Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Asa cum, adeseori, mentionez in articolele noastre, creierul este un aparat fantastic, a carui cunoastere minima te face nu doar sa apreciezi genialitatea naturii, dar si sa te intrebi, de multe ori, daca ideile, principiile si lucrurile pentru care lupti si in care crezi sunt reale sau doar plasmuiri menite sa te apere de realitate. Acest lucru se intampla, deoarece, unul dintre cele mai fascinante sisteme ale psihicului nostru sunt mecanismele de aparare ale sale, ce ne fac sa percepem lumea nu printr-o prisma obiectiva, ci printr-una menita sa ne asigure confort.
Numite de catre specialisti bias-uri cognitive, mecanismele de aparare pot fi intalnite inca din frageda pruncie si pana la cele mai inaintate varste. Mai mult, ele apar si la animale, dupa ultimele studii in care s-a demonstrat ca si acestea poseda constiinta. Asadar, fiind, cu totii, prinsi in capcana lor, nu este de mirare ca adolescentii, in lipsa lor de experienta si confuzia transformarilor specifice, sunt, poate, cele mai bune exemple ale acestor mecanisme de aparare.
Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?
Bineinteles, Sigmund Freud este cel ce a folosit prima oara sintagma „aparare psihica” pentru ca, mai apoi, sa construiasca o intreaga ramura a psihologiei bazandu-se pe functionarea acesteia. Tot el este cel care a definit „represia” ca fiind „aparare” si, impreuna, insemnand tehnicile generale ale Eului pentru a rezolva conflictele interne ale psihicului. Munca sa a fost continuata de catre fiica sa, care, in 1936, a publicat populara carte „Mecanisme de aparare ale eului”.
Desigur, pana acum, stiti, deja, ca psihicul nostru este impartit in 3 parti:
- Inconstientul – partea la care nu avem acces, insa, care, adeseori ne joaca feste. Daca este sa facem o comparatie, pentru a arata cat de mare este acesta, putem sa ne imaginam un iceberg, in care varful – partea de la suprafata apei – este constientul, iar restul, 90%, este inconstientul. Aici sunt stocate toate informatiile, ideile, dorintele, amintirile, nevoile noastre de care ne este rusine, pe care ne este frica sa le constientizam.
- Eul – partea constienta a noastra, este cea cu care lucram in fiecare moment, de buna voie. El reprezinta gandurile de zi cu zi, amintirile dorite si, in general, orice ne trece prin minte si acceptam.
- Supraeul – este partea in care sunt stocate imaginile ideale ale lumii in care traim. Populata de arhetipuri, ea este locul in care ia nastere concepte de tipul „mamei”, „bunatatii”, „patriotismului”, etc.
Totusi, familia Freud a folosit termenul de „mecanism de aparare” intr-un sens restrans, semnificand doar dorinta psihicului de a se apara de dorintele instinctuale, cele venite din inconstient si, asa cum spuneam mai sus, care nu pot fi acceptate in constient. Laplanche, insa, a largit definitia, astfel incat acestea au devenit „diferite tipuri de operatii, in care se poate concretiza apararea, menite sa reduca sau sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol integritatea si constanta individului.” Astfel, „apararea ia, adesea, o infatisare compulsionala si opereaza, chiar si partial, in mod inconstient”.
Pe scurt, mecanismele de aparare sunt cele care, fara sa ne dam seama, iau controlul atunci cand simtim ca o idee ne ataca principiile, pozitia, constiinta sau moralitatea.
In DSM IV, se considera ca mecanismele de aparare sunt cele care ne protejeaza de anxietate, perceperea unor pericole sau de factorii de stres. Acesta subliniaza faptul ca aceste procese sunt inconstiente si ca individul devine constient de prezenta lor doar mult timp dupa ce acestea s-au activat.
Clasificarea mecanismelor de aparare
Ca orice functie care, intr-o stiinta, reprezinta obiectul multor studii, si mecanismele de aparare se clasifica in functie de nivelul de manifestare al lor si de scopul pentru care au aparut. Astfel, avem:
1. Cele de nivel adaptativ ridicat:
Acestea permit:
- o adaptare optima la stres
- accentuarea gratificarii
- constientizarea sentimentelor, ideilor, consecintelor
- asigurarea echilibrului optim
- nevoia de celalalt
Cele mai comune forme ale acestor mecanisme de aparare sunt: optimismul, socializarea, umorul, altruismul, autoobservarea, reprimarea, sublimarea, anticiparea.
2. Cele de nivelul inhibitiilor mentale:
Care permit:
- mentinerea in afara constiintelor a unor idei, sentimente, dorinte, amintiri sau frici
Formele lor de manifestare sunt: disocierea, rationalizarea, izolarea sentimentala, refularea, deplasarea, formatiunea reactionala.
3. Cele de nivelul distorsionarii minore a imaginii:
Permit:
- mentinerea respectului de sine, manifestand distorsiuni mici ale imaginilor mentale
- crearea sentimentului de omnipotenta, depreciere, apreciere
- reglarea autoaprecierii
Se manifesta prin: distorsiunea imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii altor persoane.
4. Cele de nivelul negarii:
Permit:
- mentinerea in afara nivelului constient a anumitor dorinte, a factorilor de stres sau a sentimentelor de responsabilitate inacceptabile sau neplacute
Se manifesta prin: atribuirea eronata a vinei asupra unor cauze externe.
5. Cele de nivelul distorsiunii majore a imaginii:
Permit:
Se manifesta prin: identificarea proiectiva, reveria autista, clivajul imaginii de sine.
6. Cele de nivelul actiunii:
Permit:
- retragerea in preajma factorilor stresanti
Forme: plangerea, agresivitate pasiva, solicitarea ajutorului, victimizarea.
7. Cele de nivelul disreglarii defensive:
Permit:
- ruperea de realitate
- sunt semne ale esecului reglarii defensive
Forme: refuzul psihotic, proiectia deliranta, distorsiunea psihotica.
In continuare, vom lua unele dintre cele mai comune forme ale mecanismelor de aparare ce pot aparea la adolescenti si le vom discuta, pe fiecare in parte, studiindu-le in functie de momentele in care acestea apar.
Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Adaptarea la stres inseamna actiunea prin care un individ face fata unei situatii stresante folosind elemente precum aprecierea propriilor activitati si motivatii.
Astfel, cele mai des intalnite situatii de stres cu care are de a face un adolescent sunt urmatoarele:
1. Confruntarea
Comportament specific:
- actiune optimista („Ai sa vezi ca are sa fie cum spun eu”, continuarea activitatii)
- cautarea suportului din partea celorlalti („Uite, spune tu daca nu e asa”, aruncatul privirilor in jurul sau)
- interventia menita sa reduca intensitatea factorului stresor („Taci!”, trantitul usilor sau al obiectelor, ridicarea tonului)
Mecanisme implicate:
- Cognitive: analizarea logica a problemei, pentru a gasi solutia inlaturarii sale
- Neurobiologice: preintampinarea reactiei biologice la stres sau atacarea directa a factorului stresant
2. Evitarea
Comportament specific:
- evitarea factorului stresant (fuga, consumul de droguri, amanarea confruntarii, jocurile video si alte tipuri de distractii)
Mecanisme implicate:
- Cognitive: blocarea procesarii informatiei stresante
- Neurobiologice: neutralizarea efectelor asupra organismului a factorului stresant, prin evitarea sa.
3. Clivajul
Comportament specific:
- tratarea dezacordurilor cu negare blanda sau indiferenta („Nu e adevarat”)
Mecanisme implicate:
- prevenirea aparitiei unei incompatibilitati intre doua aspecte polarizante ale individului sau ale celuilalt
4. Identificarea proiectiva
Comportament specific:
Mecanism implicat:
- incapacitatea de a suporta o caracteristica proprie a sinelui
5. Proiectia
Diferenta dintre proiectie si identificarea proiectiva consta in faptul ca tinta nu se schimba, individul reactionand la caracteristica insuportabila ca si cand ea ar fi in afara Sinelui.
Partea a doua >>