Ce inseamna suficienta atentie pentru un copil?
Daca ati citit articolul „Baiatul mamei”, atunci, probabil, prima intrebare care v-a venit in minte a fost „Si atunci, care este cantitatea de atentie pe care o putem oferi unui copil fara sa ii creem proleme la nivel emotional?”.
Adevarul este ca nu exista o reteta aplicabila tuturor, din moment ce fiecare om si, implicit, copil, este unic. Ce e prea mult pentru mine, pentru tine s-ar putea sa insemne prea putin, si viceversa. Totusi, putem sa tinem cont de anumite variabile astfel incat nici sa nu ne ignoram copilul, sa ii oferim prea putina atentie si sa riscam, astfel, niste consecinte nu prea placute, dar nici sa il sufocam cu atentia noastra, pana il aducem la exasperare si decide sa fuga ca mai departe de noi, daca nu fizic, atunci sufleteste.
Cand un copil primeste prea multa atentie?
Parintii mandri si fericiti, impreuna, se bucura de copiii lor si nu intentioneaza sa ii raneasca in vreun fel, insa, prea multa atentie poate face acest lucru. Daca, in trecut, familiile erau formate dintr-un numar impresionant de copii, astfel incat era foarte rgeu pentru o mama sa acorde atentie tuturor, astazi este mult mai usor, avand in vedere faptul ca familiile au cate unul, doi sau un alt numar relativ mic de copii. Problemele nu sunt evidente in primii ani de viata ai unui copil, insa, pe masura ce creste, acesta poate deveni dependent de atentie, iar aceasta reprezinta o problema serioasa.
Atunci cand un numar mare de copii sufera de neglijenta parentala, poate parea ciudat sa spunem ca prea multa atentie strica. Pentru copii, prea multe atentie poate crea aceleasi efecte ca cele care apar la cei lipsiti de atentie. Amandoua extreme produc copii solicitanti si nesiguri. Copilul neglijat nu este niciodata sigur de dragostea celorlalti, din moment ce nu a simtit-o pana acum. cel dependent de atentie, insa, este ensigur din cauza fricii ca dragostea si atentia s-ar putea opri.
Dependenta de atentie
Daca un copil se afla mereu in centrul atentiei parintilor sai, iar acestia isi neglijeaza nevoile si dorintele in favoarea lui, cel mic va deveni dependent de atentie. Acest fapt inseamna ca niciodata nu va fi suficient, pentru el, cata atentie primeste si ca, pe masura ce se intampla acest lucru, parintii sai vor experimenta frustrari din ce in ce mai mari si, intr-un final furie. Si, desi, atentia pe care acestia o vor acorda copilului va continua, ea va capata conotatii negative. Pentru copil, nu se va simti schimbarea, deoarece pentru el tot ce conteaza este sa primeasca atentie, indiferent de caracterul ei.
Copii manipulatori
In articolul „Limbajul corporal” va spuneam despre copiii manipulatori si felul cum invata ei sa faca acest lucru. Mai este, insa, o modalitate prin care ei sa devina astfel.
Atunci cand parintii vor incerca sa faca si alte lucruri, comportamentul copilului va deveni foarte manipulativ, pentru a isi recapata pozitia de centru. Unii copii pot deveni extrem de staruitori in aceasta cerere si chiar agresivi, pe cand altii pot lua o atitudine pasiva si neajutorata, de victimizare. Vor face orice e necesar si functioneaza spre a isi indeplini scopul.
Intr-un final, copilul se va simti nefericit, deoarece foamea sa dupa atentie nu poate fi niciodata satisfacuta, oricate eforturi s-ar face in acest sens.
Cum apare dependenta de atentie?
Exista doua metode prin care se ajunge ca un copil sa devina dependent de atentie:
1. Fiecare parinte isi iubeste copilul si, de aceea, considera ca acesa este adorabil si minunat, insa unii parinti au o satisfactie personala in a arata vedeta familiei tuturor. Daca un copil se afla in aceasta situatie de cate ori se iveste oportunitatea si pus sa execute un mic spectacol („Spune o poezie”, „Hai, raspunde-i lui nenea”), vor fi probleme. Un copil care invata sa traiasca doar in „lumina reflectoarelor” va avea o problema foarte mare, atunci cand ele se vor stinge. Iar cea mai mare va fi atunci cand, in context, va aparea si un al doilea copil.
Copiii nu au nevoie sa fie imbracati ca niste papusi micute si sa fie adorati. Ei au nevoie sa fie iubiti si sa se simta o parte a familiei si nu centrul acesteia. Copiii au nevoie sa fie respectati si nu expusi! („Eu te respect. Dar tu pe mine?”)
2. Cea de-a doua metoda prin care un copil poate deveni dependent de atentie este mai des intalnita si vine din renuntarea parintilor la nevoile si dorintele lor, in totalitate, pentru copil.
Parintii pot evita aceasta capcana prin pastrarea unei vieti proprii, dedicata cuplului, si prin respectarea propriilor drepturi. Une xemplu in acest sens este ca cel mic sa aiba propriul pat (si implicit propria camera) in care sa doarma. Nu doar ca acest fapt ii va permite cuplului sa aiba si o viata intima in afara de cea parentala, dar va contribui si la dezvoltarea independentei celui mic. Apoi, timpul privat al parintilor poate fi pastrat si prin insistarea ca cel mic sa mearga la culcare la o ora decenta. Este sanatos atat pentru copil cat si pentru parinti sa inteleaga ca familia nu poate fi privita dintr-o singura dimensiune – ca un tot unitar, ci este formata din altele trei, reprezentate de cuplu, cuplu + copil si copil singur.
Oferirea unor modalitati de petrecere a timpului liber, cat timp parintii isi vad de treburile lor, poate fi, de asemeni, o metoda foarte buna de a il feri de prea multa atentie. O carte nu doar ca il va tine ocupat, dar va contribui si la formarea unui bagaj de cunostinte. Exista momente potrivite pentru a citi unui copil, insa este nevoie si ca parintii sa citeasca pentru ei insasi. Daca acest lucru se va face, in ciuda dificultatii care apare la o prima vedere, cel mic va invata sa respecte timpul personal al parintilor.
Copiilor nu ar trebui sa li se permita sa intrerupa conversatiile adultilor. Ei pot fi invatati cum pot sa-si faca simtita prezenta fara a intrerupe. Invata-ti copilul inca din perioada prescolara ca poate sa iti atinga mana sau piciorul atunci cand vrea sa iti spuna ceva si ca poate sa astepte, rabdator, pana cand tu vei termina conversatia. Acoperindu-i mana cu a dumneavoastra, il veti face sa inteleaga ca sunteti constienti de prezenta lui. Copilului caruia i se permite sa intrerupa, va continua sa faca acest lucru chiar si in perioada adulta – cu totii avem o cunostinta foarte enervanta, tocmai din pricina acestei caracteristici.
Trebuie sa acordam atentie copiilor nostri, din moment ce fara ea nu se pot dezvolta normal. In acelasi timp, le vom face rau daca nu vom stabili niste limite. Prin respectarea propriilor drepturi, ii invatam pe copii sa ne respecte pe noi. De asemeni, prevenim ca acesta sa devina o persoana dependenta de atentie, care, uneori, poate face foarte mult rau unei familii.
Partea a doua >>