebuie sa invete este ca a alege calea cea mai simpla ne va tine pe loc, pe cand cea mai dificila, chiar daca deseori este sortita esecului, ne va duce cu un pas inainte.

Ceea ce am spus pana acum pare sa afirme ca “esti fericit chiar daca esuezi”, dar asta nu se intampla tot timpul. Un copil care se confrunta cu o dezamagire va fi inevitabil suparat. Acum, parintii ar trebui sa incerce sa gaseasca, impreuna cu el, o metoda prin care sa i se ridice moralul si care sa il faca sa vrea sa refaca acel lucru.

A gresi poate fi privit ca o slabiciune, dar copilul ar trebui sa recunoasca ca greseala nu este tot timpul din vina noastra, ci pur si simplu unele lucruri sunt sortite esecului.

Din pacate, nu exista “Manualul parintelui”, care sa ne invete fiecare pas pe care ar trebui sa il respectam atunci cand crestem un copil. Asadar, a fi parinte inseamna a fi inventiv in majoritatea momentelor. Aceasta inventivitate poate duce la aparitia unor alegeri gresite fata de copii, ceea ce ii va predispune la si mai multe esecuri.

Oricare ar fi greselile noastre, trebuie sa le constientizam si sa nu le repetam, iar esecurile aparute la copii trebuie tratate cu dragoste, sustinere si intelegere.

Statistic, cei care gresesc mai devreme sunt mai predispusi sa reuseasca in viitor. Motivul este foarte simplu: cu cat inveti mai repede din greselile tale, cu atat reusesti sa nu le mai faci in viitor.

Atunci cand un tanar are parte de un esec, refacerea sa este mai simpla, mai rapida, mai usoara, dar cand un adult face o greseala, revenirea pe linia de plutire este mult mai dificla.

Fiecare actiune noua pe care vrea cineva sa o faca este initial sortita esecului, din cauza lipsei de experienta, dar cu perseverenta si rabdare, greselile vor fi depasite, iar esecul va disparea.

Un copil mic va esua in mod constant fara sa constientizeze ca aceea este, de fapt, o greseala. Invatarea se bazeaza pe incercarea continua, pana acel lucru ii reuseste, iar in procesul invatarii apar momente de esec si nereusita.

Proaspetii parinti vor trebui sa aiba grija ca in prezenta micutului sa fie prezent cineva in permanenta pentru a putea controla ce, cum si cat invata. Un exemplu foarte simplu ar fi potrivirea formelor in locurile potrivite. Copilul va incerca sa potriveasca un patrat in locul cercului, dar persoana responsabila in acel moment va trebui sa insiste sa ii arate unde se potriveste patratul. In scurt timp, micutul va reusi sa potriveasca fiecare forma la locul potrivit, chiar daca la inceput greselile au fost frecvente.

Toti parintii sunt tentati sa ii spuna “nu fa aia”, “nu te duce acolo”, “nu”, ceea ce il impiedica sa isi faca propriile greseli. Cel mai bine ar fi sa incetam sa ii spunem tot timpul “da” si sa fim langa ei atunci cand vor face o greseala.

Pe masura ce trece timpul, copilul va invata ca a gresi este exact opusul binelui, dar misiunea parintilor este de a ii explica faptul ca greseala este normala, chiar daca nu se simte la fel ca atunci cand face ceva perfect.

Profesorii ii fac pe copii sa creada ca doar daca fac ceva bine sunt recompensati, lucru care este gresit la modul general. Cei care iau note mici se vor simti inferiori celorlalti colegi, chiar daca sunt la fel de destepti. Uneori, un esec de acest fel poate fi determinat de o zi proasta, de o lectie neinteleasa, de un pariu stupid sau multe, multe alte motive. In aceste cazuri, parintii trebuie sa ajunga la radacina esecului si sa ajute copilul sa faca fata situatiei intr-un mod onorabil.

Greselile nu sunt doar minore, ci afecteaza intreaga viata. Copilul va face alegerile pe care el le considera a fi potrivite, dar parintii nu vor fi tot timpul de acord cu acestea. Acestea pot fi legate de persoana alaturi de care vrea sa isi petreaca viitorul („Sexualitatea copilului nu-i priveste pe parinti”), de cariera pe care vrea sa o urmeze („Vreau sa-mi aleg singur cursul vietii”), de felul in care isi creste proprii copiii etc („Baiatul mamei”)..

Parintii care nu considera aceste alegeri ca fiind bune nu trebuie sa isi impuna sa ii faca sa aleaga altceva, ci trebuie sa aiba incredere si sa accepte fiecare alegere a copiilor.

Important de retinut este ca orice alegere poate sa se transforme in ceva rau, iar copilul va avea nevoie sa planga pe umarul cuiva, iar acel umar este preferabil sa fie al vostru. Orice s-ar intampla, ei raman copiii vostri si vor avea intotdeauna nevoie de parintii lor.

Toti parintii vor ca minunile lor sa fie perfecte, dar atunci cand vrem ca ei sa fie perfecti, de fapt, actionam sub impulsul fricii noastre de esecul lor si de imperfectiunea noastra.

Tindem sa dorim sa avem copii mai buni ca noi, asadar daca noi nu am fost perfecti, vrem ca micutii nostri sa fie perfecti. Aceasta gandire provine de la faptul ca tinerii sunt oglinda noastra si tindem sa credem ca greselile pe care le-am facut noi le vor face si ei. Adevarul este ca ei sunt, intr-adevar, oglinda noastra, dar greselile noastre si greselile lor sunt total diferite in functie de context, de persoanele implicate si de modul de tratare al lor.

Chiar daca greselile sunt normale, nu toate trebuie sa fie trecute cu vederea. Unele greseli, cele grave, trebuie sa fie pedepsite. Momentul pedepsei trebuie sa aiba loc atunci cand s-a intamplat actiunea, fara a pasa responsabilitatea celuilalt parinte, dar tot timpul pedeapsa trebuie urmata de un moment de dragoste, astfel incat copilul sa inteleaga ca este iubit chiar daca a gresit.

Pedepsele sunt de mai multe tipuri, iar doar parinti pot stabili cand si cum sa le foloseasca. Putem folosi pedepsele-pauza, care constau intr-o perioada prestabilita de timp in care copilul trebuie sa reflecteze asupra greselii sale. Pedepsele restrictive pot fi folosite la copiii mai mari, constand in interzicerea televizorului, a calculatorului, a jocurilor. Pedepsele izolarii reprezinta o combinatie a celor trei mentionate anterior, constand in plasarea copilului intr-o camera unde sa nu aiba acces la nimic, unde sa stea si sa se gandeasca la ce a facut fara sa interactioneze cu nimeni si nimic.

Mai exista pedepsele corporale, violente. Urmarile pedepselor de acest tip pot avea urmari grave fizice si psihice, determinand dezvoltarea copilului si felul in care interactioneaza cu cei din jur. Aceste pedepse nu sunt recomandate, existand si legea care ii protejeaza pe micuti de abuzuri. De asemeni, exista si cele verbale – cearta – insa si acestea sunt tot o forma de violenta, interzisa prin lege, chiar, despre care am vorbit in articolul „Violenta verbala este tot o forma de violenta!”.

A gresi este omenesc, este un lucru normal atat pentru copii, cat si pentru adulti. Important este, de fapt, modul in care parintii si copiii fac fata esecurilor si daca vor invata ceva pe viitor. Asadar, parinti, dati voie copiilor sa greseasca pentru a isi putea realiza experienta necesara pentru trecerea prin viata.